Un accident grav de circulțaie a avut loc în localitatea bistrițeană Dumbrava, după ce șoferul unei mașini a pierdut controlul volanului și a părăsit partea carosabilă, unde s-a răsturnat. În autotursim se aflau patru femei, dar și un bebeluș de 10 luni. Trei victime au fost transportate la spital, dintre care una în stare gravă, salvatorii fiind nevoiți să îi aplice manevre de resuscitare după ce a intrat în stop cardio-respirator.

 

Accidentul s-a produs miercuri seara,în acesta fiind implicat un singur autoturism. Femeia care se afla la volan a pierdut controlul și a părăsit partea carosabilă, unde s-a răsturnat.

accident dumbrava 2

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud, Marius Rus, în mașină, pe lângă șoferiță se mai aflau și încă trei femei, dar și un bebeluș de 10 luni. Una dintre femei, în vârstă de 42 de ani, aflată pe scaunul din dreapta șoferului, a fost găsită încarcerată și în stop cardio-respirator. Pentru scoatere acesteia din mașină a fost nevoie de intervenția unui echipaj de descarcerare. După aplicarea manevrelor de resuscitare, victima a fost transportată la spital. Celelalte trei femei, cu vârste de 23, 26 și 46 de ani, au fost găsite conștiente, precum și bebelușul. Două dintre acestea au fost transportate la spital pentru investigații.

Șoferița care a produs accidentul a refuzat transportul la spital.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.