Ioan Turc, preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, susţine că PSD i-a înşelat pe români prin promisiunile făcute în campania electorală, doar pentru a se vedea cu sacii în căruţă. Potrivit liderului liberal există o discrepanţă imensă între programul electoral şi ceea ce este pus în practică de actualul Guvern. 

 

„Asistăm de fapt la o înşelăciune în masă a românilor. Măsurile economice iresponsabile dublate de instabilitatea politică scumpesc pe zi ce trece viaţa românilor. Realitatea confirmată de cifrele oficiale arată că în regimul Dragnea, indiferent cu discută de Guvernul Dragnea 1 sau Guvernul Dragnea 2,  viaţa românilor se scumpeşte, iar principalul indicator, puterea de cumpărare, este într-un declin sever. Nu are importanţă cu cât cresc salariile, cel mai important indicator care relevă nivelul de trai este puterea de cumpărare. Degeaba ai majorări salariale, dacă sunt înghiţite de inflaţie, de preţuri”, a declarat Ioan Turc, luni, într-o conferinţă de presă.

 

Preşedintele PNL BN a precizat că economia României se bazează mai mult pe consum, în condiţiile în care cantitatea produselor importate este mai mare decât cea a exporturilor.

„Această această creştere economică a României, într-adevăr cea mai mare din UE, este o creştere economică care se bazează cu preponderenţă pe consum. Datorită acestui fapt, românii, cu toţii alimentăm, susţinem economiile altor state, pentru că balanţa de plăţi este una real negativă. Exportăm mult mai puţin decât importăm”, a menţionat Ioan Turc.

Liderul liberal bistriţean a adăugat că în septembrie „s-a reaprins inflaţia” care a crescut de la 0,1%, cât era în ianuarie, la 1,8%  în septembrie. La aceasta  se adaugă reintroducerea supraaccizei la carburanţi, fapt care a generat scumpiri în lanţ la produse alimentare sau nealimentare, în medie cu 0,50%. La toate acestea se adaugă şi scumpirile din factura de la electricitate şi cea preconizată la gaze naturale, dar şi scumpirea serviciilor.

„Valul de scumpiri se va accentua în ultimele trei luni ale anului. Tabloul statistic al creşterii inflaţiei şi al majorării preţurilor nu are în vedere a doua majorare a preţurilor la carburanţi, care a intrat în vigoare de la 1 octombrie, nu a luat în calcul majorarea preţului la electricitate cu aproximativ 5 procente şi, de asemenea, nu a luat în calcul preconizata creştere la gaze naturale, cu circa 6%. Potrivit unei anchete realizate de Institutul Naţional de Statistică în domeniul comerţului cu amănuntul, managerii societăţilor comerciale spun că până la finalul lunii noiembrie preţurile cu amănuntul vor creşte cu aproximativ 25% faţă de luna ianuarie. La energie electrică, în ultimele trei luni ale acestui an vom plăti facturi mai mari cu aproximativ 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Preţul locuinţelor creşte într-un ritm alert, cu circa 5% în trimestrul II, comparativ cu precedentele trei luni. Este una dintre cele mai mari creşteri din UE. (…) Ratele românilor cu credite în lei cresc îngrijorător, Robor a crescut la un nivel record, raportat la ultimii trei ani de zile. De exemplu, românii care s-au împrumutat la plafonul maxim pentru a cumpăra o locuinţă prin Programul Prima casă vor plăti cu circa 140 lei mai mult la fiecare rată lunară”, a spus Ioan Turc.

El a mai adăugat că transferul cotelor de contribuţii de asigurări sociale şi de sănătate de la angajator la angajat „vor topi” măririle salariale acordate bugetarilor şi vor afecta negativ veniturile salariaţilor din mediul privat.

În cel mai optimist scenariu, în care cotele de contribuţie vor scădea cu 4,5% concomitent cu scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10%, salariile bugetarilor vor avea o creştere reală de doar 3,8% din cele 25% promise de către guvernanţi”, a conchis Ioan Turc.

 

1 COMENTARIU

  1. Toti ati facut asa cand ati fost la „butoane ” !
    Cand candidati promiteti marea cu sarea , dupa cel mult 2 ani va dati seama ca sunteti neputinciosi si ceea ce in mod normal doriti nu aveti cum indeplini si dupa aia dati din coate in coate si treceti la masurile nepopulare, care va PRODUCE o imagine nefavorabila si la urmatoarele alegeri, sunt create conditiile naturale de „invartire a rotii ” … NU SUNTETI NICI UNUL MAI BUN CA CELALALT !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.