O femeie şi un bărbat de etnie romă, acuzaţi de evaziune fiscală în formă continuată, au fost obligaţi, marţi, printr-o sentinţă dată de magistraţii Tribunalului Iaşi, să facă cel puţin patru clase primare.

”În temeiul dispoziţiilor art. 86, indice 3, aliniatul 3 Cod penal din 1969, le impune inculpaţilor Stănescu Maria şi Stănescu Dragoş obligaţia de a urma un curs de învăţământ primar de minimum patru clase. Supravegherea îndeplinirii măsurilor şi obligaţiei stabilite se realizează de către Serviciul de Probaţiune Iaşi“, arată magistraţii din cadrul Tribunalului Iaşi, potrivit Mediafax.

Pe lângă aceasta, instanţa a condamnat-o pe Maria Stănescu la trei ani de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală în formă continuată.

În cadrul aceluiaşi dosar, cel de-al doilea inculpat, Dragoş Stănescu, a fost condamnat tot la trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru aceeaşi acuzaţie.

În plus, cei doi sunt obligaţi să plătească în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Drăguţu Occidental SRL, prin lichidator, la plata unor despăgubiri către ANAF în valoare totală de 453.148 de lei.

Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi contestată la Curtea de Apel Iaşi.

1 COMENTARIU

  1. Pai, n-ar strica sa adoptam sistemul american, cand statul ia masuri de scolarizare al celor care incalca legile si-i forteaza sa merga la cursuri de scolarizare-calificare, voluntar sau fortzat bagandu-i la „zdup”daca nu vor benevol . Ori, ori…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.