Licitaţie ‘transparentă’ pentru achiziţia de elicoptere

31
Societatea Airbus Helicopters, filială a grupului aeronautic european, a transmis miercuri mesajul că se aşteaptă ca autorităţile de la Bucureşti să organizeze o licitaţie ‘transparentă’ pentru achiziţia de elicoptere, informează agenţia France Presse, menţionând că şi compania americană Bell curtează România, care trebuie să-şi înnoiască flota de elicoptere civile şi militare.

‘Aşteptăm un anunţ pentru organizarea unei licitaţii transparente, aşa cum cere legislaţia europeană, care să ne dea ocazia să participăm cu H215’, un model de elicopter polivalent, a declarat pentru AFP directorul Airbus Helicopters România, Serge Durand.

‘Airbus Helicopters este de 50 de ani un partener loial României şi ne aşteptăm să fim trataţi ca atare’, a adăugat el.

Conform surselor apropiate grupului Airbus, acest subiect se va afla pe agenda convorbirilor pe care preşedintele Emmanuel Macron le va avea joi la Bucureşti.

Airbus Helicopters a inaugurat o uzină la Braşov în septembrie 2016, în prezenţa preşedintelui francez de la acea vreme, François Hollande, primele elicoptere urmând să fie produse acolo în anul 2018.

Responsabilii acestei companii au sperat că România va fi primul client al uzinei de la Braşov, dar, la aproape un an de la inaugurare, ‘încă nu am primit nicio ofertă concretă din partea României’, a spus cu regret Serge Durand în declaraţia acordată agenţiei France Presse.

Mai mult decât atât, continuă această agenţie, Ministerul român al Apărării a semnat la începutul acestei luni o scrisoare de intenţie pentru achiziţia de elicoptere de luptă AH-12 Viper, produse de compania americană Bell Helicopter, cu riscul de a supăra Airbus.

De asemenea, France Presse aminteşte că România şi-a manifestat intenţia de a cumpăra sisteme de rachete antiaeriene Patriot, de producţie americană, în valoare de aproape patru miliarde de dolari.

Perspectivele cooperării industriale româno-franceze în domeniul apărării şi programele de înzestrare a Armatei Române au fost temele abordate de ministrul român al Apărării, Adrian Ţuţuianu, într-o convorbire telefonică avută marţi cu omologul său de la Paris, Florence Parly, informează MApN.

Potrivit unui comunicat, miniştrii Ţuţuianu şi Parly au subliniat excelentele relaţii de cooperare dintre cele două armate, dezvoltate în cadrul Parteneriatului strategic dintre România şi Franţa.

„Ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, a avut marţi o convorbire telefonică cu omologul său din Republica Franceză, Florence Parly. Miniştrii Ţuţuianu şi Parly au subliniat excelentele relaţii de cooperare dintre cele două armate, dezvoltate în cadrul Parteneriatului strategic dintre România şi Franţa. Temele abordate în timpul discuţiei au inclus şi programele de înzestrare ale Armatei României, precum şi perspectivele cooperării industriale româno-franceze în domeniul apărării”, precizează sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ