Marius Cotor: NU EXISTĂ PREJUDICIU! Fostul şef al Leoni Bistriţa dat compania în judecată şi cere reintegrarea pe funcţie şi câteva zeci de mii de euro daune

6566

Marius Cotor, fostul director general al Leoni Bistriţa, a dat compania în judecată, după ce a fost concediat pe motive disciplinare. În ochii mai marilor companiei, Cotor s-a făcut vinovat de pierderile suferite după tunul de circa 40 de milioane de euro, de anul trecut, când nu se ştie cum această sumă a ajuns taman în conturile unor societăţi din China. De fapt Cotor este unul din ţapii ispăşitori pentru această fraudă, deşi ordinele pentru transferul sumelor par să fi venit de undeva de mai sus, direct de la compania mamă din Germania.

Cum decizia de concediere a venit după termenul prevăzut de lege, adică după 6 luni, de la eveniment şi fără să fie audiat de comisia de disciplină din cadrul companiei, ba mai mult fără un audit managerial al activităţii sale efectuat după ce s-a produs incidentul, Marius Cotor cere acum instanţei să constate nulitatea actului de concediere, reintegrarea sa în funcţia pe care a deţinut-o, adică de director general, dar şi o serie de despăgubiri.


În urmă cu două săptămâni, Gazeta de Bistriţa arăta că Marius Cotor pregăteşte o nouă afacere care dă fiori companiei de la Bistriţa al cărui director general a fost până la finele lunii februarie când a fost dat afară din motive disciplinare. Din cauza acestei noi afaceri a lui Cotor care se pare că va avea drept locaţie o zonă poziţionată exact peste drum de fabrica nemţilor, conform informaţiilor Gazeta de Bistriţa, şi, evident, datorită zvonurilor unor salarii cu mult mai bune, mulţi dintre angajaţii Leoni sunt tentaţi să schimbe macazul şi să i se alăture fostului şef.

Compania se pare că nu va avea doar probleme de personal, asta în cazul în care zvonurile legate de scurgerile de angajaţi către afacerea lui Cotor, ci şi cu procesul intentat de fostul director general.

 

Banii presupus fraudaţi au ajuns în China

Cererea de chemare în judecată formulată de Marius Cotor este mai mult decât interesantă, în condiţiile în care arată şi direcţia care au luat-o cei aproape 40 de milioane de euro, bani scoşi din conturile companiei prin fraudă, fără să fie cunoscut creierul acestei operaţiuni. Conform documentului citat, banii, exact 39.552.000 euro, au ajuns fix în conturile a două societăţi din China – OULONG INTERNATIONAL CO LTD LIMITED şi CHINA HONGSENG LIMITED.

Suma menţionată nu a fost transferată toată odată, ci în tranşe.Prima tranşă a plecat din conturile companiei pe 21 iulie 2016, zi în care au fost transferaţi 1.200.750 euro. Au urmat apoi nu mai puţin de încă alte 15 transferuri de bani până pe data de 10 august 2016, când s-a ajuns la suma colosală de aproape 40 de milioane de euro.

 

Totul s-a petrecut cât timp el era în concediu

În tot acest timp, Marius Cotor arată că a fost în concediu de odihnă, perioadă în care a fost înlocuit în funcţie de Paul Nergheş – plan section manager în cadrul Leoni Bistriţa.

„Nu am fost informat de către managerul financiar sau directorul financiar de solicitarea de transfer efectuată în 21.07.2016 şi cu atât mai puţin de celelalte operaţiuni efectuate în perioada 25.07.2016 – 10.08.2016.

De altfel, printre atribuţiile directorului general nu se regăseşte niciuna legată de plăţi/transferuri de bani, acestea fiind atribuţia exclusivă a departamentului financiar. Acest departament nu avea atribuţii de înştiinţarea directorului general cu privire la plăţile şi transferurile pe care le efectua, astfel cum rezultă din procedurile şi regulamentele interne ale societăţii şi aşa cum arată însă d-na Carmen Marica în declaraţia dată în faţa comisiei disciplinare, care arată în mod expres «am informat şefii ierarhici despre aceste tranzacţii».

Aceste plăţi/transferuri s-au efectuat în sistem MULTICASH, în care aprobarea pentru virarea banilor în contul Leoni Bistriţa se face de către Leoni AG. Astfel, procedura de transferuri nu includea directorul general al LWS RO (n. r. – Leoni Wiring Sistem Romania), aceasta derulându-se exclusiv între departamentele financiar şi cel corespunzător din Leoni AG care aproba şi transfera bani către Leoni Bistriţa”, precizează Marius Cotor în cererea de chemare în judecată.

 

Conform atribuţiilor a luat măsuri

Fostul director general al Leoni mai arată în document că imediat după ce a aflat de evenimentele care au generat prejudicii şi-a informat superiorul ierarhic, conform atribuţiilor, pe data de 12 august 2016, zi în care a aflat şi Carmen Marca de faptul că a fost indusă în eroare. Drept urmare, Marius Cotor şi-a întrerupt concediul şi a revenit la muncă, luând legătura de o casă de avocatură pentru a formula o plângere penală în vederea cercetării faptelor care au produs prejudiciul.

„Astfel, nu se pune problema exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu când dimpotrivă am fost persoana care de îndată ce am fost informat am luat măsuri corespunzătoare inclusiv formularea plângerii penale în faţa organelor de cercetare penală, iar ulterior am dat concursul acestor organe pentru derularea anchetei”, a mai scris Marius Cotor în documentul citat, precizând totodată că în plan intern a făcut demersuri pentru cercetarea disciplinară a managerului financiar Carmen Marica, cercetare care s-a finalizat cu desfacerea contractului de muncă al acesteia după ce a fost găsită vinovată de „încălcarea atribuţiilor de serviciu referitoare exact la transferurile în cauză”.

 

Fără vreun audit managerial, a fost dat afară

Marius Cotor spune însă că anterior cercetării disciplinare, compania, prin hotărârea AGA din 13.01.2017, a dispus revocarea sa din funcţia de director general începând cu data de 16 ianuarie 2017. Lui Cotor i s-a imputat faptul că existau deficienţe grave şi este afectată iremediabil calitatea actului de administrare, precum şi că există deficienţe ce au afectat grav încrederea asociaţilor în capacitatea managerială a administratorilor.

„Observăm aşadar că la data convocării pentru cercetarea disciplinară, Adunarea Generală a Asociaţilor a reţinut deja «vinovăţia» administratorilor societăţii, inclusiv a subsemnatului (care deţineam atât funcţia de director general cât şi cea de administrator al LWS RO SRL), situaţie în care, practic, cercetarea disciplinară porneşte apriori de la prezumţia de vinovăţie şi nu reprezintă o cercetare prealabilă în adevăratul sens al cuvântului. Astfel, mi-a fost încălcat un drept fundamental, cum este dreptul la apărare, deoarece, hotărârea Adunării generale a fost luată fără nici un fel de verificare, analiză, audit sau cercetare anterioară”, mai arată Marius Cotor, el precizând că i s-au aplicat două sancţiuni disciplinare pentru o singură pretinsă faptă, devreme ce a fost revocat atât din funcţia de director general dar şi din funcţia de administrator al Leoni Wiring System România.

„Comisia respectivă nici nu poate avea calitatea şi competenţa de a analiza activitatea managerială datorită faptului că aceasta nu poate fi supusă decât unui eventual audit de management şi nu unei cercetări disciplinare”, mai amenţionează fostul şef al Leoni Bistriţa, precizând că în luna decembrie 2015 a avut loc un astfel de audit efectuat de către Leoni AG, urmat de un altul care a fost finalizat în iunie 2016, fără a se constata nereguli cu privire la procedurile de lucru sau aplicarea acestora, proceduri care de altfel au rămas neschimbate în intervalul de timp ce s-a scurs până la demiterea sa.

 

Cotor: Nu există nici un prejudiciu

Partea interesantă însă abia acum apare în cererea de chemare în judecată formulată de Marius Cotor împotriva companiei Leoni. Acesta scrie negru pe alb că NU EXISTĂ NICI UN PREJUDICIU.

„Raportat la prejudiciul invocat de angajator, menţionez că acesta nu există, deoarece astfel cum am arătat mai sus, sumele transferate provin de la LEONI AG.  Dacă LEONI AG ar fi avut suspiciuni cu privire la efectuarea acestor tranzacţii, managementul de top al companiei, sau cel puţin departamentul financiar al LEONI AG ar fi putut şi chiar considerăm că ar fi trebuit să refuze transferul acestor sume ori să sesizeze lipsa oricărei neregularităţi privind procedurile de plată. Nu doar că nu au făcut acest lucru, dar chiar au continuat să transfere bani în contul societăţii LWS RO SRL, până la data de 10.08.2016, dată până la care s-au efectuat nu mai puţin de 16 transferuri a unor sume importante”, arată Marius Cotor.

Potrivit lui Cotor, compartimentului financiar condus de Carmen Marica i s-au solicitat telefonic plăţile, care ulterior au fost confirmate prin email.

„(…) solicitarea respectiv aprobarea acestor transferuri de sume făcându-se exclusiv între managementul de top din Germania şi compartimentul financiar din cadrul LWS RO SRL Bistriţa”, mai precizează fostul şef al Leoni Bistriţa.

 

Zeci de mii de euro, daune

Deşi a fost pus pe liber încă de pe data de 27 februarie, Marius Cotor nu a primit din partea companiei bonificaţiile care i s-ar fi cuvenit, conform contractului individual de muncă, pentru atingerea obiectivelor propuse pentru 2016 în proporţie de 100%. Drept urmare, Marius Cotor solicită plata a 90.000 lei (peste 20.000 de euro) cu titlu de „incentive compensation programme” (n. r. – stimulente financiare pentru atingerea obiectivelor propuse în cadrul companiei), dar şi plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi ci celelalte drepturi de care el ar fi beneficiat de la data de 27 februarie şi până la soluţionarea definitivă a cererii sale, respectiv până la reintegrarea sa pe funcţia deţinută.

2 COMENTARII

  1. am inteles ca ai fost un domn,asa ca nu te lasa.nu trebuie sa fi la mina doua ,pentru est asa ca spargei iti tin pumni Dumnezeu sa iti faca dreptate.

  2. Nu stiu,mie m-i s-a promis si nu numai,ca in toamna va fi o petrecere la firma daca mai suntem impreuna.Deci,io vreau petrecerea asa ca fa ce stii si castiga procesu ala.Tot respectul da,avem si noi asteptarile noastre.

LĂSAȚI UN MESAJ