Moştenitorii foştilor proprietari ai terenurilor din perimetrul Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă Bistriţa, disperaţi că nu pot intra în posesia suprafeţelor de pământ care li se cuvin de drept, s-au adresat mai multor instituţii ale statului, dar şi vicepreşedintelui Statelor Unite ale Americii Joe Biden, precum şi Victoriei Nuland, secretar de stat al SUA. Oamenii au o sentinţă definitivă şi irevocabilă a instanţei încă din 2010, însă nimeni nu a pus-o în aplicare, astfel încât sunt purtaţi de la o uşă la alta fără să intre pe deplin în drepturi.

 

În sprijinul moştenitorilor foştilor proprietari au venit parlamentarii bistriţeni ai USL care au depus anul trecut o propunere de modificare a anexei nr.3 şi a anexelor nr.3.30, respectiv 8.11 din Legea nr.45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu Şişeşti” şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare, cu modificările şi completările ulterioare”. Iniţiativa parlamentarilor bistriţeni a fost respinsă de Senat în luna octombrie anul trecu. Decizia finală, însă, va fi luată de Camera Deputaţilor, cameră decizională.

 

Ponta şi Constantin, traşi de mânecă să ia la cunoştinţă

Sătui însă să mai aştepte până Legislativul ţării va face ceva pentru ei, asta în cazul în care Camera Deputaţilor va vota favorabil, deşi şansele sunt extrem de slabe având în vedere avizele negative date de comisiile de specialitate, oamenii s-au decis să ia taurul de coarne şi să se facă auziţi. Astfel au trimis câte un memoriu primului ministru Victor Ponta, ministrului Agriculturii – Daniel Constantin, preşedintelui Senatului – Crin Antonescu şi Comisiei pentru Agricultură a Camerei Deputaţilor. Lucrurile nu s-au oprit doar la nivelul autorităţilor române, fiindcă situaţia lor a fost adusă şi la cunoştinţa secretarului de stat al SUA Victoria Nuland, dar şi vicepreşedintelui SUA, Joe Biden. În numele foştilor proprietari semnează Gabriela Breşfelean, moştenitoarea lui Avram Baruch, care a deţinut o suprafaţă importantă de teren în perimetrul actualei staţiuni de cercetare bistriţene.

Aşteptăm de mai bine de cinci ani sa intram în posesia terenurilor care ni se cuvin de la SCDP Bistriţa. Anexa 29, validată de Comisia Judeţeană de Fond Funciar în 9.11.2007, este semnată şi de ADS şi de SCDP doar cu mici obiecţii neconcludente, aşa că nu înţelegem de ce SCDP-ul nu pune la dispoziţia Comisiei Municipale de Fond Funciar terenul pentru care în decursul anilor 1990-1999 am primit toţi dividende, fiecare familie de la ferma unde avea terenul. Mai mult, terenul este câştigat în instanţă, este sentinţă definitivă şi irevocabilă (nr. 153/R/2010 din 20.05.2010). De asemenea, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Civilă şi de Proprietate Intelectuală este în favoarea noastră şi nu a Staţiunii. Minuta deciziei civile 94/R/2011 este în favoarea noastră. Mai mult, obligă Staţiunea să ne plătească cheltuielile de judecată”, scrie Gabriela Breşfelean în memoriu.

În acelaşi document se invocă neconstituţionalitatea Legii 45/2009 din cauză că aceasta nu ţine cont de faptul că moştenitorii foştilor proprietari ai terenurilor din perimetrul Staţiunii au depus cereri de retrocedare în natură încă din anul 1996.

Am fost deposedaţi de acest teren odată de regimul comunist, apoi prin HG 517/1999, fără să se ţină cont că aveam cerere pentru retrocedarea în natură încă din 1996 şi, conform unui răspuns primit de la ANRP în 18.04.2008, semnat de vicepreşedintele Theodor Nicolescu, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin 11 din Legea 169/1997 precum şi art. 10 alin 71 din regulamentul aprobat prin HG nr 890/2005 introdus prin HG nr 1832/2005 cu scopul de a simplifica procedura restituirii acestor terenuri şi pentru a urgenta încheierea procesului de restituire a proprietăţilor preluate abuziv de regimul comunist, se susţine următorul punct de vedere: «Actele administrative prin care au fost trecute în domeniul public sau privat al statului sau al localităţilor terenuri pentru care s-au depus cereri pentru reconstituire al dreptului de proprietate privată îşi suspendă efectele cu privire la aceste terenuri până la soluţionarea cererii de către Comisia de Fond Funciar», acest lucru este prevăzut şi în Legea 247/2005”, scrie în memoriu trimis reprezentanţilor statului român.

Totodată este prezentat şi punctul de vedere al Agenţiei Naţionale de Restituire a proprietăţilor cu privire la starea de fapt de la Bistriţa.

ANRP considera că Hotărârea Comisiei Judeţene de Fond Funciar va cuprinde un articol distinct prin care se va constata în temeiul articolului 3 alin 11 din Legea 169/1997 trecerea de drept din domeniul public în domeniul privat al statului a acelor suprafeţe supuse restituirii şi punerea acestora la dispoziţia Comisiei Locale de Fond Funciar în vederea punerii în posesie a persoanelor îndreptăţite. Mai mult, această procedură poate fi urmată în situaţia în care cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a fost depusă anterior trecerii respectivelor terenuri în domeniul public al statului”, mai precizează Gabriela Breşfelean în numele tuturor moştenitorilor de terenuri din perimetrul SCDP.

 

Mesaj adresat lui Biden şi Nuland

Situaţia este prezentată pe scurt şi în memoriul trimis vicepreşedintelui SUA, Joe Biden şi secretarului de stat SUA, Victoria Nuland. Aici însă sunt precizări şi cu privire la modul în care sunt respectate de autorităţile române deciziile instanţelor din România, dar şi la faptul că aceleaşi autorităţi emit legi care au însă rolul de a spoi imaginea României la suprafaţă.

Avem sentinţă definitivă şi irevocabilă nr. 153/R/2010 în dosarul nr. 3980/190/2009, dar aceasta nu se pune în aplicare. (…) Guvernul actual a dat o nouă Lege 368/2013 pentru restituirea proprietăţii, dar numai să închidă gura celor de la CEDO, pentru că tot timpul amână punerea în aplicare a legii. Toate legile pentru restituirea proprietăţilor au fost bune, Legea 18/1991, Legea 1/2000, Legea 247/2005, legi bune ca şi conţinut, dar nu s-au pus în aplicare corect din cauza corupţiei, politicienii noştri neştiind cum să-şi însuşească terenurile noastre. Şi această nouă lege este de fapt pentru mafia terenurilor, nu pentru urmaşii vechilor proprietari”, scrie Gabriela Breşfelean celor doi înalţi reprezentanţi ai SUA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.