Controversatul Toma Rus, fostul comandant al BCCO Cluj este anchetat de catre procurorii DNA pentru mai multe acte de coruptie si santaj. În acelasi timp, pe fondul violentelor provocate de români în Italia, Rus a fost trimis în peninsula pentru „a da o mâna de ajutor” la reducerea infractionalitatii din peninsula. Detasarea lui Toma Rus în Italia este cel putin suspecta. Asta în conditiile în care asupra acestuia planeaza suspiciunea ca ar fi implicat într-un caz ce vizeaza traficul cu obiecte furate din Italia. Dosar în care, în prezent, sunt cercetati fosti colegi de-ai sai din BCCO Cluj, cunoscuti ca fiind „locotenenti” de nadejde ai acestuia.

Cu o avere demna de respectat, de împroprietarit al soartei, comisarul Toma Rus va trebui sa ofere o serie de explicatii privitoare la sumule de bani acumulate, nejustificabile doar prin salariul de bugetar al Ministerul de Interne. Procurorii DNA îl suspecteaza pe acesta de comiterea unor infractiuni de santaj, drept pentru care în prezent se deruleaza o ancheta.

Unul dintre capetele de acuzare ale lui Toma Rus este afacerea “Piscicola”, în care acesta a închiriat un spatiu comercial de la aceasta societate, pentru a-l subînchiria Bancii Transilvania la suprapret. Spatiul este unul extrem de bun din punct de vedere comercial, acesta fiind situat în incinta complexului Union, zona respectiva fiind una extrem de circulata.

Concret, prin societatea Viafarm SRL, la care Rus este actionar, acesta a închiriat un spatiu comercial de la SC Piscicola pentru care plateste o chirie lunara de 900 de lei. Pentru ca afacerea de samasar imobiliar sa dea roade, spatiul respectiv a fost închiriat Bancii Transilvania pentru suma de 2.000 de euro lunar. Interesant este faptul ca, potrivit unor surse, tranzactia care a avut loc între Piscicola SA si Viafarm SRL nu a avut girul Consiliului de Administratie al Piscicola. Trebuie remarcat ca la data încheierii acestui contract, SC Piscicola era sub influenta liberalilor clujeni, la fel ca si Banca Transilvania, nefiind niciun secret legaturile strânse care exista între deputatul liberal Horia Uioreanu si Toma Rus.  

Avere nejustificata!

Averea lui Rus este estimata la circa doua milioane de euro, asupra acestui personaj planând suspiciunea de a fi implicat în mai multe fapte de coruptie si santaj.  

El detine actiuni la trei farmacii care îi aduc anual profit de aproximativ 420.000 RON. În Cluj-Napoca are doua apartamente pe strada Dorobantilor, unul dintre ele fiind situat în apropierea Tribunalului Cluj. Ca un personaj controversat, care tine la “vatra” în care a învatat sa faca primii pasi, Toma Rus si-a ridicat o vila impozanta în satul Caprioara, comuna Recea Cristur. Conform declaratiei de venit, Rus primeste 70.000 de lei în urma functiilor remunareta de la bugetul de stat, 7.000 lei, care reprezinta salarii de la firmele la care acesta este actionar. Potrivit declaratiei de avere, datata din 2004, fostul sef a BCCOA Cluj avea 8,61 hectare de teren agricol, 1,37 hectare de teren intravilan, un apartament de 200 de metri patrati în centrul Clujului, o casa de vacanta în constructie, plus doua autoturisme – un Opel Vectra, fabricat în 1994, si un Audi A4, fabricat în 2002. Unele surse sustin ca acesta obisnuieste sa conduca si un Jaguar, o masina extrem de scumpa. Sotia comisarului Toma Rus, Zoia, este patroana unei farmacii, Viafarm SRL, din Cluj-Napoca, situata în Piata Mihai Viteazu, si are 90% din actiunile unei farmacii din Panticeu, restul detinându-le sotul ei. De asemenea, conform aceleiasi declaratii de avere de la acea data, în conturile familie Rus intrau în fiecare luna peste 2.100 de dolari, reprezentând chiria pentru apartamentul de pe Calea Dorobantilor închiriat companiei de telefonie Zapp. Conform declaratiei de avere semnata în 2005, acesta avea trei terenuri în comuna Caprioara. Primul teren este în suprafata de 13.200 mp în intravilan, al doilea de 700 mp tot în intravilan, iar al treilea de 8,61 hectare, acesta fiind înscris în circuitul agricol. Pentru toate acestea, Toma Rus trebuie sa plateasca la stat suma de 206.000 lei vechi, contravaloare impozitului pe teren. Conform declaratiei de avere toate terenurile au fost cumparate în anul 2004. Toma Rus mai detine si trei imobile. Astfel, în anul 1997 acesta a achizitionat un apartament de peste 215 mp a carei valoare de impozitare este de peste 1,4 miliarde lei vechi. Acesta mai are în proprietate si 25 % dintr-un spatiu comercial de 257 mp acesta având valoarea de impozitare de peste 452 milioane lei vechi. De asemenea Toma Rus mai detine si o casa de vacanta în comuna Caprioara, valoarea de impozitare fiind de 88 milioane lei vechi. Astfel, în 2005, Toma Rus trebuia sa achite statului aproximativ doua miliarde lei vechi reprezentând impozitul pentru toate imobilele. Totusi, acesti bani repreznita doar o mica parte din valoarea reala a imobilelor. Doar apartamentul de 215 metri patrati situat în „buricul” Clujului este cotat pe piata imobiliara la aproximativ un milion euro, pretul celorlate proprietati ajungînd iarasi la aproximativ un milion euro. În acest conditii averea lui Toma Rus atinge frumoasa suma de doua milioane euro. Mai mult, Toma Rus mai detinea în 2005 si bijuteri în valoare de 10.000 euro. De asemenea, în 2005 Toma Rus si-a vândut unul dintre automobile pentru suma de 5800 euro. În declaratia de avere se precizeaza si faptul ca în anul 2004 acesta a încasat peste 372 milioane lei vechi, acesta suma reprezentînd salariul aferent functiei de sef a BCCOA Cluj. Mai mult, acesta a mai obtinut peste 410 milioane lei vechi din închirierea unui apartament proprietate personala. Astfel, totalizând, în 2005, Toma Rus avea o avere personala demna de un afacerist respectabil si nu de un functionar public. Trâgând linie si adunând, am putea aprecia ca averea lui Toma însumeaza aproximativ 4 milioane de euro, bani pe care, evident, ar fi greu sa-i justifice.

Modus operandi

Conform unor informatii, Toma Rus ar fi implicat si în dosarul ce vizeaza traficul cu obiecte furate din Italia. Potrivit acestei ipoteze, demne de luat în calcul de organelle de cercetare penala, Toma ar avea un “caraus” prin intermediul caruia deruleaza mai multe afaceri. Acesta este Sorin Muresan, zis “Ludusu” (fiind originar din Ludus), si este suspectat ca gestioneaza afaceri ilegale cu lemn, trafic de persoane în Italia si valorificarea de obiecte de lux furate din Italia (bijuterii, ceasuri scumpe, aparatura electronica, etc.). Legatura lui Muresan, prin intermediul caruia se valorifica aceste bunuri, este Chira Bogdan (devenit, Chira Balaci Bogdan, dupa casatorie).

Procuratura a deschis un dosar penal în care sunt instrumentate afacerile si contrabanda desfasurate sub protectia lui Toma Rus. Mecanismul este urmatorul: se trimite de catre Cicos Robert, zis “Ceapa”, marfa furata din Italia. Aceasta era “receptionata” în România de Nedelea Cristian, Ispas Tudor, Lung Marius, Tritean Alexandru. În martie 2006, acestora li se confisca toata marfa si suspectii sunt chemati la Politie sa declare filiera.

Ironia acestui caz face ca prin scoaterea la iveala a implicarii unor ofiteri de politie (Filip Petru, Horea Oltean, Adrian Balas si Alin Pintican), toti aflati în subordinea lui Toma Rus, dosarul sa ia o “pauza” la mijlocul lui 2006.

Un paharel penal

Un alt caz penal în care planeaza suspiciunea ca ar fi implicat si comisarul Toma Rus este legat de traficul cu alcool. În anul 2000 firma Prodvinalco din Cluj-Napoca a fost suspectata ca face trafic cu alcool.

În 2001, inspectorii vamali împreuna cu ofiteri de la structura nationala a BCCO au reusit sa depisteze o retea de trafic de alcool care pornea din interiorul societatii Prodvinalco SA. Potrivit unor surse în dosar erau implicati si agenti din cadrul BCCO Cluj –Napoca, care ar fi asigurat protectia transporturilor ilegale cu alcool.

La finele anului 2000, inspectorii Directiei Generale a Vamilor împreuna cu ofiterii structurii centrale a BCCO au oprit în apropiere de Oradea mai multe camioane care transportau, conform actelor, solutie de degresat „Donestos”. Respectiva solutie era produsa de catre Prodvinalco si urma sa ajunga în mai multe tari din Europa centrala si de est. Din informatiile pe care le aveau politistii criminalisti, care ulterior s-au adeverit, autocamioanele transportau de fapt alcool etilic, si nu „Donestos”. Conform procesului verbal întocmit de catre inspectorii DGV, în perioada 25.01.2000 – 16.11.2000 s-au realizat 30 de transporturi de „Donestos” înspre Rusia, Belarus, Lituania, Slovacia, Cehia si Polonia. În data de 23.11.2000 inspectorii DGV au oprit doua camioane care, conform actelor de transport, erau încarcate cu solutie de degresat Donestos. Totusi în urma analizelor efectuate la doua laboratoare de specialitate s-a demonstrat ca respectiva solutie era de fapt alcool etilic denaturat cu o concentratie de 93 %, adica alcoolul etilic era combinat cu o substanta care îi schimba aspectul si mirosul. Odata ajuns la destinatie, alcolul era „curatat” putând fi astfel folosit pentru prepararea bauturilor alcoolice.

Cu toate acestea, procesele care au urmat acestor dezvaluiri s-au soldat cu o solutie favorabila pentru SC Prodvinalcol. Chiar daca inspectorii Directiei Generale a Vamilor au descoperit un prejudiciu adus statului de aproximativ 10 miliarde ROL, nimeni nu a fost condamnat în dosarul numit generic, „Donestos”, procesul verbal fiind contestat în instanta, societatea clujeana câstigând procesele cu statul român în acest dosar.

Fiul Satului

Despre Toma Rus, satenii din Recea Cristur afirmau ca acesta ar fi condus o retea de trafic de masini furate. Una dintre persoanele care ne-au sesizat o serie de nereguli de care se fac vinovate autoritatile din Recea Cristur a fost vaduva lui Cornel Szabo, fost consilier în cadrul Asociatiei Împotriva Abuzurilor Cluj. Din pacate, Cornel  Szabo a decedat în conditii suspecte în luna septembrie a anului 2006, fiind gasit mort pe sina de cale ferata în gara Dej. Totusi, asupra mortii lui Szabo planeaza si acum o multime de semen de întrebare. Maria Szabo ne-a povestit cum sotul ei a intrat în conflict deschis cu primarul Rus Alexandru, protejatul fostului sef al BCCO Cluj, comisarul Toma Rus, Maria Szabo afirmând ca toate necazurile lor au pornit de la un teren aflat în litigiu.

Cu câteva zile înainte de a muri, Cornel Szabo s-a plâns persoanelor apropiate ca este amenintat telefonic cu moartea de catre persoane necunoscute. Surse din cercul de persoane apropiate lui Cornel Szabo dezvaluie faptul ca acesta a facut o serie de sesizari la MAI, cu privire la cazuri de coruptie care-i incrimineaza pe unii “capi” ai lumii interlope clujene. Persoane apropiate lui Cornel Szabo ne-au confirmat faptul ca acesta detinea mai multe înregistrari în care diverse persoane faceau referire la anumite fapte de coruptie pe care le-ar fi savârsit mai multi potentati ai vremii. Din spusele persoanelor care au auzit respectivele înregistrari am aflat ca acolo se mentiona si faptul ca Toma Rus ar fi efectuat mai multe transporturi de masini furate din Germania si Franta pe care urma sa le dezmembreze în comuna Recea Cristur. Mai mult, tot aceleasi surse ne-au confirmat faptul ca Szabo Cornel ar fi colaborat cu anumiti procurori din cadrul DNA Cluj. Szabo le oferea mai multe informatii cu privire la diverse acte de coruptie care s-ar fi peterecut în comuna. Totusi, aceleasi surse au afirmat ca respectivii procurori ar fi retransmis respectivele informatii lui Toma Rus. Sotia lui Cornel Szabo a declarat ca s-a aflat la un moment dat în posesia acestor înregistrari doar ca dupa moartea sotului ei, probele audio în cauza au intrat în posesia unei anumite persoane care a fost platita sa fuga din tara. “Primarul a fost la început din partea PSD, apoi a trecut la PNL obligând o multime de sateni sa se înscrie în partid. Satenii n-au avut ce face si au trebuit sa semneze adeziuni la PNL. El împreuna cu Toma Rus fac legea în comuna. Tin minte ca odata o ruda de-a mea dorea sa construiasca ceva la casa. Era cu sotul meu lânga casa si întâmplator a trecut pe acolo Toma Rus. Le-a spus celor doi ca o sa aiba grija de ei. Dupa câteva zile a venit Garda Financiara, Inspectoratul Teritorial de Munca si alte agentii si i-au dat o amenda de aproape 8000 RON pentru tot felul de chichite pe care le-au descoperit la casa rudei mele”, a declarat Maria Szabo.

Stefan Trandafir

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.