Moarte suspectă la spitalul de psihiatrie. O femeie a fost găsită moartă după o săptămână lângă secția de toxicomani

182

Un caz de moarte suspectă strigător la cer a fost înregistrat la Spitalul de Psihiatrie „Al. Obregia”, din București. Dispărută de joia trecută, Victoria Trandafirescu, o pacientă de 63 de ani, a fost găsită decedată, chiar în incinta unității sanitare, după ce a fost dată în urmărire și era căutată de Poliție. Cadavrul a fost descoperit lângă Secția de toxicomani a spitalului deși conducerea susținea, în acest timp, că nu știe nimic despre această dispariție.

Cazul de dispariție suspectă de la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, din București, semnalat de „Evenimentul zilei” a luat o întorsătură dramatică, după ce cadavrul Victoriei Trandafirescu a fost găsit chiar în incinta unității sanitare. S-au adeverit, astfel, cele mai sumbre scenarii ale rudelor care au declarat, marți, pentru EVZ, că, potrivit înregistrărilor video, femeia nu a părăsit spitalul și că, cel mai probabil, bucureșteanca de 63 de ani a murit sau a fost ucisă în curtea unității sanitare din Cartierul Berceni al Capitalei.

„Sunt la Institutul Național de Medicină Legală pentru a identifica cadavrul”, ne-a transmis ginerele femeiii, Robert Muntean.

Așa cum a precizat EVZ, rudele susțin că, în încercarea de a da de urma femeii, s-au lovit de opacitatea conducerii spitalului care a refuzat, în primă fază, să îi lase, atât pe ei, cât și pe polițiștii de la Secția 15, să verifice imaginile filmate de camerele de luat vederi.

Robert Muntean, ginerele dispărutei, credea că personalul medical ar ascunde ceva și se teme ca soacra lui să nu fi pățit ceva, în interiorul unității spitalicești. Oficiali din Poliția Capitalei ne-au declarat că s-au făcut toate demersurile necesare pentru găsirea femeii, iar luni polițiștii au postat anunțul dispariției pe site-ul oficial.

Robert Muntean ne-a relatat că Victoria Trandafirescu a fost internată la Spitalul Obregia în urmă cu circa 10 zile, ca urmare a unor tulburări de comportament. Joia trecută, pe 2 august, a fost văzută ultima oară. În jurul orei 12.00 a vizitat-o o vecină, iar în jurul orei 16.15 fiica ei nu a mai găsit-o la spital. Anca, fata dispărutei, a semnalat lipsa mamei personalului medical care, însă, a preferat să mai aștepte circa souă ore și jumătate până a anunțat poliția, susține Robert Muntean, scrie evz

2 COMENTARII

  1. Cum adica conducerea spitalului a refuzat sa ofere acces politiei sa vada imaginile de la camerele de supraveghere?!!?!! Cum este posibil asa ceva?? Nu imi vine sa cred ca nu exista o lege care sa permita politiei acces neconditionat la imaginile de la camerele de supraveghere! Ce fel de tara lui papura voda avem?!

LĂSAȚI UN MESAJ