Cel de-al doilea termen al dosarului DGASPC, în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanţă de instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare, are loc luni, după ce prima şedinţă a fost amânată la cererea liderului PSD, pentru a-şi angaja avocat, potrivit Mediafax.ro.

Luni are loc, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), cel de-al doilea termen al dosarului DGASPC, al angajărilor fictive, în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Primul termen, de la începutul lunii octombrie, a fost amânat de magistraţi pentru a le da posibilitatea unora dintre inculpaţi, printre care şi liderului PSD, să-şi angajeze avocaţi.

În motivarea deciziei de condamnare, magistraţii de la ÎCCJ arată că liderul PSD a adoptat o conduită nelegală, antisocială şi imorală în dezacord cu rangul demnităţii publice deţinute.

„Inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, prin instigarea inculpatei Alesu Floarea de a-şi încălca atribuţiile de serviciu, în sensul menţinerii în funcţie a celor două angajate, Botorogeanu Adriana şi Stoica Anisa Niculina, cunoscând că acestea nu se prezintă la serviciu şi îşi încalcă atribuţiile de serviciu prevăzute în contractul individual de muncă şi fişa postului, nu a făcut decât să adopte o conduită nelegală, antisocială şi imorală, în dezacord cu rangul demnităţii publice deţinute, cu gradul de reprezentare şi cu încrederea oferită de cetăţeni în procesul electoral, fapt care a condus la o atingere a prestigiului funcţiei exercitate şi a bunei desfăşurări a relaţiilor sociale din cadrul instituţiilor publice”, se arată în motivarea judecătorilor.

Magistraţii au mai spus că gradul de pericol social al faptelor este evidenţiat de „modul în care funcţionari din cadrul instituţiilor publice, încălcându-şi obligaţiile de serviciu, acceptă să săvârşească fapte de natură penală sub diferite pretexte, lăsându-se influenţaţi şi intimidaţi de modul în care un preşedinte de Consiliu Judeţean înţelege să-şi exercite autoritatea, puterea şi influenţa în scopuri nelegale”.

Apelul este judecat de Completul 1, condus de vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), judecătorul Ilie Iulian Dragomir, potrivit portalului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Membrii titulari ai completului de judecată sunt judecătorii: Neniţă Simona Cristina, Grădinaru Daniel, Dragomir Florentina şi Lefterache Lavinia Valeria, iar supleanţi sunt judecătorii Cobzariu Maricela, Enescu Dan Andrei, Şelaru Valentin Horia şi Cerbu Silvia.

Decizia de condamnare a fost luată de doi dintre cei trei judecători ai completului. Al treilea a votat pentru achitare.

4 COMENTARII

  1. Domnule Dragnea, ce tot o lungiti si o tot lalaiti atata – ca sunteti la guvernare si PUTETI face acest lucru si crapa opozitia si ba ?! Dati domnilor o AMINISTIE SI O GRATIERE … si lasati sa plece „afara ” o granada de incarcerati care consuma banii publici ( ptr ca puscariile in tzara asta , nu se autoadministreaza ci sunt consumatori sadea ai banilor publici ) si care se pot ” indrepta ” si cu cate o ” bratzara ” agatata la picioare si daca vreti , sa le puneti si cate un ” clopot sau talanga ” la gat … ca la VACA SI BOU…
    De aceste masuri, ati rezolva si problema Dvs si toate altele din care fac parte si cei din STANGA SI CEI DIN DREAPTA deopotriva …
    Asadar faceti odata ceea ce trebuie facut si terminati ca deja ne-am saturat atat de dvs cat si de toti acesti Gica Contra , care tot urla-n drum crezand ca astfel pot ajunge sa ” linga si ei ciolanul cu fasole ” !

  2. Maaa… io zic sa-l ” impuscam ” si sa-l facem ” whiscass ” … ! Ce ziceti ?
    VA SCAPA IN MOD SIGUR !!! Prost sa fie , sa nu se foloseasca de „puterea lui politica ” in care se afla astazi , ptr ca la urma urmei a fost condamnat ptr niste ” ca.ca.tisuri ” pe care toti le comit, dar sunt ” vizati ” doar UNII DINTRE EI . Exact cum a zis ex dl. Basescu… ” NU MAI CAUTATI INGERI , CA NU EXISTA ” ! !

  3. Ma daaa… rau va este frica la toata opozitia asta de acest Dragnea ! Da ” impuscati-l ” odata si faceti-l whiscas maaa daca tot va sta asa tare in gat si va ” sufoca ” efectiv … ! ( Ma… io glumesc doar … sper sa nu fiti chiar nar.ozi si s-o faceti la propriu ! )
    Voi toti cei din opozitie, aveti impresia ca daca va rotiti la putere, va fi altfel ? Pai , rand pe rand, cand unii cand ceilalti … ati mai fost … si am vazut …
    Io sa fiu in locul celor de la ” butoane ” as da odata o amnistie si o gratiere , de care ar beneficia toti , atat din ” pozitie ” cat si din ” opozitie ” si sa se termine odata cu toata aceasta porcarie ordinara care ne face de toata ca*a in Europa si nu numai !
    Mai… rad strainii de noi , ce popor ” corupt si neguvernabili ” aratati voi ca am fi … desi asa-i in toata Lumea ptr ca ” ingeri nu exista nicaieri ” – cum a zis ex domnul presedinte Basescu !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.