Ion Agârbiceanu şi puterea luminii

Mă gândesc la acel univers pe are omul îl poartă în el, ştiind că oricât de neaşteptat ar fi spectacolul lumii, el nu ne surprinde cu totul niciodată. Bănuim că există în noi un ecou care răspunde tuturor impresiilor, simţind că toate combinaţiile posibile dintre lucruri se află dinainte în mintea noastră.
Omul şi savantul care mă face să gândesc aşa este Ion Agârbiceanu, cel care are priorităţi în fizica şi tehnologia laserelor, cel care a realizat primul laser în România. El are realizări remarcabile în spectroscopia de emisie şi absorţie, în studiul fluorescenţei şi polarizării luminii dar şi în domeniul pompajului optic.  Pe lângă acestea s-a remarcat şi prin lucrările sale în domeniul fizicii straturilor subţiri sau prin cele legate de dubla rezonanţă magnetică.
Savantul şi inventatorul Agârbiceanu s-a născut la 6 ianuarie 1907 la Bucium-Sasa, în judeţul Alba, fiind fiul scriitorului Ion Agârbiceanu. A studiat la Liceul „Gheorghe Bariţiu” din Cluj-Napoca iar după absolvire a urmat cursurile Institutului de Electrotehnică din Bucureşti, devenind inginer electrician (1929). Apoi, îşi continuă studiile la Facultatea  de ştiinţe de la Paris unde îşi susţine şi doctoratul în fizică (1934) cu teza „Recherche sur le spectre de fluorescence et d’absorption des vapeurs de Iodine”, lucrare ce a constituit multă vreme o referinţă în domeniu.
Începând cu anul 1935, tânărul Agârbiceanu lucrează în industrie în ţară şi în străinătate (Anglia), iar din 1941 îşi începe o strălucită carieră universitară ca asistent la Universitatea din Bucureşti (Catedra de Fizică Generală), devenind profesor şi şef de catedră la Institutul de Petrol şi Gaze. În 1951 revine la Facultatea de Fizică din Bucureşti, iar între 1955-1971 conduce catedra de Fizică din cadrul Institului Politehnic din Bucureşti.
În 1956 s-a organizat, în cadrul Institului de Fizică Atomică din Bucureşti, laboratorul de „Metode optice în fizica nucleară”, unde pe baza lucrărilor sale în domeniul amplificării cuantice a luminii şi sub directa sa coordonare, Ion Agârbiceanu   realizează în 1962 primul laser  cu gaz (cu radiaţie infraroşie)  pe baza unui proiect original ce constituie o importantă invenţie cu atât mai mult cu cât primul laser din lume a fost realizat în anul 1960 de către T.H. Maiman.
Referitor la invenţia lui Agârbiceanu, trebuie să remarcăm faptul că prin focalizarea fasciculului luminos al laserului se obţine o densitate enormă a radiaţiei pe suprafeţe mici, rezultatele sale în acest domeniu se regăsesc în volumul „ Contribution à l’étude des lasers aux gas” (Paris, 1963). De-a lungul timpului opera sa ştiinţifică depăşeşte peste 100 de lucrări apărute în ţară şi străinătate, printe care se regăsesc şi numeroase contribuţii referitoare la lumina polarizată, spectroscopie moleculară şi fluorescentă, structuri hiperfine, etc.
Ca o recunoaştere deplină a meritelor sale ştiinţifice, Ion Agârbiceanu a fost ales (la 21 martie 1963) membru corespondent al Academiei Române şi a fost reprezentantul României în prestigioase organizaţii ştiinţifice internaţionale ca „International  Union of Pure and Applied Physics” şi „European Group for Atomic Spectroscopy”, fiind şi membru al Grupului Permanent de lucru pentru Fizica Spaţială de la Moscova.
De asemenea, este interesant de ştiut că marele savant şi inventator a participat activ la celebra mişcare pacifistă „Pugwash”, precum şi faptul că din respect pentru memoria sa, la 20 aprilie 1990 s-a înfiinţat la Bucureşti „Societatea ştiinţifică Ion Agârbiceanu – laseri în medicină”.
Urmărindu-i viaţa al cărei cerc s-a închis la 9 martie 1971, la Cluj-Napoca, observăm că filosofia savantului Agârbiceanu ne permite să trecem lumea reală în lumea ideilor şi invers, pentru a le da ambelor un înţeles, printr-un efort făcut de spirit spre a-şi da seama de ceea ce este evident. Dar nu trebuie să uităm că, gândind în spirală, putem ajunge mai sus, spre adevăr, dar niciodată mai departe… 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.