Jurnalistul sportiv Vasile Bancea impreuna cu 30 de tinere sperante au sarbatorit prin munca un an de la infiintarea CS “Hercules”.

Cand spui lupte greco-romane, te gandesti la o sala uriasa in care barbati cat muntele Fiji si unsi cu tot felul de uleiuri pe trupuri se rup, se strang, se arunca unele peste altele intr-o inclestare pe viata si pe moarte. Trebuie sa spun ca ceea ce am vazut in spatiul unde fiinteaza si activeaza Clubul Sportiv “Hercules” mi-a schimbat total imaginea despre acest sport despre care se mai spune ca este anticamera wrestlingului.
Locatia in care ne-am dat intalnire cu Vasile Bancea, cu singurul antrenor de lupte greco-romane din judetul Bistrita-Nasaud, este un spatiu cat se poate de cochet. O sala de antrenamente cu multe aparate de forta si multe, foarte multe oglinzi, iar pe o saltea cat se poate de speciala, se “joaca” invatand procedee mai multi copii. Sunt vreo 10. Unii fac pregatire fizica, cat se poate de seriosa, altii tehnica luptei. “ La ce te-ai fi asteptat?, ma intreaba Vasile Bancea, cunoscut pentru un simt al umorului extrem de dezvoltat, “ uite, vezi, nu sunt nici muschiulosi cu ceafa groasa, nici lupte sangeroase, nimic din povestile cu Bau-Bau. Aici facem sport, unul greu, dar facem sport, nu stam cu nasul in calculatoare pe site-uri XXX: Stii, am inceput cu doi copii. Fix doi copii.Pe urma a mai venit unul, inca unul,  si tot asa. Acum suntem 30, si, desi, pare ca ne jucam, aici lucrurile sunt cat se poate de serioase. A fost si este inca greu sa convingi parintii ca pot sa-si aduca copiii la sala fara a li se intampla ceva, sigur, in afara febrei musculare”, imi povesteste Bancea.
Cand il intreb de wrestling, rade manzeste dar intelege ca e vorba de o intrebare de culoare: “ E o prostie  imensa, o tampenie pe care doar in Romania poti sa o auzi. Luptele sunt un sport olimpic, vechi de cand e lumea. Ceea ce ma bucura este faptul ca tot mai multi baieti dar si fete vin la sala, uitand de fotbal. Stii, cand ma duc prin scoli, sunt clase unde din 30 de copii, 25 vor sa joace fotbal. Ceea ce oferim noi este altceva”, mai spune Bancea.
Cine este Vasile Bancea???
Si-a petrecut copilaria in Lunca Ilvei, iar pe la  14 ani a venit la Bistrita, la liceu. Cum toti copii faceau cate ceva extrascolar, de regula miscare, baiatul s-a gandit si el sa faca sport. „Imi placea mult cum suna judo.
 
Pe aceasta ramura am vrut sa ma axez", spune Vasile, care nici nu s-a instalat bine in oras, ca s-a si dus la Gloria sa caute antrenorul de judo. Ajuns acolo, el a incurcat salile si a intrat in locul unde se faceau lupte greco -romane. „Am gresit sala si acolo am ramas. Mi-au placut foarte mult si am facut lupte la Gloria, apoi la Viitorul CPL Bistrita pana la 25 de ani", povesteste sportivul.
Vasile Bancea a avut realizari importante in viata de sportiv, chiar daca partea financiara nu era punctual forte a sectiei de lupte greco-romane . „Nu eram un club de varf pentru ca erau probleme cu banii, dar intotdeauna puneam probleme celor din tara. Eram profesionisti, scosi din productie, faceam cate doua antrenamente pe zi", mai spune sportivul, care in divizia A de lupte a dat de pamant cu campioni nationali si vicecampioni europeni de juniori.
Germania, presa scrisa vs Spania
La doi ani de la Revolutia din Decembrie 1989, Vasile Bancea alege sa plece in Germania, la munca, dar a reusit sa imbine utilul cu placutul. Astfel, dupa ce a dat probe la un club de lupte, el a ramas aici timp de doi ani. In 1997 revine in tara si intra in presa sportiva. Dupa zece ani de presa, rastimp in care a pus umarul la construirea singurului saptamanal de sport din Bistrita-Nasaud “Sportul Bistritean”, Bancea allege, din nou, drumul oaselor, adica drumul strainatati. A mers la munca in Spania, dar gandul ia ramas la luptele greco-romane. Iar, cum in orice alta munca ai timp si de tine, sigur, asta nu e valabil in cazul presei, Bancea a avut timp sa mediteze la modul cum va reusi sa reinvie acest sport antic. A inceput cu o grupa de copii, dar neavand club, adica o baza legala, lucurile puteau sa se complice, asa ca a mai facut o tura de Spania. Prin 2009, Vasile Bancea intocmeste un proiect si, impreuna cu un alt iubitor al sportului, Teodor Florea, au edificat fundatia Clubului Sportiv “Hercules”. Florea este presedintele clubului si se ocupa de partea financiara, iar Bancea este antrenor.
Primul concurs
La un an de zile de la infiintarea clubului, la sala vin, zilnic, baieti dar si fete, vreo 28 la numar baietii, fetele fiind doar doua sau trei.
“ Acum ca am facut un an, trebuie si noi sa intram in lumea buna a luptelor, adica sa participam la concursuri. Nu, nu e vorba doar de o simpla formalitate, ci de o participare care trebuie sa ne arate cum stam la aceasta ora, care ne este nivelul de pregatire. Concursul se va desfasura la Pitesti. Sunt foarte curios ce vom face, cum ne vom descurca pe saltea”, conchide interlocutorul nostru.
Alin Cordos

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.