În marja reuniunii NATO de la Bruxelles,Gabriel Beniamin Leş, ministrulApărării român, a semnat, pe 17 februarie, împreună cu omologul său german o Scrisoare de Intenţie prin care a fost formalizată afilierea Brigăzii 81 Mc. „G-l Grigore Bălan” din Bistriţa, la Corpul de Armată ce urmează să funcţioneze şi să acţioneze în cadrul Grupării de tip Naţiune Cadru, sub comanda Germaniei. Militarii bistriţeni, alături de colegi din Cehia şi Germania, vor acţiona în următorii ani sub o comandă unică germană.

 

Din viitorul corp de armată multinaţional, alături de militarii bistriţeni, vor face parte militari cehi din Brigada a 4-a de Reacţie Rapidă şi militari germani din Divizia  a 10-a Blindate şi Divizia de Reacţie Rapidă din cadrul Budeswehr-ului.

Prin acest acord, România ajunge la masa marilor puteri, iar cele trei ţări participante îşi vor întări cooperarea militară în interiorul NATO. Acordul a fost semnat cu prilejul reuniunii NATO de la Bruxelles de către ministrul român al apărării, Gabriel Leş şi omologul german, Ursula von der Leyen.

„Prin aceste acorduri, Cehia şi România acceptă să contribuie cu câte o brigadă la o divizie multinaţională condusă de Germania”,a precizat, la Bruxelles, Camille Grand, asistent al secretarului general NATO pentru Investiţii în Apărare.

„Sub Conceptul de Naţiune Cadru al NATO, armatele mai mici îşi pot integra capabilităţile într-o structură organizaţională pusă la dispoziţie de o naţiune-cadru”…….Cu aceste două angajamente, Cehia şi România au fost de acord să contribuie cu câte o brigadă la o divizie multinaţională condusă de Germania”, a mai arătat Camille Grand.

 

Antrenamente şi exerciţii comune

Corpul de armată constituit din marile unităţi din Germania, România şi Cehia îşi vor începe activitatea prin antrenamente şi exerciţii comune.

Este surprinzător faptul că M. Ap.N tratează evenimentul doar printr-o frază, în conţinutul unui comunicat oficial privind activitatea ministrului apărării Gabriel-Beniamin Leş, la reuniunea de la Bruxelles.

Constituirea acestui corp de armată exclusiv european, fără nici un fel de suport american, face parte din planul apărării comune europene. Ideea nu este nouă, este de fapt la fel de veche ca şi Proiectul European postbelic. În anul 1950, premierul francez de la data respectivă viza înfiinţarea Comunităţii Europene de Apărare, ca reacţie la intenţia SUA de reînarmare a Germaniei de Vest. Ideea a fost respinsă de Adunarea Naţională a Franţei, în pofida faptului că cele şase state fondatoare ale Comunităţii Europene a Cărbunelui au semnat chiar un tratat în acest sens în 1952, sub motivul că o armată integrată europeană ar duce la pierderea suveranităţii Franţei.

Indiscutabil, nominalizarea Bg. 81 Mc. Bistriţa, structură componentă a Diviziei 4 Infanterie ”Gemina” din Cluj, pentru a intra în structura Corpului de Armată în cadrul grupării de tip Naţiune Cadru sub comanda Germaniei, a fost determinată de pregătirea acesteia, dar şi de dispunerea în Transilvania, comanda marii unităţi fiind la Bistriţa. De asemenea unităţile din structura brigăzii, B.811 Dej, B.812 Bistriţa, B.817 Art. ”Petru Rareş” din Prundul-Bârgăului, B.814 Tancuri ”Mircea-Vodă”, B.3 Art.AA ”Potaissa”, ambele având baza în Turda şi B.415 Sprijin Logistic ”Năsăud” din Bistriţa, sunt dispuse relativ aproape de Cluj-Napoca, respectiv de Aeroportul Internaţional de la Someşeni, facilitate ce asigură dislocarea rapidă a Bg. 81 Mc. acolo unde situaţia şi misiunile o vor impune.

Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” din Bistriţa a preluat tradiţiile de luptă ale Regimentului 81 Infanterie al Comandamentului General Teritorial Sibiu care a luat fiinţă la 29 ianuarie 1919, în garnizoana la Dej. Regimentul 81 Infanterie a fost înlocuit, în 1968, cu Regimentul 223 Mc.

 

Brigada 81 Mecanizată, printre cele mai bune din ţară

Bg. 81 Mc. a fost înfiinţată în garnizoana Dej, la data de 1 martie 1995, prin reorganizarea R. 223 Mc. şi a Divizionului 55 Artilerie Antiaeriană. Începând cu data de 4 ianuarie 2001, comandamentul brigăzii a fost redislocat în garnizoana Bistriţa. Conform unui comandant al brigăzii din perioada 2001-2003, un clujean, generalul în rezervă Ioan Ciupei, aceasta a fost „vârful de lance a Armatei României”.

Bg. 81 Mc, a devenit începând cu data de 1 martie 1997, o marcă înregistrată în judeţele Bistriţa-Năsăud şi Cluj. Nu mult după această dată a fost nominalizată ca parte componentă şi cea mai importantă a Forţei de Reacţie Rapidă a Armatei României. Un alt comandant al brigăzii, în perioada 2010-2014, generalul Dan-Florin Grecu, definea structura pe care o comanda ca fiind „etalon în domeniul integrării, fiind prima mare unitate terestră care a realizat interoperabilitatea operaţională cu structuri similare din state membre NATO”. În structura Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, brigada reprezintă una dintre marile unităţi luptătoare cu pondere importantă în economia forţelor proprii.

Mai mult, ea face parte din pachetul de forţe dislocabile, în afara pachetului de forţe oferit NATO, participând la îndeplinirea obiectivelor generale ale Armatei României şi ale Forţelor Terestre, executând întreaga gamă de misiuni. Astfel, participă la apărarea colectivă, în condiţiile înlocuirii sau rotirii marilor unităţi şi unităţilor din forţele dislocabile NATO şi UE, participă cu forţe şi mijloace la iniţiative de cooperare regională, în operaţii duse în cadrul coaliţiilor şi în operaţii de răspuns la criză.

Readucerea în spaţiul public al ideii armatei comune europene de către Jean-Claude Juncker s-a produs pe fondul unei răciri evidente a relaţiei transatlantice şi a abordărilor occidentale diferite ale relaţiei cu Rusia, în contextul crizei din Ucraina şi a ocupării peninsulei Crimeea, în special a Franţei şi Germaniei faţă de SUA.

 

Se doreşte crearea unei armate europene

Ideea creării unei armate europene circulă de ceva timp. Ea s-a materializat într-o primă etapă, la trecerea unei brigăzi româneşti şi a unei ceheşti în subordinea unei divizii germane, la întâlnirea miniştrilor din statele NATO de la Bruxelles din data de 17 februarie 2017.

Intrarea Bg. 81 Mc. Bistriţa în subordinea unei divizii germane nu este un fapt unic. Olanda a procedat într-un mod identic, două din cele trei brigăzii ale armatei naţionale au fost trecute în subordinea Bundeswehr-ului. Dacă lucrurile vor evolua pe această linie, armata europeană va lua naştere nu ca o structură NATOşi nici măcar a UE, ci ca una germană, evident pe structura de comandă a Bundeswehr-ului, prin grefarea de unităţi din celelalte ţări.

Crearea Corpului de Armată sub comandă germană a avut un precedent. În 20 martie 1998, pentru prima dată în lume a fost creat Batalionul Mixt Româno-Ungar de menţinere a Păcii, format din militarii ai celor două naţiuni, română şi ungară, de nivel batalion, având în compunere două module, român şi ungar, cu efective egale, parte componentă a două batalioane de infanterie. Din partea românească participă B.191 infanterie ”Colonel Radu Golescu”, unitate aparţinătoare de Bg. 81 Mc. Bistriţa, iar din partea maghiară B.3 Infanterie ”Bercsenyi Mikloş” din Hodmezovasarhely.

Legat de experimentul olandezo-german, un fel de precursor a Corpului de armată din care va face parte Bg.81 Mc. Bistriţa, întreaga Bg. 43 Mc. olandeză a fost trecuta in subordinea Diviziei 1 Tancuri germane. La schimb, brigada olandeza a primit un batalion de tancuri german (Batalionul 414) din care o companie a fost încadrată cu militari olandezi, ce vor opera tancuri Leopard germane. Reorganizarea a dat naştere deci unui tort multi-etajat germano-olandezo-germano-olandez, cu rezultatul fizic cel mai palpabil pentru olandezi al continuării operării de tancuri deşi armata olandeza nu mai are tancuri in dotare.

 

Viitor incert, deocamdată

Viitorul Corpului de Armată sub comandă germană este deocamdată incert.Nu ar fi prima dată când planurile poate nu sunt înţelese corect de presă sau se pot schimba sub presiunea realităţii. Să ne aducem aminte de povestea Flotilei NATO de la Marea Neagră, care ulterior nu a mai fost flotilă, ci cadru de antrenament, iar în final nu a mai fost nimic.

Nici situaţia Bg. 81 Mc. Bistriţa, nu este una fără probleme. Una dintre acestea este legată de situaţia comandantului brigăzii, col. Iulian Berdilă. Conform clasificării comandantului suprem al forţelor armate, preşedintele Iohannis, col. Berdilă face parte din categoria penalilor. Acesta s-a procopsit cu plângere penală depusă la Parchetul Militar Cluj Napoca, în care este acuzat de comiterea unor infracţiuni, printre altele şi de abuz în serviciu.

Plângerea a fost formulată de consilierul juridic şef, locotenent-colonel Sorin Eugen Mihaiu. Acesta solicită procurorilor militari anchetarea colonelului Berdilă, pe care îl acuză de lipsire de libertate, furt, tortură, purtare abuzivă, abuz în serviciu, fals intelectual şi abuz de autoritate.

Doru Costin

1 COMENTARIU

  1. D-apoi, bine ar fi daca ar veni nemtii sa ne ocupe integral si sa devenim o „colonie ” de-a lor… ca poate asa, se va modifica putin atat statutul nostru cat si nivelul de viatza si de trai, iar Romania ar face si ea parte din ” Europa „… !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.