Judecătoria Beclean: Gabriel Rus, încă 30 de zile în arest la domiciliu

2408

Gabriel Rus, tânărul din Târlişua care în prima zi a lunii octombrie a curmat viaţa lui Claudiu Zegrean şi a rănit grav alte trei persoane într-un accident de circulaţie, va mai rămâne 30 de zile în arest la domiciliu.

Propunerea procurorilor, de prelungire a măsurii preventive, a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Beclean. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

 

 

Accidentul în care şi-a pierdut viaţa Claudiu Zegrean s-a produs pe fondul consumului de alcool, după ce Gabriel Rus, fiul unui consilier PSD din Tîrlişua, participase la o nuntă în oraşul Beclean.

În urma prelevării de probe biologice, s-a constatat că Gabriel Rus avea o îmbibaţie alcoolică de 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv o alcoolemie de 1,25‰.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean au cerut arestarea preventivă a tânărului din Târlişua. Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Beclean a admis propunerea procurorilor, însă Gabriel Rus a contestat decizia la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

În condiţiile în care autorităţile locale din Târlişua au depus la dosarul cauzei recomandări din cele mai bune pentru Gabriel Rus, dar şi faptul că acesta este student precum şi managerul unei firme, instanţa Tribunalului Bistriţa-Năsăud a considerat că arestul la domiciliu este o măsură preventivă suficientă pentru tânărul care l-a băgat în mormânt pe Claudiu Zegrean.

Luni, la Judecătoria Beclean s-a judecat prelungirea cu încă 30 de zile a măsurii preventive aplicată lui Gabriel Rus, cererea procurorilor fiind admisă. Decizia instanţei nu este însă defintivă şi poate fi atacată în termen de 48 de ore de la comunicare.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ