Legile Justiţiei, parţial NECONSTITUŢIONALE

115

Curtea Constituţională a României a decis marţi că mai multe dispoziţii din Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor sunt neconstituţionale şi a cerut redefinirea erorii judiciare şi a relei credinţe, dar şi a gravei neglijenţe, informează Mediafax.

 

„După o şedinţă maratonică, mai exact care a durat cam cât două maratoane, am reuşit să ne pronunţăm cu privire la Legea referitoare la Statutul magistraţilor. Soluţiile au fost de respingere ca inadmisibile a unor texte, care se referă la nemotivarea criticilor. Am admis o serie de critici care vizează critici intrinseci privitoare la mai multe texte din cuprinsul legii”, a spus preşedintele CCR, Valer Dorneanu, care a arătat că multe dintre dispoziţiile legii în cauză au fost declarate neconstituţionale.

El a arătat că unele dintre criticile admise de CCR au vizat mai ales răspunderea magistraţilor.

„Au fost admise (aceste critici, n.r.) şi am cerut redefinirea erorii judiciare, a relei credinţe şi a gravei neglijenţe. Pentru altă serie de texte am respins ca neîntemeiate criticile”, a subliniat Dorneanu.

Întrebat care a fost soluţia CCR referitoare la criticile PNL privind competenţa preşedintelui de numire a procurorilor, Dorneanu a precizat: „Unele (critici, n.r.) au fost respinse ca nemotivate, iar altele au fost admise şi ele privesc mai buna definire a împărţirii atribuţiilor între CSM şi preşedintele României”.

El a spus că urmează să se redacteze şi opinie separată, iar apoi legea se va retrimite Parlamentului pentru punere în acord cu deciziile CCR.

Dorneanu a mai spus că CCR a amânat dezbaterea privind criticile aduse Legii referitoare la funcţionarea CSM pentru 13 februarie.

1 COMENTARIU

  1. „Partial neconstitutionale „… inseamna ca cei de la putere, n-au decat sa modifice Constitutia si toata populatia tzarii, indiferent de functiile lor judiciare , administrative ori politice, sa fie egali in fata legilor si sa raspunda pentru faptele lor in mod egal . Desfiintzati dr. acului aceasta „inamovibilitate ” de prost gust, sub masca careia se ascund toti magistratii si ” netiunea de ” demnitate publica ” sub care se ascund toti politrucii … care comit tot felul de abuzuri si ilegalitati… ( ca „ei nu raspund ” ptr faptele lor cat sunt in aceste functii ) .

LĂSAȚI UN MESAJ