BREXIT. MAREA BRITANIE IESE DIN UNIUNEA EUROPEANĂ. Ambasadorul Marii Britanii la Uniunea Europeană, Tim Barrow, i-a înmânat personal, miercuri după-amiază, preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, scrisoarea de notificare privind declanşarea Brexit-ului, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Scrisoarea a fost înmânată la sediul Consiliului European din Bruxelles, la ora locală 13:30 (11:30 GMT).

Conţinutul scrisorii va fi prezentat de Donald Tusk într-o conferinţă de presă prevăzută pentru ora locală 13:45 (11:45 GMT), potrivit informaţiilor postate pe site-ul Consiliului.

BREXIT. MAREA BRITANIE IESE DIN UNIUNEA EUROPEANĂ. Pe un ton euforic precum ziarul The Daily Mail, care titrează „Libertate!”, sau circumspect ca The Guardian, care se teme de un „salt în necunoscut”, cotidienele britanice au o poziţie similară asupra unui punct: caracterul istoric al Brexit-ului declanşat miercuri, comentează France Presse.

„Istoria ne priveşte”, titrează ziarul conservator The Times, care descrie procesul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană drept cea mai gravă răsturnare politică după cel de-al Doilea Război Mondial. „Negociatorii din fiecare tabără trebuie să-şi pună deoparte viziunile pe termen scurt şi să se gândească la generaţiile viitoare care îi vor judeca”, adaugă cotidianul.

„Un toast pentru cei care au visat la acest moment”, scrie în editorialul său Daily Telegraph, care a pledat pentru Brexit şi care insistă de asemenea pe dimensiunea „istorică” a acestui „vis devenit realitate”.

Una din vocile critice la adresa Uniunii Europene, ziarul The Daily Mail proclamă „Libertate”, felicitând-o pe şefa guvernului Theresa May pentru că a rezistat contraofensivei „establishment-ului politic şi judiciar eurofil” după referendumul din 23 iunie 2016, la care 52% dintre britanici au votat pentru ieşirea din UE. Tabloidul nu uită să menţioneze şi dificultăţile care vor veni, în timp ce se deschide o perioadă de doi ani de negocieri complexe cu Bruxellesul. „Începe partea grea”, scrie el.

La fel ca toate ziarele, Daily Mail reia apelul făcut de Theresa May la o uniune sacră în jurul Brexit, în timp ce dorinţa de independenţă a Scoţiei şi criza politica din Irlanda de Nord ameninţă să izbucnească în Marea Britanie.

Brexit va „slăbi celelalte 27 de state membre rămase (în UE) şi riscă să arunce această ţară (Marea Britanie – n.r.) în cel puţin un deceniu de instabilitate’, notează The Guardian, cotidian pro-UE de centru-stânga, care se teme de un „salt în necunoscut”.

„Dragă UE, a venit timpul plecării”, lansează cu regret Daily Mirror, tabloid de stânga pro-UE, care cere premierului Theresa May „să apere interesele lucrătorilor britanici atunci când va discuta separarea” de Cei 27. Theresa May trebuie să reuşească „pentru că altfel nu vom fi singura generaţie care va avea de suferit”, insistă cotidianul în editorialul de miercuri.

BREXIT. MAREA BRITANIE IESE DIN UNIUNEA EUROPEANĂ

UPDATE 11.30 – Ambasadorul Marii Britanii pe lângă Uniunea Europeană, Tim Barrow, care îi va înmâna personal, în cursul după-amiezii, preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, scrisoarea de notificare privind declanşarea Brexit-ului a sosit miercuri dimineaţă, puţin după ora locală 10:00 (08:00 GMT), la sediul instituţiilor europene de la Bruxelles, relatează AFP.

Potrivit serviciilor Consiliului European, Tim Barrow se va deplasa în jurul orei locale 13:20 (11:20 GMT) în biroul preşedintelui Tusk pentru a-i preda personal scrisoarea oficială a premierului Theresei May.

Câteva minute mai târziu, de partea cealaltă a Canalului Mânecii, prim-ministrul britanic va face, în Camera Comunelor, anunţul oficial al declanşării procedurilor de negociere privind ieşirea ţării din blocul comunitar.

Va fi apoi rândul lui Donald Tusk să se adreseze presei de la Bruxelles, în ceea ce va fi prima reacţie a Uniunii Europene.

––––––––––

Şefa guvernului de la Londra, Theresa May, a semnat scrisoarea oficială care va fi prezentată miercuri la Bruxelles pentru a marca declanşarea de către Regatul Unit a procesului de ieşire din Uniunea Europeană, potrivit unei fotografii difuzate marţi, la ora 21,00 GMT, de biroul acesteia, transmite AFP.

În această fotografie oficială difuzată de Downing Street, poate fi văzută Theresa May la momentul semnării scrisorii de activare a articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, care va fi remisă în cursul zilei de miercuri preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk.

Într-un demers fără precedent în istorie, Marea Britanie iniţiază miercuri oficial procedura formală care va avea ca deznodământ Brexitul, ieşirea din Uniunea Europeană, după mai mult de patru decenii de apartenenţă la blocul comunitar, scrie agenţia EFE într-o prezentare a paşilor ce vor urma lansării acestei proceduri.

În cursul zilei de miercuri, ambasadorul britanic pe lângă UE, Tim Barrow, va înmâna personal preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, scrisoarea prin care executivul de la Londra notifică activarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona.

Din acel moment începe numărătoarea inversă pentru stabilirea, prin negocieri, a condiţiilor ieşirii Marii Britanii din blocul comunitar şi a viitoarelor relaţii dintre această ţară şi UE, inclusiv relaţii comerciale, proces care conform aceluiaşi articol din tratat ar trebui să fie finalizat într-un termen de doi ani potrivit Antena3.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.