Ovidiu Frenț, prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, a anunţat miercuri, în cadrul şedinţei de Colegiu Prefectural, că vor fi intensificate controalele la ferme, precum şi cele în trafic privind transportul de suine, din cauza răspândirii pestei porcine africane.

 

Decizia a fost luată în şedinţa grupei operative, la care au participat reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului și cei ai instituțiilor deconcentrate din Bistrița-Năsăud:  DSVSA, APM, IPJ, Garda de Mediu, Garda Forestieră, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice.

Din păcate în România evoluează foarte rapid această boală incurabilă, dar aşa cum am spus în Colegiul Prefectural şi cu alte ocazii când s-a manifestat virusul pestei porcine africane, nu există pericol pentru cetăţeni.

Populaţia trebuie să ştie că nu se transmite acest virus de la suine, pentru că afectează doar porcul domestic şi mistreţul, cu o rată de mortalitate sută la sută, nu există antidot. Oamenii trebuie să ştie că nu sunt afectaţi, însă trebuie să ia o serie de măsuri, atât la nivel de gospodării și mai ales la ferme. 

A fost o întâlnire a Centrului Local de Combatere a Bolilor, acum două săptămâni, ieri am avut o grupă operativă .(…) Urmează nişte controale extrem de riguroase atât la ferme, cât şi a traficului de porcine, în special. Am dispus măsuri ca să se prevină introducerea în judeţul nostru a unor animale provenite din judeţele deja afectate din nord vestul ţării, respectiv Satu Mare, Bihor şi Sălaj, care din păcate a raportat un caz de PPA la mistreţ. Şi măsurile noastre vor fi mai stricte„, a spus prefectul Ovidiu Frenț.

În urmă cu circa două săptămâni, Centrul Local de Combatere a Bolilor Bistriţa-Năsăud a decis suspendarea activităţii târgurilor de animale autorizate privind vânzarea /cumpărarea animalelelor vii, până la noi dispoziţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.