După alegerile din 11 decembrie, în Bistrița-Năsăud, PSD a obținut două mandate de deputat și unul de senator, PNL un mandat de deputat, ALDE un mandat de senator, USR și PMP câte un mandat de deputat fiecare. În mod clar, candidații PSD sunt câștigătorii detașați ai acestei lupte politice, dar putem spune că lor li se alătură ALDE care a câștigat în mod nesperat un mandat de senator în timp ce a pierdut neașteptat pe cel de deputat, dar și PMP și USR, care au câștigat la redistribuire și ele câte un mandat de senator, respectiv de deputat.

 

Dacă după prima etapă a numărătorii voturilor se puteau deja cunoaște trei dintre parlamentarii bistrițeni, numele celorlalți patru aleși s-a mai lăsat așteptat câteva zile. Până la urmă niciuna din simulările făcute de partidele politice nu a fost cea corectă, nereușind să anticipeze rezultatele oficiale ale Biroul Electoral Central (BEC) comunicate abia joi.

Despre cum s-au desfășurat alegerile în Bistrița-Năsăud și cum apreciază foștii competitori rezultatele finale, Gazeta de Bistrița a stat de vorbă cu câțiva dintre noii parlamentari, dar și cu cei care au candidat și nu au reușit, dintr-un capriciu al legii electorale în unele cazuri, să treacă de „bariera” redistribuirii voturilor.

 

Doina Pană: „Rezultatul alegerilor, copleșitor”

Prima pe lista PSD la Camera Deputaților, Doina Pană a câștigat din prima etapă a numărătorii voturilor un nou loc de parlamentar după alegerile din 11 decembrie.

„A fost prima dată când am participat la o campanie coerentă și pozitivă. Noi am avut un program complet, pe care am reușit să-l prezentăm electoratului. În ceea ce privește rezultatul alegerilor, acesta este nemaipomenit, dar în același timp copleșitor. Așteptam un rezultat foarte bun, dar vă mărturisesc că nu la această dimensiune. A fost o surpriză foarte plăcută”, a declarat pentru Gazeta de Bistrița, Doina Pană.

Deputatul PSD spune că dorește să continue ceea ce a început, în special în domeniul legislației ce vizează fondului forestier.

„Personal nu iau în calcul o implicare în viitorul Executiv. Peste 70% din implementarea a ceea ce vizăm noi în domeniul forestier înseamnă Parlament. Opțiunea mea va fi Parlamentul pentru că doresc să duc la bun sfârșit ceea ce mi-am propus”, a mai precizat Doina Pană.

daniel-suciu-interviu

Daniel Suciu: „Nu este o victorie, pentru că nu a fost niciun război”

Daniel Suciu este al doilea parlamentar PSD care a câștigat din prima locul în Parlament. Pentru el este de asemenea al doilea mandat, în precedentul fiind de asemenea deputat de Bistrița-Năsăud, și membru în Comisia parlamentară pentru mediu.

„Nu pot decât să mă bucur foarte mult pentru scorul pe care ni l-au dat românii. Nu este o victorie pentru că nu a fost niciun război. Este pur și simplu un rezultat pe care românii au considerat că merită să ni-l atribuie. Aproape jumătate din voturi pentru un partid cred că este o premieră după anii 90-92. Nu putem decât să fim foarte responsabili vizavi de această uriașă încredere. Suntem mulțumiți de ceea ce am reușit să facem și în județul Bistrița-Năsăud. Bistrițenii au arătat duminică ce echipă doresc în continuare la guvernare”, spune Daniel Suciu.

El are și un regret personal, respectiv faptul că PSD că nu a obținut încă un mandat de parlamentar și pentru Alexandru Pugna, al treilea de pe lista de la Camera Deputaților, și consideră că modalitatea tehnică de atribuire a mandatelor este uneori nedreaptă pentru unii.

„Le mulțumesc bistrițenilor, oriunde s-ar afla ei, pentru ceea ce ne-au oferit, adică în definitiv o uriașă responsabilitate”, a mai spus Daniel Suciu.

alexandru pugna

Alexandru Pugna ratează din nou, „la mustață”, Parlamentul

Pentru Alexandru Pugna este a doua oară când ratează „la mustață” intrarea în Parlament. Deși a avut și de această dată cel mai mare număr de voturi dintre candidații la Camera Deputaților care un intrat la redistribuire, pe locurile rămase libere după prima etapă de distribuire a mandatelor s-au dus reprezentantul USR, Cristina Iurișniți, respectiv PMP, Ionuț Simionca.

„Sunt bucuros că partidul pe care l-am reprezentat a câștigat aceste alegeri și sunt absolut convins că vom avea un Guvern format de PSD cu sprijin din partea ALDE și probabil a reprezentanților minorităților naționale. A fost o campanie electorală mult mai liniștită, ceea ce a fost benefic. Am avut ocazia să mergem acasă la oameni, aceasta fiind de fapt cea mai bună modalitate de a vorbi cu electoratul și de a cunoaște acolo, la fața locului, problemele pe care le au cetățenii”, a comentat Alexandru Pugna cu privire la recent încheiata campanie electorală.

„Din punct de vedere personal, este pentru a doua oară când, deși am avut un număr însemnat de voturi, totuși nu pot să reprezint cetățenii în Parlament. Și acum patru ani, deși am câștigat colegiul cu peste 2.000 de voturi, la fel nu am intrat în legislativ. Și acum, dintre cei care au intrat la redistribuire, eu am avut cel mai mare număr de voturi și totuși au câștigat doi contracandidați. Dar așa este legea electorală și ea trebuie respectată și nu comentată. Cei care au intrat în Parlament, din județul nostru, ar trebui să facă echipă atunci când e vorba de decizii importante pentru cetățenii din Bistrița-Năsăud, pe care îi reprezintă”, a mai spus el.

Alexandru Pugna rămâne în continuare vicepreședinte al Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și spune că se va ocupa în continuare de instituțiile pe care le are în coordonare.

 

Pentru PNL urmează reconstrucția

Singurul parlamentar PNL este de acum deputatul Robert Sighiartău, care a câștigat de asemenea mandatul în prima etapă. El se declară dezamăgit de rezultatele comunicate de BEC, pentru că deși PNL a fost al doilea partid ca număr de voturi din județ, a reușit să ocupe un singur loc de deputat.

„În ceea ce privește scorul la nivel național, este de asemenea dezamăgitor. Faptul că totuși în județ avem un rezultat peste media națională, acest lucru ne legitimează și ne obligă să avem un cuvânt de spus în ceea ce privește noua conducere a PNL și felul în care partidul se va reclădi. Ca și parlamentar îmi voi susține toate proiectele pe care le-am comunicat în campania electorală. Voi urmări cu seriozitate și responsabilitate acest mandat. PNL va face o opoziție constructivă și vom fi foarte atenți la tot ceea ce se întâmplă și tot ce va face următorul Guvern”, a declarat pentru Gazeta de Bistrița, Robert Sighiartău.

El este de părere că nu va fi posibilă o altă variantă de guvernare de acum înainte decât cu un Guvern condus de PSD și mai spune că nici nu ar fi sănătos să fie altfel, nici măcar pentru PNL.

„Cred că noi trebuie să ne situăm în opoziție, să ne reconstruim și să recâștigăm încrederea oamenilor. Peste trei-patru ani de zile trebuie să redevenim același partid puternic, cu peste 35 la sută din opțiunile electorale”, este de părere Robert Sighiartău.

ioan-denes-net

Electoratul s-a maturizat

Primul pe lista de la Senat a PSD, Ioan Deneș a redevenit parlamentar după redistribuirea restului de voturi la nivel național. El crede că lucrurile esențiale pe care parlamentarii ar trebui să le realizeze în următoarea perioadă sunt descentralizarea, regionalizarea și crearea de coduri legislative coerente pe toate domeniile. Tot el mai spune că este pentru prima dată în România când un partid politic este votat pentru un program de guvernare, care a fost prezentat așa cum trebuie în fața cetățenilor.

„Aceasta denotă faptul că electoratul din România a devenit un electorat matur. Nu s-au mai votat neapărat persoane, ci s-a votat un partid politic care le-a prezentat un program de guvernare. Acest program va fi respectat cu strictețe, și va fi implementat la termenele stabilite. Acest vot masiv ne onorează și ne obligă să respectăm ceea ce am promis că vom face”, promite Ioan Deneș.

În ceea ce privește rezultatele alegerilor din Bistrița-Năsăud, după noua lege de distribuire a mandatelor, senatorul PSD le consideră juste.

„În Parlament, partidele politice vor avea o reprezentare exact conform procentului cu care au fost votate. Mai exact, la redistribuire nu mai contează persoana, ci partidul”, a mai explicat pentru Gazeta de Bistrița, senatorul Ioan Deneș.

doris moldovan

Doris Moldovan: „PNL nu a făcut promisiuni electorale”

A doua pe lista PNL la Camera Deputaților, Doris Moldovan nu a reușit să aibă la dispoziție suficiente voturi pentru a trece de etapa redistribuirilor. Despre campania care s-a încheiat, ea spune că PNL a prezentat prin fiecare candidat proiecte realizabile, utile, evitând să facă promisiuni electorale.

„Doresc să mulțumesc electoratului din județul Bistrița-Năsăud, acelor oameni care au votat PNL, oameni care ne-a acordat încrederea. A fost un tur de forță, de proiecte și de idei. Din punctul meu de vedere alegerile acestea trebuie să determine PNL să lucreze și mai mult în echipă, pentru a fi o putere, iar oamenii să se identifice și să creadă în materializarea tuturor propunerilor și măsurilor. Rezultatele atât cele de la nivel local cât și național ne arată că avem de muncă. Eu voi rămâne aici, acasă și voi continua să promovez aceste locuri și să reprezint bistrițenii din postura de consilier județean. Alegerile acestea politice ne-au învățat multe, însă dincolo de scena politică, cu toții suntem și rămânem oameni și făcând fapte bune, o să reușim să dezvoltăm județul nostru”, a spus Doris Moldovan.

Ioan Țintean

Un soft ca la Loteria Vizelor

O surpriză a fost de asemenea și neintrarea în Parlament a candidatului ALDE, Ioan Țintean. Deși partidul său a obținut un număr important de voturi față de celelalte filiale din țară, datorită numărului mic de locuitori ai județului, mandatul său nu a putut fi întregit prin redistribuirea națională a restului de voturi.

„Faptul că am obținut un senator este meritoriu pentru un partid mic cum încă este ALDE, dar destul de bine închegat în județul Bistrița-Năsăud. Iar după rezultatele se vede că la fel este și în țară. Chiar dacă am obținut procentual al patrulea scor pe țară, nu ne-a ajutat să obținem doi parlamentari, pentru că softul după care se lucrează este ceva asemănător cu Loteria Vizelor”, a declarat Ioan Țintean.

ALDE are mai multe funcții reprezentative la nivel de județ, deținând un post de vicepreședinte la Consiliul Județean, mai mulți consilieri județeni, opt primari și viceprimari în mai multe localități.

„Suntem o filială bună și apreciată. În ceea ce privește guvernarea viitoare, nu am niciun dubiu că va fi o guvernare PSD împreună cu ALDE. În urma stabilirii portofoliilor ministeriale sunt sigur că ALDE va conduce cel puțin două ministere, va avea secretari de stat și cred că și președinți de agenții naționale. Dar asta se va vedea în ianuarie, după ce va fi investit noul guvern și se va trece la a doua etapă a negocierilor. Vom face și noi de la Bistrița solicitări și vom vedea atunci ce vom obține”, a mai spus Ioan Țintean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.