Deşi pare greu de crezut, un constructor a ajuns să împrumute o asociaţie de dezvoltare intercomunitară cu o importantă sumă de bani pentru a putea finaliza un proiect finanţat din fonduri europene. Cum asociaţia în cauză a întârziat cu plata împrumutului, constructorul a dat-o în judecată pentru recuperarea inclusiv a penalităţilor.

 

În anul 2012, un proiect integrat derulat în comunele Lunca Ilvei şi Şanţ era încheiat, cu succes şi dat exemplu de bune practici. Proiectul a fost pus la punct de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Ilva-Someş, care este coordonată de primarul comunei Lunca Ilvei, Flaviu Lupşan.

Acesta a fost realizat cu ajutorul fondurilor europene, autorităţile locale profitând de Măsura 322, privind renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale.

Valoarea totală a proiectului a ajuns la 6 milioane de euro. Astfel, în cadrul proiectului a fost modernizat şi asfaltat drumul de legătură Lunca Ilvei – Şanţ, pe o lungime de 11,7 kilometri.

Această lucrare a fost executată de M.I.S Grup, una dintre firmele de casă ale autorităţilor judeţene şi locale din Bistriţa-Năsăud. Pentru cei 11,7 kilometri modernizaţi şi asfaltaţi, M.I.S. Grup a pus mâna pe 21,7 milioane de lei.

De asemenea, a fost reabilitat muzeul şi asigurate costumele populare pentru ansamblul folcloric din comuna Şanţ. A fost realizată o staţie de clorinare pentru actualul sistem de alimentare cu apă la Lunca Ilvei şi tot aici s-a construit o creşă cu 40 de locuri.

În cadrul aceluiaşi proiect susţinut din fonduri comunitare au fost achiziţionate şi mai multe utilaje, menite să folosească la întreţinerea drumurilor. Toate obiectivele din cadrul proiectului cu finanţare europeană au fost recepţionate până la data de 29 septembrie.

„Cu aproximativ 5 ani în urmă, gândeam un proiect cu domnul viceprimar şi cu domnul Emil Iugan, un proiect care să deschidă zona nu numai din punct de vedere economic, dar şi din punct de vedere agroturistic. Odată cu încheierea acestei investiţii, cel puţin pe raza comunei Lunca Ilvei, terenurile au crescut de cel puţin 10 ori. Am creat această asociaţie cu colegii mei Cornel Moisil de la Şanţ şi cu Alexandru Anca, am reuşit ca în mai 2008 să putem să perfectăm tot ceea ce înseamnă actele juridice ale asociaţiei, urmând ca apoi să realizăm proiectele. Astfel, în luna august am depus acest proiect, cel mai mare proiect al Transilvaniei, în valoare de 6 milioane de euro. (…) Este un proiect îndrăzneţ, care are mai multe component: muzeu de port popular  în Şanţ, staţie de clorinare şi creşă în localitatea Lunca Ilvei, utilaje la Lunca Ilvei şi cea mai mare investiţie, drumul acesta de legătură”, declara primarul Flaviu Lupşan la recepţia lucrărilor.

Flaviu Lupsan

Ordonatorul de credite s-a împrumutat de la… constructor

Actualul primar al comunei Şanţ explică faptul că pentru a putea încasa ultima tranşă ordonatorul de credite, şi anume Flaviu Lupşan, a trebuit să depună TVA-ul şi ultima tranşă.

„E o poveste din anul 2012. Atunci a fost finalizată o lucrare pe Măsura 322, care a inclus mai multe obiective, printre care şi drumul care leagă comunele Şanţ şi lunca Ilvei. Ordonator de credite a fost domnul Lupşan. Au fost câteva datorii rămase, nişte lucrări executate şi neplătite, care nu ar fi fost aprobate”, a explicat pentru Gazeta de Bistriţa primarul comunei Şanţ, Ioan Szabo.

Cum ordonatorul de credite şi asociaţia de dezvoltare intercomunitară nu avea banii pentru a-i depune şi asigura finalizarea lucrărilor s-a împrumutat. Culmea, Flaviu Lupşan a ajuns să se împrumute tocmai de la constructorul care a şi realizat cei 11 kilometri şi jumătate care leagă Lunca Ilvei de Şanţ.

Astfel, Flaviu Lupşan a încheiat un contract de împrumut cu Emil Iugan. Problema a fost faptul că ordonatorul proiectului, primarul din Lunca Ilvei nu s-a prea grăbit să restituie suma împrumutată.

Contractul încheiat cu grupul de firme controlat de Emil Iugan stipula şi faptul că împrumutul trebuie restituit în trei luni de la semnarea contractului, adică până în luna decembrie a anului 2012.

Flaviu Lupşan a reuşit să restituie împrumutul abia în anul 2015, adică cu o întârziere de doi ani şi jumătate. Reprezentanţii M.I.S. Grup nu s-au oprit aici şi au vrut şi penalităţile de întârziere. Cum şi suma reprezentând penalităţile de întârziere, care a ajuns la mai bine de jumătate de milion de lei, s-a lăsat aşteptată, Iugan a apelat la justiţie.

Astfel, Emil Iugan nu a stat pe gânduri, a contactat o firmă de executori judecătoreşti şi a dat în judecată cele două primării, pe Flaviu Lupşan şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Ilva-Someş pentru recuperarea penalităţilor de întârziere. Asta s-a întâmplat însă la un an de la restituirea împrumutului.

Dosarul a fost înregistrat în luna august a anului 2016, la Judecătoria Năsăud. La câteva zile de la înregistrarea dosarului, Judecătoria Năsăud admite cererea de executare silită:

„Încuviinţează executarea silită solicitată de Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti Andronesi Valerian Dorin & Andronesi Daniela Mariana privind pe creditor şi pe debitor, în temeiul titlurilor executorii, reprezentate de contractul de împrumut nr. 47, din data de 14.09.2012, încheiate între SC M.I.S. Grup SRL, în calitate de împrumutător şi ADI Ilva-Someş, în calitate de împrumutat, pentru recuperarea sumei de 546.480 de lei, reprezentând penalităţi de întârziere calculate de la data exigibilităţii obligaţiei de plată a sumei datorate cu titlul de împrumut – 15.12.2012 şi până la data încasării efective – 24.09.2015, precum şi pentru recuperarea cheltuielilor de executare silită, prin toate modalităţile prevăzute de lege, în dosarul execuţional nr.  322/2016”, se arăta în decizia dată de Judecătoria Năsăud, în luna august a anului trecut.

De ce pare ciudată atitudinea lui Emil Iugan? Ei bine, acesta se hrăneşte din banii publici de decenii. După cum arăta Gazeta de Bistriţa în toamna anului trecut, în ultimii 9 ani, M.I.S Grup SRL a încheiat nu mai puţin de 57 de contracte în valoare de aproape 60 de milioane de euro cu autorităţile locale şi judeţene.

La un an după ce a pus mâna pe contractul de modernizare a drumului, M.I.S. Grup mai pune mâna pe două contracte de la Primăria Lunca Ilvei, la fel de avantajoase.

În anul 2013, MIS Grup punea mâna pe două contracte în valoare de 1,55 milioane de euro de la Primăria Lunca Ilvei. Primul presupunea construirea unei clădiri pentru servicii sociale, iar cel de-al doilea implica lucrări de regularizare a cursurilor de apă.

Andreea Moldovan

4 COMENTARII

  1. OARE MIS GRUP ESTE SOCIETATE NON BANCARA,ARE COD KN DE IMPRUMUTA INSTITUTI DE STATIN 2012.JUDECATORIA NU A OBSERVAT, SA SPERAM CA O SA OBSERVE ACUM CINE TREBUIE,SAU OSA IMPRUMUTE SI ALTE INSTITUTI ALE STATULUI PARCHET DNA .

  2. Oare cand are sa se termine cu firmele astea „de casa” ale administratiei publice? Adica nu exista si alte firme in judet care sa poata face acelasi lucru si poate pe bani mai putini si mai buna calitate ? Tot timpul se vorbeste de coruptia din admnistratie si nimeni nu face nimica… La noi in judet oricine poate face o lista cu firmele care castiga mereu licitatiile sau primesc contracte prin atribuire directa dar nimeni nu face decat sa comenteze pe la colturi…

  3. Anul trecut Emil Iugan primea titlul de CETATEAN DE ONOARE al orasului Bistrita fiu de tarani graniceri cel care asigura loc de munca mai multor cetateni, acum cum e cu onoarea?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.