Larionesi mai speră să scape de “plăcinta” de peste UN MILION de EURO, primită de la Garda Forestieră! A dat în judecată şi Guvernul, dar a pierdut în prima etapă

781

După ce a fost prinsă de Garda Forestieră, în 2015, cu circa 39.000 de metri cubi de lemn nedeclaraţi la timp în SUMAL, Frasinul SRL, deţinută de Traian Larionesi, a fost amendată cu 3.000 de lei şi în plus ar trebui să plătească şi contravaloarea lemnului confiscat, sumă care se ridică la peste 1,21 milioane euro. Mai întâi Larionesi a contestat în instanţă procesul verbal de contravenţie, însă nu i s-a dat dreptate. Acum se judecă pentru a scăpa de plata milionului de euro. Pentru aceasta a deschis o acţiune în instanţă, dosar care se judecă la Judecătoria Năsăud, dar în paralel, alături de alţi câţiva agenţi economici şi un ocol silvic, a purtat un proces cu Guvernului României. Dosarul s-a judecat la Curtea de Apel Cluj, unde instanţa le-a dat cu flit reclamanţilor. S-a ajuns în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă Instanţa Supremă nu a fixat încă un termen de judecată, cauza fiind încă în procedura de filtru. Până la soluţionarea cauzei de la Înalta Curte, procesul de la Judecătoria Năsăud este suspendat.

 

Primul tăietor de lemne al judeţului şi al Românei, Traian Larionesi, a dat în judecată, prin intermediul firmei sale – SC Frasinul –, Garda Forestieră Cluj, dar şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud. Motivul este unul dureros de-a dreptul pentru Larionesi, fiindcă s-ar putea să sufere pierderi foarte mari, de aproximativ 1.121.000 de euro, contravaloarea a 39.000 m.c de lemn pe care Larionesi nu l-a declarat la timp, în ianuarie 2015, în SUMAL.

Controlul au fost efectuate de Garda Forestierp şi IPJ BN, în urma unei solicitări venită direct de la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.Culmea este că, respectivul control a fost efectuat cu doar patru zile înainte de descinderea procurorilor DNA la Romsilva Bistriţa, dar şi la sediul firmei lui Larionesi. Reprezentanţii Gărzii şi poliţiştii din Bistriţa-Năsăud au purces la un control la sediul firmei lui Traian Larionesi pe data de 11 mai 2015, în timpul căruia au descoperit că primul tăietor de lemne din Bistriţa-Năsăud nu a raportat în luna ianuarie,în termenul prevăzut de lege, fix 39.246,66 metri cub de masă lemnoasă, cantitate exploatată în luna decembrie 2014, în valoare de 4.803.732,15 lei.


Mai multe detalii despre acest subiect puteţi citi în ediţia tipărită a Gazetei de Bistrita.

2 COMENTARII

  1. Se intreaba cineva cum de s-a ajuns pana aici ? Adica la o amploare de genul asta nu se ajunge fara ca nimeni sa nu stie nimica in cursul anilor de cand toti mafiotii lemnului din judetul nostru taie nestingheriti padurile…
    Merge cineva pe fir sa vada cine „tine spatele” banditilor ??? Pentru ca asta nu este singurul caz si nici cel mai important.

  2. O sa „scape ” nu va faceti probleme… atat el cat si toti cei care „liciteaza ” ( cica ) materialul lemnos, „exploatat” sistematic de catre ocoalele silvice private si de stat , ca sa „reimprospateze fondurile cu lemne imbatranite ” … ( cica ) … dar unde efectiv nu mai planteaza nimeni, nimic … decat sporadic, pe ici si pe colo… Azi, maine o sa ramanem fara paduri in Romania , cel putin bradul si fagul deja este „gata de el ” …

LĂSAȚI UN MESAJ