Liberalii bistriţeni cer organizarea unei dezbateri publice în privinţa modificărilor adoptate tacit în Senat asupra Codului Muncii.
Codul muncii va fi modificat semnificativ. Este vorba de o iniţiativă legislativă cetăţenească ce a fost adoptată de Senat. Documentul, care a trecut cu succes la începutul anului de verificările Curţii Constituţionale, prevede flexibilizarea relaţiilor de muncă şi echilibrarea raportului dintre salariaţi şi angajatori. Printre principalele noutăţi incluse în proiect se numără modificarea contractului individual de muncă, durata concediului de odihnă şi sporurile pentru muncă suplimentară.

„E o datorie a PNL începând cu nivelul central național, coborând în toate județele din România. Și cred că la Bistrița săptămâna viitoare suntem obligați, noi PNL să facem această dezbatere pe noua propunere de Cod al Muncii. S-au făcut câteva dezbateri în țară și vreau să vă spun că mediul de afaceri a ridicat câteva probleme. Și o să vă spun doar câteva dintre ele. De exemplu, în urma acestei propuneri, un angajato care până acum plătea 5 zile din concediul medical al unui angajat, trebuie să plătească conform acestei propuneri 17. S-ar putea să fie chiar tot concediul medical.Până acum restul de la cinci, la cât era, plătea Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, cea care, primea și contribuțiile lunare. Cu alte cuvinte, ce zice statul acuma? Dacă te-ai îmbolnăvit angajatorul să îți plătească tot, eu stat, care primesc contribuția lunară nu mai am nicio treabă cu tine”, a precizat co-președintele PNL, Stelian Dolha, într-o conferință de presă.

Dezbaterea publică este programată la data de 23 octombrie, începând cu ora 17.00 la Complexul Metropolis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.