Liviu Dragnea: Atitudine de şobolan a doi foşti premieri ai partidului. Nu se dărâmă casa de la un şobolan

109

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a criticat, miercuri seară, „atitudinea de şobolan a doi foşti premieri ai partidului”, referindu-se la plecările din partid din ultima perioadă, precizând că „nu se dărâmă casa de la un şobolan sau doi şobolani”.

 

„Nu vor reuşi (să ia oameni din PSD – n.r.), este vorba de o atitudine de şobolan a doi foşti premieri ai partidului. Dar, ca orice şobolan, rod puţin, până la urmă nu se dărâmă casa de la un şobolan sau doi şobolani. Majoritatea este stabilă, avem suficiente voturi, nici pe departe nu vor strânge voturi pentru a trece moţiunea de cenzură, dar eu vreau să punctez încă o dată. Miza finală nu este guvernarea, sunt dispuşi să sacrifice orice, inclusiv stabilitatea României, pentru ca acele legi să nu fie aprobate „, a declarat, miercuri seară, Liviu Dragnea, la Antena 3.

Potrivit Mediafax, fondatorul Pro România, Victor Ponta, a anunţat, miercuri, la Constanţa, că formaţiunea intenţionează să ceară înfiinţarea un grup parlamentar în Camera Deputaţilor, după ce a ajuns la 10 parlamentari. Fostul premier a mai spus că foși colegi din PSD care au dorit să se înscrie în Pro România, fiind însă refuzaţi, deoarece Ponta nu-şi doreşte „baroni”.

Fondatorul Pro România a anunţat, pe Facebook, că deputatul PSD de Brăila, Emilia Meiroşu, s-a alăturat formaţiunii sale. De asemenea, în 17 mai, el făcuse un anunţ similar şi în cazul deputatului PSD Cătălin Nechifor, mai arată sursa citată.

 

Marius Vasilică

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ