În vederea asigurării unui climat de siguranţă rutieră în rândul participanţilor la trafic, în perioada 16-17 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului Rutier, împreună cu poliţiştii de la formaţiunile de profil din teritoriu au desfăşurat acţiuni pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Astfel, în perioada menționată, ca urmare a neregulilor constatate, polițiștii au reținut 17 permise de conducere și au retras 5 certificate de înmatriculare.

 

 

Potrivit, IPJ BN, la data de 16 decembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier l-au depistat pe un bărbat, de 38 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism, cu viteză peste limita legală. Fiind testat cu aparatul etilotest, polițiștii au constatat faptul că acesta consumase alcool înainte de a se urca la volan și a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

La aceeași dată, pe raza localității Chintelnic, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița l-au identificat în trafic pe un bărbat, de 32 ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost pozitiv, însă a refuzat prelevarea de mostre biologice necesară în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și refuz de recoltare de probe biologice.

 

La data de 17 decembrie a.c., pe raza localității Josenii Bârgăului, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bîrgăului l-au depistat în trafic pe un tânăr, de 29 de ani, din Bistrița Bârgăului, care conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

De asemenea, la aceeași dată, pe raza localității Rodna, polițiștii l-au identificat pe un tânăr, de 26 ani, din localitate, care conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost pozitiv și au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.