Votul prin corespondenţă este necesar și trebuie adoptat cât mai rapid, pentru a fi aplicat începând cu alegerile parlamentare de anul viitor. PNL a pregătit și depus în Parlament proiectul de lege, PSD trebuie doar să voteze pentru și să nu mai amâne discuția.

Acest vot, pregătit împreună cu organizațiile din diaspora și din țară, dar și cu experți din partea Autorităţii Electorale Permanente, reprezintă angajamentul rezultat din consultările de la Palatul Cotroceni, de la începutul acestui an, care trebuia implementat in sesiunea parlamentara care s-a încheiat la finalul lunii iunie.

Partidul Naţional Liberal  insistă ca toate partidele parlamentare să dea dovadă de responsabilitate față de românii din Diaspora și să se voteze, de urgență,  legea votului prin corespondență, sperând ca PSD să nu mai blocheze adoptarea actului normativ. Facilitarea unui drept fundamental nu-și poate găsi niciun motiv rațional pentru a fi împiedicată, iar PSD are șansa ca măcar în ultimul ceas să mai repare ceva din răul produs la alegerile prezidențiale, prin susţinerea acestui proiect,  pentru care românii din Diaspora au ajuns la limita răbdării, dovadă fiind apelul acestora ca votul prin corespondență să fie adoptat de urgență.

Modalitățile de asigurare a secretului votului trebuie să fie în concordanță cu practica țărilor ce folosesc votul prin corespondență de zeci de ani.  Indiferent că ne raportăm la modelul francez, italian, spaniol, britanic sau american, nu trebuie ca o supra-reglementare sau o birocratizare excesivă, sub diverse pretexte onorabile, să ducă la adoptarea unei legi inaplicabile prin blocarea sistemului.

  

Mihai Sărmăşan, 

consilier municipal PNL, copreşedinte TNL Bistriţa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.