Omul de afaceri Puiu Popoviciu, considerat unul dintre „miliardarii lui Băsescu”, a fost condamnat, joi, în dosarul „Afacerea Băneasa” , la 9 ani de închisoare cu executare. Sentinţa, nedefintivă, a fost pronunţată joi de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti.

Milardarul a fost acuzat că ar fi dobândit ilegal peste 200 de hectare de teren, care aparţineau Universităţii de Agronomi. 

 

 

Gabriel „Puiu” Popoviciu a fost condamnat la 7 ani pentru complicitate la abuz în serviciu, în formă calificată, și la alți 7 ani pentru dare de mită. Cele două pedepse au fost contopite, sentința finală fiind de 9 ani de închisoare.

În acelaşi dosar, Cornel Şerban , fostul şef DGIPI, a fost condamnat la doi ani şi 6 luni închisoare cu executare, Ioan Alecu -rectorul USAMV Bucureşti, la şase ani închisoare, Petru Pitcovici, fost şef în Direcţia Generală Anticorupţie din MAI, la doi ani închisoare, iar Mihai Luican, fostul prefect al Capitalei, la un an închisoare.

Sentinţa nu este defintivă şi poate fi atacată în apel.

 

 

În decembrie 2012, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) i-au trimis în judecată pe Gabriel Popoviciu pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată, precum şi dare de mită, pe Ilie Cornel Şerban, director al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă din MAI la data comiterii faptelor, şi pe Petru Daniel Pitcovici, şef sal Diviziei Operaţiuni din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie la data comiterii faptelor, ambii fiind acuzaţi de complicitate la dare de mită şi favorizarea infractorului.

În acelaşi dosar au fost judecaţi Ioan Niculae Alecu, rector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti (USAMV) la data comiterii faptelor, Ştefan Diaconescu, secretar ştiinţific şi rector în cadrul USAMV Bucureşti la data comiterii faptelor, ambii pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată, şi Andrei Mihai Bejinaru, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.