În focul confruntărilor organelor în stat ale separaţiei puterilor, competenţei şi corectitudinii Justiţiei în România, cu ecou în opiniile maselor, s-a produs şi criza Guvernului Alianţei PSD-ALDE, în exerciţiu.

 

Ceea ce am mai sesizat au fost şi continuă, că Parlamentul a format Comisie de anchetă pentru cercetarea amestecului SRI în competenţele puterilor legiuitoare şi a justiţiei, care lucrează neîntrerupt. În timp ce şi Curtea Constituţională merge înainte cu îndreptarea neconstituţionalităţilor, dar şi cu „indicaţii preţioase” cum să le aplice justiţia; însă nu cum să se retragă ţi să lucreze SRI legal.

În împrejurările zilei focul este pus pe DNA de către legislativ, de către executiv şi de către o parte a înflăcăratei mass-media şi presa scrisă, toate trag pe procurori şi judecători in baza informaţiilor culese prin spionaj tehnic. În instanţe se abuzează de martorii recrutaţi dintre vinovaţi, de ofiţeri acoperiţi, de foşti turnători ai Securităţii şi azi demnitari, dar turnători astăzi ai săi să nu aibă SRI-ul? Dacă nu credeţi, apelez şi la Antonel, şi fac trimitere la procesele iniţiale pentru restituirea bunurilor grănicereşti către UCGN, cât şi expertizele pentru care aşteaptă completul 2 ani se vând pe bani, apoi pe baza lor se încheie procesul.

La starea aceasta a ajuns justiţia, să aibă o parte coruptă. Greşeala mare ce se face că opinia este generalizată asupra tuturor. Mare eroare, a oricăruia, organe şi oameni, că au astfel de convingeri, şi s-a prăbuşit credinţa în dreptatea justiţiei. Nu-i adevărat! O parte este dreaptă şi în demnitatea ei; o parte este coruptă şi fără demnitate. Greu este de stabilit procentul real al părţilor care înfăptuiesc justiţia în ţară. Nu sunt teorii afirmaţiile din aceste rânduri, ci constatări din experienţe ca justiţiabil în ultimele două decenii şi din recentul Dosar Nr. 19483/211/2015 al Judecătoriei Cluj în care turnătorul Popa Mircea, reclamant, mascând natura politică a acţiunii sale, motivează sub faptul de „prejudiciu adus onoarei, demnităţii şi reputaţiei” sale de scriitor. Opiniez în legătură cu grave stări negative din justiţia experimentată în instanţe. Trist este ambientul desfăşurării ei, cu deosebire în relaţie şi transparenţa cu publicul. De mirare este că se petrec fenomene negative în condiţii materiale exemplar de bune! Sedii numeroase sunt noi, celelalte au suportat renovări, iar sălile de dezbateri modernizate şi interioare la prost distribuite şi nefiresc folosite. De ce sa stau la 92 de ani în picioare între bănci până încheie partea adversă expunerea sau intervenţiile, întrerupându-mă când vorbesc. Nici acum nu e clar la dezbateri dacă ai cuvântul când îţi este acordat de judecător sau întrerupându-l tu pe vorbitor, că prin tot felul de desfăşurări am trecut în instanţe de grade şi localităţi diferite: din capitalism până în tranziţie. Sau în sală să fie microfon dar vorbindu-se fără folosirea şi neauzind pe oamenii de faţă; doar pe grefieră când cheamă la microfon altă cauză. La fel e şi starea luminii; la „amvonul judecătoarelor” e lumină naturală bună. Unde e locul avocaţilor, al procurorilor, al grefierului, aproape peste tot, nu e uniform stabilit. Iar justiţiabilul la rând, stă pe unde nimereşte sau i se arată cu degetul. În picioare, vorbesc, repet că nu am primit întâmpinarea la apelul pârâtului; mi-l înmânează avocatul pârâtului; atunci am constatat că doar suma cheltuielilor a fost obiectul contestării celeilalte părţi, necesitând încă un termen pentru apel. La toamnă, din cauză că se trimit acte de importanţa celui arătat, precum şi sentinţe definitive sau toate citaţiile fără a fi închise în plic, rătăcite prin cine ştie a cui cutie de poştă ori căzute pe jos, murdare, şterse. Arătând aceste realităţi cum ajunge corespondenţa la un citadin (subsemnatul), judecătoarea de la tribunal a spus că nu e treaba instanţei amănuntul. Rămâne să mai mă uimească Sentinţa. Şi va veni; poate în plic, sigur neînmânată.

Un fapt din domeniul justiţiei actuale şi mai mult mă uimeşte, acela al salarizării slujitorilor lui, inclusiv al statutului avocaţilor, că ale tuturor, sunt incompatibile de mari încât nu au raportare în România; nici pensiile lor. Se spune acestei exagerări de către beneficiari că este o discriminare pozitivă. Frumoasă teorie!

Teodor Tanco

2 COMENTARII

  1. Literar, poporul observă că lupta presei cu binomul s-a stabilizat recent cu o creştere a fluxului eliberărilor în detrimentul arestărilor celebre, încât justiţia nu prea mai dă fiori la al lu’ cine e capabil de mari prejudicii.

  2. Vaaaaaaai domnule draga… ce vorbiti Dvs ? Unde ati vazut sau ati auzit de „drepturile cetateanului ” ? Poate ati vrut sa ziceti de „drepturile hotului, talharului, criminalului… puscariasului… tzi.g.anului… ” etc. etc. etc. si al altor astfel de categorii . Cetatenii cinstiti , care sunt victimele astora, vor avea anume „drepturi” … doar pe hartie, ca nimeni nu tine seama de ele .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.