Manifestările crizelor politice din domenii de activitate şi profesii se prelungesc

56

Fondul diferitelor forme de crize şi în toate domeniile de activitate este vechi şi se continuă statornicit la baza celor trei puteri în stat, fiind în esenţă ideologic şi politic. Este acelaşi, de dinainte de evenimentele din decembrie 1989 şi după ele, până acum la zi. Ce bine ar fi dacă am avea în ţară numai criza impurităţii în justiţie. O trăsătură esenţială a acestei evidente manifestări continue de disfuncţionalităţi a legalităţii din justiţie este pe o treaptă mai în urmă, mai în spate, existând şi în legislativ şi în executiv. Şi afirm că înaintea acestor trei domenii este, după opinia mea, o eroare în Constituţie care începe să-şi arate efectele negative în stat.


În literatura juridică este un precept, aproape devenit regulă sau principiu, ca o epocă, o formă de stat, o constituţie să se aprecieze valoric, istoric, după durata în timp şi stabilitatea ţării prin aplicare neîntreruptă. La nivelul constituţiilor, devenite norme obligatorii cu durată de secole, şi azi în vigoare, este Magna Charta Libertatum a Angliei, de la 1215. În statul nostru suveran şi independent, Constituţia de la 1866 este cea mai veche şi cu durata de aplicare cea mai îndelungată, aproape şase decenii. Următoarea ca durată este Constituţia din 1991. Însă nu a fost, iniţial elaborată, o perfecţiune, fiindcă în 2003 i s-au adus modificări şi după revizuiri de detalii a fost republicată. Nu a surprins pe nimeni acele intervenţii făcute pe textul legii fundamentale a ţării. A fost o redactare politică grăbită. Având şi un „părinte” tot atât de „independent”, şi cu vreo doi constituţionalişti, dar politizaţi şi „vorbitori” buni la catedră, a ieşit ce a ieşit şi au pieptănat în 2003 textul ce îl avem în vigoare. Semn şi preţuire al „puterii democratice” continuate şi după decembrie ’89, colectivul specialiştilor a fost purtat cu avionul în Italia şi Elveţia la întâlniri cu specialişti de-acolo. Se zice prin târg că o voce ar fi întrebat de „colegul Tudor Drăganu”, mirat de lipsa lui. Profesorul se plimba pe sub castanii Clujului. Încă nu era academician, nu era deci oficializat o valoare şi cunoscut în Bucureşti. Abia după aceea devenise savantul, specialistul constituţionalist de talie europeană. Dar avionul zburase de mult, iar textele şi intervenţiilor erau operate şi în uz public; domnul academician conducea doctorate şi după 90 de ani. Singura contribuţie indirectă i-a fost la dezbaterile în primul parlament, prin rostirea unor sugestii şi critici în lucrările de cuvânt ale senatorului ţărănist acad. Iacob. Cunosc bine detaliile că am scris la vremea aceea câteva articole, în presa locală, de întâmpinare a proiectului.

Constituţia noastră care acoperă perioada tranziţiei are calităţi şi reglementări indiscutabile, dar şi multe scăpări şi imprecizii dăunătoare interpretării şi aplicării. Se vor arăta doar câteva a căror consecinţe şi confuzii se întâlnesc în gălăgioasele discuţii din acest an pe probleme de justiţie şi corupţie. Semnalarea dintâi este tot capitolul IV al Constituţiei care prevede o nouă instituţie şi organ în stat: Avocatul Poporului. Toate demagogiile se legitimează ca voci ale poporului, în numele poporului, reprezentanţi ai poporului, apărători ai poporului. Să aflăm de unul fără pereche, din art. 58 al Constituţiei ce stabileşte că: „Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice. Adjuncţii Avocatului Poporului sunt specializaţi pe domenii de activitate; (2) Avocatul Poporului şi adjuncţii săi nu pot îndeplini nicio altă funcţie publică, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior”. O oră ori o sută de ore de seminar sau de laborator, de lucrări practice sunt în concepţia constituţionalismului tot funcţie didactică cu drept de cumulare a salariilor oricărui avocat sau procuror, ajuns adjunct. Dar pentru acele ore gradul didactic este de asistent sau şef de lucrări. Menţiunea gradului de conferenţiar şi profesor, care exceptează predarea pentru că e profesia lui, trebuia precizată în toate reglementările constituţionale. De aici au pornit în viaţa societăţii tot felul de ilegalităţi.

Acestea întrec şi imaginaţia în practica prezentului când Avocatul Poporului devine apărătorul Executivului în probleme de drepturi privind legalitatea Ordonanţelor. Şi asta producându-se în faţa Curţii Constituţionale (alt organ alunecat în neconstituţionalitate). De altfel, tot parcursul exerciţiului sub Victor Ciorbea, Avocatul Poporului ca apărător al persoanelor fizice, a fost şi continuă cu sincope politice. Hiatusul reglementării în Constituţie este catastrofal: îl numeşte partidul de la putere, ceea ce se traduce – partid care a fost ales de mai puţin de o jumătate dintre alegătorii ţării, dar el se numeşte „avocatul poporului”!

Câtă nevoie şi urgenţă este de text constituţional complet şi exemplu de legalitate, de justiţie dreaptă cât şi de partide adevărat democratice!

Teodor Tanco

LĂSAȚI UN MESAJ