Ioan Tintean nu are nicio lege in patru ani de mandat

Deputatul Ioan Tintean(PNL) nu are nicio lege propusa si adoptata de Parlamentul României de-a lungul intregii sale activitaţi parlamentare. Desi Radu Moldovan, colegul sau de alianţa si viitorul sau sef pe ordine ierarhica la Consiliul Judeţean(CJ) Bistriţa-Nasaud, are trei iniţiative nesemnificative, Tintean nu a reusit in patru ani de mandat nici macar sa se treaca pe o lege intocmita de alţii. Salariul de aproape 4.000 de lei l-a incasat insa pe fiecare dintre cele peste 40 de luni pe care le are de la dobâdnirea funcţiei.

Propunerile respinse definitiv ale lui Tintean sunt: „Propunere legislativa pentru modificarea Legii nr.215/2001 a administraţiei publice locale”, “Propunere legislativa privind invaţamântul preuniversitar”, “Propunere legislativa pentru modificarea articolului 8 din Legea vânatorii si a protecţiei fondului cinegetic nr.407/2006”, “Propunere legislativa privind statutul personalului didactic”, “Propunere legislativa privind Camerele pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala”, “Propunere legislativa pentru modificarea alin.(1) al art.16 din Legea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2009, nr.19/2009”, “Proiect de Lege pentru modificarea art.69 din Legea nr.571 din 2003 privind Codul fiscal”, “Proiect de Lege pentru completarea si modificarea Legii nr.370/2004 pentru alegerea Presedintelui României”, “Proiect de Lege pentru modificarea si completarea Legii nr.571 din 22 decembrie 2003(Codul fiscal)”.
Tintean pare ca este preocupat de oamenii decedaţi mai mult decât de judeţul Bistriţa Nasaud. Astfel, una dintre iniţiativele sale este “Propunere legislativa pentru modificarea si completarea Ordoanţei de urgenţa nr.82 din 2006 pentru recunoasterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare si acordarea unor drepturi acestuia si urmasilor celui decedat.” Alte doua iniţiative care sunt inca in dezbatere sunt urmatoarele: “Propunere legislativa privind invaţamântul superior”,  “Proiect de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţa nr.59/2007 privind instituirea Programului naţional de imbunataţire a calitaţii mediului prin realizarea de spaţii verzi in localitaţi.”

Tintean: 18 interpelari, Giurgiu-1.267
La capitolul interpelari parlamentare si intrebari Ioan Tintean sta aproape la fel de roz precum la capitolul iniţiative legislative. Daca unii deputaţi si senatori au peste 100 de interpelari culminând cu Mircia Giurgiu care are 1.267 de interpelari, Tintean are doar 18 nelamuriri semnalate pe parcursul a celor patru ani de activitate. Probabil va imaginaţi ce grea a fost pentru Tintean activitatea parlamentara, cu deplasarile saptamânale la Bucuresti unde a trebui sa mearga mai mult ca sa someze. Dintre acestea doar una singura priveste direct judeţul Bistriţa-Nasaud locul care l-a ales in funcţie. Mai mult decât atât, Tintean nu a mai lucrat in Parlamentul României deloc in acest an, probabil preocuându-se de campania electorala pentru USL din bani publici. Astfel, desi ar trebui sa isi desfasoare activitatea in Parlamentul României, instituţie de unde este bonificat cu salariul, el se ocupa mai mult de politica si de trasul sforilor in judeţ pe banii contribuabililor. Probabil acest lucru ii stimuleaza pe bistriţeni sa isi plateasca taxele cât mai repede pentru ca nu ar avea niciun motiv sa ii impiedice campania electorala desfasurata de Tintean din bani publici.

Intereplarile nimanui

Interpelarile lui Tintean sunt urmatoarele: „Referitor la cetaţenii din zonele rurale unde nu a existat fenomenul colectivizarii si care actualmente au atins vârste, barbaţii peste 65 ani si femeile peste 59 de ani” (Întrebarea nr.171A/11-03-2009),  „Programul de Reabilitare termica a blocurilor de locuit”( Întrebarea nr.572A/06-05-2009), „Cele 8 puncte de frontiera (PIF) construite cu fonduri de la Banca Internaţionala pentru Reconstrucţie si Dezvoltare (BIRD)”( Interpelarea nr.369B/19-05-2009), „Referitor la OUG 34/2009”( Întrebarea nr.1010A/24-06-2009), „Recunoasterea statutului de oier montan”( Întrebarea nr.1164A/16-09-2009), „Care sunt demersurile ministerului pentru a le rezolva, astfel incât agenţii economici sa fie stimulaţi in activitatea lor in an de criza pentru a sprijini la rândul lor economia româneasca sa iasa din recesiune”( Întrebarea nr.2087A/03-03-2010),  „OUG 34/2009” (Întrebarea nr.2256A/17-03-2010), „Adoptarea unor masuri pentru cresterea puterii de cumparare a pensionarilor”( Interpelarea nr.1464B/31-03-2010), „Situaţia crescatorilor de animale producatore de lapte din zonele montane, in special din Bistriţa-Nasaud”( Interpelarea nr.2145B/05-10-2010), „Protecţia mediului”( Întrebarea nr.4829A/17-11-2010), „Dezvoltarea sectorului agricol”( Întrebarea nr.6248A/05-04-2011), „Situaţia blocarii unor posturi din cadrul Agenţiei de Plaţi pentru Dezvoltare si Pescuit”( Întrebarea nr.6599A/10-05-2011), „Situaţia domnului Ioan Suciu”( Întrebarea nr.6700A/24-05-2011), „Cota de contribuţii de asigurari sociale de sanatate pentru veniturile realizate din activitaţi independente aferente anului 2009”( Interpelarea nr.3309B/01-06-2011), „Situaţia fondurilor publice alocate”( Interpelarea nr.3681B/18-10-2011), „Masuri pentru delimitarea ratei somajului in jud.Bistriţa Nasaud”( Întrebarea nr.7637A/25-10-2011), „Autorizarea antrepozitelor fiscale pentru producţia exclusiva de vinuri”( Întrebarea nr.7846A/16-11-2011), „Phoenix Medgidia SA, Almet SA Navodari si AS Metal Com SRL Bucuresti”( Întrebarea nr.7906A/22-11-2011).

60 de minute in patru ani

Pe toata perioada mandatului Tintean a totalizat discursuri fulminante de 60 de minute. Acest lucru inseamna ca Tintean nu s-a chinuit sa vorbeasca mai mult de 15 minute in plenul Parlamentului. Doua dintre intervenţiile sale totalizeaza un timp sub 1 minut:  „Şedinţa comuna a Camerei Deputaţilor si Senatului din 11 februarie 2009” si „Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 decembrie 2008. Cel mai lung discurs al deputatului liberal intrece puţin sase minute, insa de obicei acesta nu vorbeste mai mult decât cinci minute in cadrul sedinţelor plenului. Probabil Tintean se emoţieaza de la atâta munca si discutat când depaseste pragul de cinci minute si nu am dori ca nu cumva sa paţeasca ceva daca se straduiasca sa munceasca cu adevarat. Luarile sale de cuvânt au avut loc in urmatoarele daţi: „Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 aprilie 2009”, „Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 mai 2009”, „Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 mai 2009”, „Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 iunie 2009”, „Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 septembrie 2009”, „Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 februarie 2010”, „Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 februarie 2010”, „Şedinţa comuna a Camerei Deputaţilor si Senatului din 13 decembrie 2011”, „Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 noiembrie 2011”, „Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 noiembrie 2011”, „Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 noiembrie 2011”, „Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 octombrie 2011”, „Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 octombrie 2011”, „Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 septembrie 2011”, „Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 septembrie 2011”, „Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 iunie 2011”, „Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 mai 2011”, „Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 aprilie 2011”, „Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 martie 2011”, „Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 februarie 2011”, „Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 noiembrie 2010”, „Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 octombrie 2010”, „Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 septembrie 2010”, „Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 septembrie 2010”, „Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 mai 2010”, „Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 mai 2010”, „Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 martie 2010.”
Bistriţenii cu siguranţa il vor sancţiona pe Ioan Tintean la alegerile din 10 iunie când vine in faţa lor sa cerseasca un nou vot de somer in Consiliul Judeţean Bistriţa Nasaud.

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.