Jocul de-a „revoluţia” din decembrie 1989

Articolul publicat de Gazeta de Bistriţa, intitulat „Revoluţie falsă, revoluţionari falşi”, a stârnit agitaţie, generată de noua abordare a autorităţilor statului vis-a-vis de evenimentele din Decembrie 1989. Ceea ce opinia publică intuia că, în acel decembrie însângerat nu a fost o revoluţie, ci o veritabilă lovitură militară de stat, a fost confirmat de către Parchetul General al României, Secţia Parchetelor Militare, care a redeschis dosarul aşa-zisei ”revoluţii”, sub acuzaţia că noua puterea instalată în România, începând cu data de 22.12.1989, a determinat uciderea prin împuşcare, vătămarea integrităţii fizice şi psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui mare număr de persoane.

Mai mult, la o săptămână distanţă, procurorii de la aceeaşi unitate de parchet au deschis un alt dosar penal privind falsificarea unor dosare pentru obţinerea unor foloase necuvenite, legat de aceleaşi evenimente, în care sunt încriminaţi şi doi bistriţeni.

Unii au profitat de mitul revoluţiei

Bilanţul băii de sânge din România este unul tragic. Peste 1.100 de morţi, 3.000 de răniţi, absolut nici un terorist capturat şi în jur de 22.000 de aşa-zişi „revoluţionari”. Adevărul trebuia până la urmă să iasă la iveală, fiindcă lăcomia unora pentru a obţine noi avantaje materiale a depăşit orice limită şi a determinat inevitabil sesizarea procurorilor. În plasa acestora au căzut şi doi bistriţeni, George Avram şi Ioan Blaga, care într-adevăr au participat la evenimentele din Decembrie 1989 care s-au derulat la Bistriţa, dar nu singuri, ci alături de circa 10.000 de oameni. Fiecare bistriţean ieşit în stradă nu a dovedit mai puţin curaj decât Avram şi Blaga, dar în final cu avantaje şi foloase s-au ales numai ei. Nu s-au mulţumit cu cât au primit de-a lungul anilor, au dorit mai mult şi acest lucru, lăcomia, i-a adus în vizorul procurorilor. Sau ca să-l cităm pe Ioan Blaga, „am făcut un urât fals mincinos” şi „am căzut în această urâtă plasă, acum la vârsta mea”.

Şi totul pentru a mai încasa ilegal încă 500 de euro lunar.

Fără îndoială, perioada trecută de la evenimentele din Decembrie 1989 a creat mitul revoluţiei şi al revoluţionarilor, oamenii în cauză şi-au creat o aureolă de „sfinţi” şi s-au urcat pe un de pe care nimeni nu-i poate da jos. Faptul că li se pune la îndoială mitul, statutul lor de super-eroi, că cineva are o altă opinie decât ei este o adevărată crimă şi ca atare recurg la somaţii şi ameninţări mai puţin sau mai mult voalate.

Cei de la „Mecanica” au fost vârful de lance

În Bistriţa, „revoluţia” a durat 24 de ore. Adică a început la 7 dimineaţa şi s-a încheiat probabil în cealaltă dimineaţă la aceeaşi oră. De fapt, nu a durat nici atât, fiindcă din prima clipă a fost confiscată de armată, ulterior lucrurile desfăşurându-se după un plan stabilit de conducerea de la Bucureşti şi urmat pas cu pas de către cei care au preluat puterea în mod real.

În Bistriţa, în 22 decembrie 1989, sub influenţa evenimentelor derulate la Timişoara şi Bucureşti, a războiului psihologic total, primii care s-au radicalizat au fost muncitorii de la „Mecanica”. Aceştia s-au organizat şi s-au pregătit să se pună în mişcare pentru a forţa schimbarea şi în Bistriţa. Situaţia era sub control, armata deţinea sub pază majoritatea instituţiilor şi obiectivelor vitale din oraş. Despre intenţia oamenilor de a ieşi în stradă se cunoştea şi s-au transmis ordine de blocare. Toate forţele militare din Garnizoana Bistriţa au fost puse sub o comandă unică, inclusiv R.221 Mc. Bistriţa, intrând sub comanda col. Paul Ghircoiaş, cdt. Bg.1 VM.

Militarii au ţinut spatele celor ieşiţi în stradă

În acest scop la comandantul Brigăzii au fost trimişi un grup de transmisionişti de la R.221, format din mai mulţi subofiţeri şi soldaţi cu mijloace radio care asigurau legătura şi coordonarea forţelor din teren. Inclusiv comandantul R.221 Mc., lt.col. Amariei, era în locaţia respectivă, în biroul col. Paul Ghircoiaş.

În zona industrială, expres la „Mecanica” au fost trimise forţe militare, 30-40 de militari, de valoarea unei companii de infanterie, îmbarcaţi pe 2 au trei autocamioane DAC. Aceştia erau echipaţi de luptă, neavând însă muniţie asupra lor. Erau comandaţi de mr. Vasile Măgheruşan, şeful de stat major al R.221 Mc. Ordinul primit de la şeful lui direct, lt.col. Amariei, a fost de a nu permite nimănui să treacă de ei. Ofiţer inteligent, acesta a sesizat perfect mersul evenimentelor şi şi-a asumat un risc enorm. Militarii pe care îi comanda nici măcar nu au fost debarcaţi din mijloacele de transport, lăsând coloanele de muncitori să se deplaseze în voie. Un rol deosebit în această manevră au avut şi subofiţerii transmisionişti aflaţi la cdm. Bg.1 VM, nişte oameni de toată isprava, din grupul care îl însoţea pe comandantul Amariei. Aceştia erau hotărâţi să blocheze transmisiunile radio cu cei trimişi la „Mecanica”, dacă ar fi primit ordine să se acţioneze brutal împotriva celor ieşiţi în stradă. Din fericire nu a fost nevoie de acest lucru, deoarece nu s-au dat ordine în sensul blocării muncitorilor. Mr. Vasile Măgheruşan a permis coloanei formate de la „Mecanica” să se deplaseze în voie, dând ordin forţelor pe care le comanda să se deplaseze în cazarmă.

Ulterior coloana de muncitori, având în centru pe cei de la „Mecanica” (la care s-au alăturat şi alţi oameni proveniţi din zona industrială – CPL, Rombat, Turnătorie, Netex – dar şi oameni de pe stradă), s-a deplasat fără nici un incident şi a traversat Bistriţa de la un capăt la altul, fără nici o oprelişte.

Ofiţerii operativi ai securităţii au fost rechemaţi din obiectivele de care răspundeau, la sediu, din ordinul col Florian Bunta, şeful securităţii, şi au predat armamentul şi muniţia avută asupra lor.

Moment tensionat pentru protejarea depozitelor de armament

Un moment tensionat s-a consumat la intersecţia fostei străzii Armata Roşie, astăzi General Gr. Bălan, cu str. Grănicerilor şi A. Iancu. Cele două străzi au fost blocate pentru a proteja cdm. Bg. 1 VM dar şi R.221, depozitele de armament şi muniţie, carburanţi, aflate în incinta celor două locaţii. Exista riscul ca în rândul celor 10.000 de oameni să fie şi provocatori, oameni fără discernământ, care să provoace un conflict deschis cu armata. Militarii, toţi proveniţi de la R.221, în jur de 100, erau în dispozitiv pe mai multe rânduri, cu baionetele la armă, iar acestea erau ţinute în poziţie de luptă. Aveau asupra lor muniţie de război, dar nu aveau introdus glonţ pe ţeavă. Momentul a fost depăşit datorită prezenţei de spirit a comandantului dispozitivului, mr. Nicoară, care a dat ordin militarilor să aducă armele la picior.

Armata e cu noi!

A fost clipa când oamenii au fraternizat cu militarii şi au strigat ”Armata e cu noi”, iar coloana s-a îndreptat pe strada 1 Decembrie, în faţa Comitetului Judeţean al PCR. În momentul când au ajuns oamenii acolo, sediul era ocupat de mai multe subunităţii de vânători de munte din cadrul companiei Transmisiuni şi Bateriei Apărare Antiaeriană. Prin faţă şi în incinta sediului mai erau câţiva miliţieni rătăciţi, aflaţi sub comanda mr. Acatrinei.

A urmat scena balconului când, fapt unic în acele zile, în faţa oamenilor au apărut şi conducerea comunistă a judeţului, primul secretar Letiţia Ionaş, cu mai mulţi membri ai Comitetului Judeţean al PCR Bistriţa-Năsăud, primarul mun. Bistriţa Simion Lupşan, dar şi delegaţia oamenilor din piaţă – Ioan Benţa, Ioan Blaga, George Avram, Florin Chereji, Carmen Moldovan, Gheorghe Buta şi Saporo şi mulţi alţii.

Lucrurile s-au tranşat în urma anunţului că Ceauşescu a fugit. Conducerea comunistă s-a retras din balcon, iar Letiţia Ionaş a fost extrasă din sediu şi adăpostită la Hotelul Militar din str. Grănicerilor. Practic din acel moment jocul de-a revoluţia a încetat, armata fiind atotstăpânitoare. Au fost ocupate sediile Securităţii şi Miliţiei şi toate punctele sensibile din oraş şi judeţ. A fost întărită paza la Barajul de la Colibiţa şi la depozitele de armament şi muniţie de la Colibiţa, Slătiniţa, Şintereag, Prundul-Bârgăului şi instituit un control strict asupra principalelor căi rutiere din judeţ, intersecţii importante, puse sub pază gara şi autogara din Bistriţa şi nodul de cale ferată Sărăţel.

Aproape concomitent, s-a trecut la o nouă fază a operaţiunii, a început lupta cu terorişti invizibili, care s-a încheiat odată cu asasinarea lui Ceauşescu. După acest moment în România nu s-a mai tras nici un foc de armă.