Legile Justiţiei, inclusiv cea care priveşte răspunderea magistraţilor, vor fi gata în două săptămâni, a anunţat, miercuri, premierul Sorin Grindeanu.

„S-a început şi se discută foarte aplicat pe Legile Justiţiei şi eu cred că în două săptămâni vor fi gata (…). Cuprind aceste legi inclusiv legea privind răspunderea magistraţilor”, a declarat Grindeanu la Antena 3.

Potrivit şefului Executivului, s-a terminat şi dezbaterea publică cu privire la proiectul de lege pentru transpunerea deciziilor Curţii Constituţionale în Codul penal şi în Codul de procedură penală.

„Cred că la şedinţa de săptămâna viitoare (…) va veni în Guvern, se va trimite aviz pozitiv către Parlament”, a spus Grindeanu.

 

Totodată, şeful Guvernului a precizat că a avut „o discuţie mai lungă” cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, referitor la calendarul privind legile din domeniul justiţiei.

„După şedinţa de guvern de săptămâna trecută, am avut o discuţie mai lungă cu domnul ministru Tudorel Toader, încercând să stabilim un calendar pe ceea ce e extrem de important din punctul meu de vedere – şi nu doar al meu sau al Guvernului, ci pentru toată lumea”, a mai afirmat Grindeanu.

Referitor la proiectul de lege pentru transpunerea deciziilor CCR în Codurile penale, Grindeanu a spus că au avut loc foarte multe discuţii cu instituţiile din domeniu.

„S-au luat păreri de la CSM, de la DNA, de la DIICOT, de la Ministerul Public, de la asociaţiile de magistraţi (…). A avut loc o dezbatere publică inclusiv cu ONG-urile”, a mai spus Grindeanu. 

El a amintit că, în 2009, cele două Coduri au fost modificate prin asumarea răspunderii Guvernului.

„Şi-au dovedit (…) limitele aceste Coduri (…). Faptul că au fost (…) zeci de decizii ale Curţii Constituţionale prin care s-au anulat sau s-a cerut reformulare (…) a unor articole, alineate din aceste Coduri ne arată faptul că lipsa dezbaterii în Parlament (…) a dus ca lucrurile să nu fie foarte bine aşezate. S-au pornit toate aceste discuţii, nu sunt simple, asta este ceea ce m-a informat domnul ministru Tudorel Toader, (…) şi îmi doresc cât de repede şi eu, şi dânsul să putem să venim cu aceste propuneri, astfel încât dezbaterile pe modificările respective să fie discutate, să fie transparente”, a adăugat Grindeanu.

Şeful Executivului a precizat că are în continuare încredere în profesionalismul ministrului Justiţiei.

„Toată lumea recunoaşte meritele profesionale ale domnului ministru Tudorel Toader. Am încredere că tot ceea ce şi-a propus (…) va face, important e să le facă şi într-un anumit ritm, într-un anumit scadenţar şi să nu se lungească foarte mult lucrurile, dar lucrurile nu depind exclusiv de Guvern şi, în cazul ăsta, de Ministerul Justiţiei. Sunt pachete de legi care sunt trimise către Parlament şi care intră în circuitul parlamentar”, a explicat Grindeanu.

 

Premierul a reiterat faptul că fiecare membru al echipei sale este supus evaluării.

„Dincolo de portofoliul pe care îl conduce fiecare dintre ei, îmi doresc ca performanţa să fie maximă – şi eu, şi coaliţia care susţine acest Guvern (…) Sigur că au fost semne de întrebare legate, de cele mai multe ori, de ritmul de lucru de la Ministerul Justiţiei. Tocmai de aceea (…) am avut această ultimă discuţie cu domnul Tudorel Toader (…) încercând să stabilesc împreună cu dânsul acest calendar”, a arătat Grindeanu, precizând că „poate de multe ori, în aceste luni, s-a văzut lipsa de experienţă politică” a unora dintre membrii Cabinetului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.