Județul Bistrița-Năsăud, într-un nou parteneriat, cu Districtul Mecklenburgische-Seenplatte din Germania

130

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, s-a aflat în aceste zile într-o vizită de lucru în Districtul Mecklenburgische-Seenplatte din Republica Federală Germania.

În cadrul întâlnirilor cu reprezentanții administrației districtuale, Președintele Emil Radu Moldovan a  semnat împreună cu omologul său, Președintele Districtului Mecklenburgische-Seenplatte, Keilo Karger, Înțelegerea de cooperare între cele două unități administrative.

 

 

În cadrul vizitei de lucru, delegația română condusă de Președintele Emil Radu Moldovan a avut mai multe întâniri de lucru cu conducerea administrativă a Districtului  Mecklenburgische-Seenplatte, cu cea a Camerei de Comerț și Industrie a regiunii, dar și cu echipa care conduce sistemul de management al deșeurilor din această regiune.

Semnarea Înțelegerii de cooperare vine în urma unei cooperări de peste 15 ani între cele două județe, prin intermediul ”Asociației de Prietenie Germano-Română Neubrandenburg-Bistrița”, înființată la inițiativa inspectoratelor de poliție din cele două județe. Din delegația județului Bistrița-Năsăud a făcut parte Vicepreședintele Consiliului Județean, Ioan Țintean, Președintele Camerei de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, Vasile Bar, Președintele de Onoare al ”Asociației de Prietenie Germano-Română Neubrandenburg-Bistrița”, Liviu Olariu, Primarul comunei Poiana Ilvei, Ioan Scridonesi, consilierii județeni Monica Săsărman și Maria Ulecan dar și o delegație a Liceului de Muzică ”Tudor Jarda” din Bistrița.

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan: Semnarea acestui acord reprezintă încununarea muncii de peste 15 ani a conducerii Inspectoratelor de poliție din județele noastre dar și o formă de recunoștință a noastră, pentru suportul primit de comunitatea bistrițeană din partea prietenilor noștri germani. Știm cu toții donațiile consistente primite pentru reabilitatea Bisericii Evanghelice, de spitalele din județul nostru, de Liceul de Muzică ”Tudor Jarda” și de alte entități, din partea oamenilor cu suflet mare din Mecklenburgische-Seenplatte.

Pentru faptul că am ajuns în relație cu acești oameni de calitate vreau să îi mulțumes lui Ștefan Guzu, bistrițeanul originar din Poiana Ilvei, care acum este primarul comunei Ivenack, domnului deputat Manfred Dachner, un bun prieten al bistrițenilor și fondatorul acestei asociații, precum și tuturor colegilor din Inspectoratul Județean de Poliție al județului nostru, care au început și menținut o relație de cooperare cu omologii lor din Germania.

Scopul principal al colaborării în constituie promovarea contactelor între cetăţeni, precum şi a schimburilor în domeniile administraţiei publice, cultural, economic, ştiinţei și tehnologiei, sportului, sănătăţii, educației și tineretului. Și voi avea grijă ca acest scop să fie atins în interesul oamenilor din județul nostru!

Districtul Mecklenburgische-Seenplatte este situat în Nord-Vestul Republicii Federale Germania, la 120 km de capitala Berlin.  Are o populație de circa 270.000 de locuitori, iar economia județului este axată pe cercetare în domeniul tehnologic, industrie, turism, agricultură și procesarea hranei.

LĂSAȚI UN MESAJ