Deputatul Ioan Oltean, vicepreşedintele PDL, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că a nu se aştepta ca fostul premier al României, Adrian Năstase, să fie condamnat la pedeapsa cu închisoarea şi că a avut „anumite reţineri”.

 

Ca să fiu foarte sincer, am avut nişte reţineri. Credeam că lucrurile nu sunt grave şi că soluţia va fi alta. Sigur, instanţa are toate datele. Nu pot  să comentez soluţia, nu pot să cred că instanţa nu a fost obiectivă. O soluţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu poate fi comentată sub nicio formă”, a declarat liderul PDL.

„Nu cred că e cel mai frumos tablou cu putinţă pentru un partid aflat la guvernare, dar, dacă mergem pe respectul faţă de instituţiile statului şi pe independenţa justiţiei, nu putem fi decât obiectivi şi să acceptăm că justiţia în România îşi face treaba”, a adăugat Ioan Oltean.

În ceea ce priveşte comentariile politice făcute pe marginea condamnării lui Adrian Năstase, deputatul bistriţean le consideră „neavenite şi nepotrivite”.

„Eu cred că orice fel de comentariu politic, indiferent din partea cui, pe marginea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile a cele mai înalte curţi, sunt neavenite şi nepotrivite. Nu cred că ai argumente să comentezi o hotărâre judecătorească şi să pui la îndoială profesionlismul şi judecata magistraţilor. De aceea, eu cred că indiferent din partea cui vin, asemenea reacţii, asemenea comentarii sunt inadecvate”, a spus Ioan Oltean.

 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a condamnat luni, în dosarul Zambaccian, pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare, pe soţia acestuia, Dana Năstase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, la patru ani cu executare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.