Ministerul Justiției dorește să construiască noi locuri de detenție în penitenciare

40

Ministerul Justiției pune în dezbatere publică un proiect de hotărâre de Guvern cu privire la achiziţia studiilor de fezabilitate destinate construirii unor noi locuri de detenţie în penitenciare. 

Studiile de fezabilitate vor fi destinate construirii unor noi locuri de detenţie la Penitenciarul Bistriţa, Penitenciarul Botoşani, Penitenciarul Galaţi, Penitenciarul Gherla, Penitenciarul Iaşi, Penitenciarul Mioveni, Penitenciarul Poarta Albă şi Penitenciarul Târgu Jiu, potrivit proiectului de act normativ postat pe site-ul Ministerului Justiției.

Potrivit notei de fundamentare, în prezent există un deficit de peste 3.800 de locuri de detenţie, iar Administraţia Naţională a Penitenciarelor nu are prevăzute toate fondurile bugetare necesare realizării programului de investiţii prevăzute în planul de măsuri pentru soluţionarea supraaglomerării carcerale, care ar trebui să se deruleze între 2018 şi 2024.

„Infrastructura sistemului administraţiei penitenciare, dezvoltată înainte de anul 1989, nu corespunde standardelor prevăzute de Consiliul Europei. Aducerea sistemului penitenciar romanesc la aceste standarde implică un proces de durată, realizat cu costuri semnificative. Un factor determinant pentru crearea unor condiţii de detenţie corespunzătoare îl constituie şi numărul mare de hotărâri şi decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţate împotriva statului român, al căror obiect îl constituie condiţiile de detenţie, majoritatea referindu-se la condiţiile de cazare”, se mai menţionează în nota de fundamentare, a subliniat Agerpres.

 

1 COMENTARIU

  1. Faceti mai conditii de „hotel de lux ” … ca nu se stie cum va veti roti VOI TOTI IMBUIBATII … prin „celule ” … ! ( Mancarica, papica, caldurica, confort, vana de baie cu clabuci… , gagici, odihna si trai pe varai … si cate un birou de lucru … )

LĂSAȚI UN MESAJ