La finele săptămânii trecute, poliţiştii din Bistriţa-Năsăud au aplicat peste 440 de amenzi în valoare de peste 153.000 lei, au reţinut 32 de permise de conducere şi 8 certificate de înmatriculare. Totodată, doi tineri au fost prinşi la volan sub influenţa alcoolului, astfel că s-au ales cu dosare penale.

 

Potrivit IPJ BN, în perioada 5-7 mai a.c., polițiștii rutieri și cei de ordine publică, au desfășurat acțiuni pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea accidentelor rutiere, pe raza întregului județ.

Polițiștii rutieri au acționat pentru supravegherea și monitorizarea traficului rutier pe principalele drumuri din județ şi i-au sancţionat pe cei care au încălcat regulile de circulaţie, fiind folosite și autospeciale dotate cu aparate radar, în vederea prevenirii excesului de viteză.

În urma activităţilor desfăşurate, la nivel județean, au fost aplicate 446 de sancţiuni contravenționale, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în valoare totală de 153.245 lei.

Ca urmare a constatării unor abateri la regimul rutier, au fost reținute 32  permise de conducere și au fost retrase 8 certificate de înmatriculare„, se arată într-un comunicat al IPJ BN.

 

De asemenea, doi tineri, unul din judeţul Iaşi şi un altul din Lunca Ilvei, au rămas fără permise de conducere din cauză că s-au urcat băuţi la volan.

La data de 5 mai a.c., în cadrul unei acțiuni la regimul rutier, polițiștii Biroului Rutier au depistat în trafic, pe raza municipiului Bistrița,  un tânăr, de 23 ani, din Cozia, județul Iași, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, la data de 7 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Sîngeorz-Băi au identificat în trafic, un tânăr, de 20 ani, din Lunca Ilvei, în timp ce conducea un autoturism, prin localitate, pe DJ 172 D, fiind sub influența alcoolului.

În ambele cauze s-au întocmit dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice„, precizează IPJ BN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.