Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunţat că de vineri până marţi au depus cereri de pensionare 700 de poliţişti.

„De vineri până astăzi au depus cereri de pensionare 700 de poliţişti. De la începutul anului au solicitat ieşirea la pensie peste 3.200 de angajaţi ai MAI. Printre cei care au solicitat ieşirea la pensie sunt şi 16 chestori. Media de vârstă la pensionare la chestori este de 55 de ani. Pentru alţi 11 chestori sunt demersuri în curs la Administraţia Prezidenţială. Pensia medie în luna august, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, se cifrează la 3.123 de lei, cea mai mare pensie în plată este de 22.023 de lei şi este o pensie pentru un fost secretar de stat”, a declarat ministrul Carmen Dan, într-o intervenţie la Antena 3.

În context, ministrul de Interne a afirmat că diferenţa mare dintre pensii reprezintă motivul pentru care s-a pus în discuţie necesitatea unui act normativ care să regleze aceste decalaje.

„Deşi cădem cu toţii de acord că sunt nişte lucruri anormale care se întâmplă pe actuala legislaţie a pensiilor, când ne dorim să facem corecţiile cuvenite, iată sunt tot felul de discuţii pe care le-aţi constat şi dumneavoastră ca şi mine. Acest act normativ despre care s-a tot discutat în aceste zile nu vizează, aşa cum am repetat de fiecare dată, drepturile deja câştigate. Nu intenţionăm să destabilizăm şi să tăiem din aceste drepturi. Este clar însă că lucrurile nu sunt tocmai în regulă. Şi aşa cum am precizat, prin acest act normativ nu se modifică baza de calcul, nu se umblă la vechimea corespunzătoare pentru îndeplinirea condiţiilor de pensionare sau la vârstă. Nu prin acest act normativ. Când în spaţiul public sau Ministerul Muncii vor iniţia un astfel de demers vom comunica în mod transparent”, a mai spus Carmen Dan.

Totodată, ministrul a precizat că numărul pensionarilor aflaţi în plată la nivelul Ministerului se ridică la 62.809, unii dintre aceştia beneficiind de legea din 2015 sau de alte legi de a lungul timpului.

De asemenea, Carmen Dan a susţinut că va prezenta şi o situaţie a persoanelor pensionate şi care au fost reîncadrate în MAI, arătând că la cabinetul său există cinci consilieri care beneficiază de pensie şi de salariu.

Conform informațiilor din sistem, cifra e mult mai mare în cadrul MAPN, iar la serviciile secrete solicitările de pensionare ar fi ajuns, deja, la câteva sute.

1 COMENTARIU

  1. Pai, este atat de bine in armata, politie si jandarmerie ori alte structuri militare sau „militarizate” incat toti ar dori sa se pensioneze si sa plece dr.acului din acest sistem , sa se duca unde si-a dus ” surdu calu si schiopu vaca „… ! Toata lumea-i huleste si-i ocaraste ce salarii „nesimtite au „. ..
    Daca-i atat de bine, de ce nu mergeti voi civilii sa le ocupati locurile , sa stati voi numai la cafele si la „c.u.rve”… cum sustineti si sa nu faceti nimic , doar sa asteptati sfarsitul de luna sa va vina „salariile nesimtite ” … ? Nu va opreste nimeni !
    N-ar strica-n Romania asta un razboi ori un conflict militar macar de vre-o 2-3 luni de zile, gen Turcia macar … ca sa vedeti ce inseamna sa fi „militar” … si/sau jandarm ori politzist … ca la noi, numai dupa ce „da boul cu capu-n gard ” … se ” trezeste ” !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.