Legalitatea şi profesionalismul, încălcate permanent de toate organele puterilor în stat

Părţile de la procese sunt majoritar cei ce formează opinia publică şi se prezintă (câţi o fac) la urne să aleagă organele centrale şi locale ale puterii politice în stat. Astfel se constituie şi clasa politică, integrată în partidele care se succed la guvernarea ţării. La noi nu este o grupare a independenţilor şi niciunul singur nu a pătruns în parlament, după „revoluţia” comuniştilor din decembrie ’98, nici măcar înainte de evenimentele loviturii de stat.

Spiritul insidios care s-a format în societatea matură, de blamare şi zeflemisire a clasei noastre politice, mai cu seamă de către presă, nu este justificat. Ea, dintre noi se ridică şi noi o delegăm să rezolve treburile statului şi ale societăţii. De ce să ne revoltăm acum împotriva ei pentru nivelul slab de pregătire, că se roteşte de aproape trei decenii în jurul marilor probleme şi nu ne-a dat o perspectivă şi obiective de viitor. Ţelul doctrinar scăzut, cu lipsă de clarviziune a alergătorilor este şi a clasei politice. Apare flagrantă totodată lipsa de unitate cetăţenească, românească, scoasă la iveală de fiecare rezultat al alegerilor. Ca şi de recenta criză de guvernare, prin poziţionarea unor lideri ai partidelor de la putere, a organizaţiei UDMR ca minoritate naţională, a grupei de etnici. E şi mai clar pentru cine citeşte şi reciteşte lecţia politică a acestei prime jumătăţi de an 2017. Înseamnă mai mult decât o învăţătură politică, o avertizare severă a majorităţii. Căci contemporaneitatea obtuză începe de la neadoptarea „Punctului 8 de la Timişoara”, şi va continua până la clarificarea istorică. Adevărul numai va clarifica nivelul stării de criză în justiţie şi profesionalismul sincopat faţă de lege.

În continuarea acestor rânduri este şi ţinuta morală, demnitatea şi sinceritatea, legalitatea unor judecători, procurori, anchetatori şi avocaţi în slujirea măcar reală (nu ideală, că e prea mult) a justiţiei, în numele principiului rostit de Cicero: Jucundi acti labores (Îndatoririle îndeplinite sunt plăcute). Căci unii lucrează alături de colegi corupţi şi foşti turnători, tac şi-i suportă din laşitate. Acum suportă de-a valma blamul societăţii şi probabil alte consecinţe pentru tăinuirea răului, căci nimeni nu le va purifica ambianţa în profesiune dacă nu o fac ei.

De la urne, prin instanţe, la zgomotoasa presă şi deşănţata TV, în parlament, este o lipsă de minim respect civil în dialog, de comportament civilizat care transpar la public. Căci tânărul pleacă în societate şi în viaţă cu cât şi-a însuşit în cei 7 ani de-acasă, dar şi cu ce a învăţat în şcoala generală. Aceşti factori lipsesc din educaţia viitorului cetăţean, trecând răspunderea de la unul la altul, în locul colaborării umane.

Obligaţiei acesteia de educaţie intelectuală a răspuns bine societatea şi şcoala în epoca socialismului în România. Dacă la vremea bacalaureatului meu liceele teoretice aveau în clasa finală materie obligatorie o disciplină de logică şi noţiuni de drept, aceasta a avut un ecou şi răsfrângere pe parcursul istoriei comuniste a românilor. Drumul şcolar cu frânturi de destin l-am avut şi după doctorat, apoi şomaj, târziu pensionar. Dar în 1956, timp de vreo 7 ani, am fost coautor al manualului de Constituţia RPR, predat la clasa a VIII-a a şcolilor generale din toată ţara şi în toate limbile minorităţilor naţionale (vreo 14). În mod obligatoriu era predat elevilor de către profesorii de istorie. La timpul lor, aceştia erau pregătiţi din facultate, încât intra şi ca număr de ore în catedra lor. La acest crâmpei de educaţie cetăţenească m-am referit afirmând că majoritatea alegătorilor se prezintă la urne dezorientată şi insensibilă la conceptele politico-juridice, începând de la structura organelor de stat. În paralel concetăţenii noştri de alte naţionalităţi înfăşuraţi în aceeaşi ignoranţă şi recuperatori de steaguri a etniei, nu văd nimic în jurul lor, necontenit cerând drepturi; n-au sentimentul onor obligaţii faţă de comunitatea care le asigură drepturile. Exemplu recent este atitudinea conducătorilor politici care îi au şi au dovedit-o cu prilejul formării unei largi alianţe, în tratativele cu Dragnea şi Tăriceanu, pentru formarea unui guvern a majorităţii pentru ieşirea urgentă din criză, cum îi ceruse Preşedintele ţării, K.W. Iohannis.

La astfel de majorităţii şefii partidelor şi ai minorităţilor, respectiv maghiare (Kelemen Hunor), ca să se constituie pentru o legislatură sau pentru votul într-o sesiune de decizii importante, totul e negociabil politic. Pentru încă un steag regional lângă tricolor şi un minus zece la sută pentru panou, ei dau votul – dau şi cetăţenia…

Cu o jumătate de secol în urmă scriam când nu aveam alte argumente să aleg în locul tristului adevărat, că Bucureştiul nu ştie, nu mai simte pulsul istoriei Transilvaniei de IIC Brătianu în 1914-1918. Astăzi sunt tot mai nedumerit de politica externă guvernamentală a politicienilor Liviu Dragnea şi Teodor Meleşcanu, care sunt confuzi şi neinformaţi sau tăinuitori a ceea ce fac.

Mă cuprinde spaima, frică de copil fost refugiat.

Teodor Tanco