Un puternic cutremur s-a produs marți dimineața în largul coastelor de nord-est ale Japoniei. Seismul a avut după primele estimări magnitudinea 7,4, estimările iniţiale fiind modificate în câteva rânduri (ultima de 6,9 grade pe scara Richter), potrivit AFP și Agerpres.

Conform USGS, epicentrul mişcării tectonice a fost localizat la 67 de kilometri nord-est de Iwaki, la o adâncime de 30 kilometri. Reactoarele de la Fukushima, afectate de cutremurul din 2011, au fost oprite. Sirenele au răsunat în mai multe oraşe.

Autorităţile au emis, pentru câteva ore, o alertă de tsunami. Populaţia fusese sfătuită să evacueze zonele de coastă şi să se refugieze pe acoperişuri. Cel mai înalt dintre valuri a atins o înălţime de aproape un metru şi jumătate în regiunea prefecturii Fukushima, transmite televziunea NHK.

Din primele informaţii, centrala nucleară din zonă nu a fost afectată de cutremur. Deocamdată, nu există date despre eventuale victime sau pagube materiale. Peste 200 de şcoli şi-au anulat cursurile, potrivit portalului Kiji.is. Cutremurul a fost resimţit în capitala Tokyo, situată la 250 de kilometri distanţă.

BBC aminteşte că mişcările telurice unt obişnuite în Japonia, ţară insulară situată la întâlnirea mai multor plăci tectonice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.