Voi încerca să vă prezint, în linii generale, cum domnul Victor-Viorel Ponta nu este de acord cu domnul deputat Victor-Viorel Ponta, care nu este de acord cu domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta, care nu este de acord cu domnul preşedinte de partid Victor-Viorel Ponta, care nu este de acord cu cetăţeanul Victor-Viorel Ponta.
Din păcate, în orice situaţie s-ar afla, indiferent ce-şi doreşte dumnealui să fie în funcţie de interesele de moment, incompenteţa şi lipsa respectului de sine şi faţă de ceilalţi este faţa “văzută” a domnului Ponta.
Astfel, aflat în opoziţie, domnul preşedinte de partid, Victor-Viorel Ponta, critica cu înverşunare numărul mare de ordonanţe de urgenţă emise de către Cabinetul Boc. Ce se întâmplă astăzi? Guvernul condus de premierul Victor-Viorel Ponta este campion absolut al ordonanţelor la 1 an şi şapte luni de la preluarea guvernării. In condiţiile în care, Guvernul Boc era susţinut de o majoritate fragilă în Parlament, guvernul domnului doctor Victor-Viorel Ponta are susţinere de 70% în forul legislativ suprem al ţării. Cu toate acestea, au fost emise 235 de ordonanţe, 50 de ordonanţe simple şi 185 de ordonanţe de urgenţă. Dacă numai în prima parte a anului, Executivul a emis 50 de ordonanţe de urgenţă, Guvernul Boc a emis pentru o aceeaşi perioadă, 16 ordonanţe de urgenţă.
Exemplele de urgenţe ale acestui Guvern Ponta sunt următoarele:
– măsuri referitoare la servicii poştale, (OUG 13/2013), timbrul de mediu pentru autovehicule (OUG 9/2013), modificarea legislaţiei pentru azilul în România (OUG 16/2013), organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente (OUG34/2013), aici urgenţa era înlocuirea sintagmei “păşuni şi fâneţe” cu termenul “pajişti”, prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
Intr-adevăr, nu a reprezentat o urgenţă adoptarea unei ordonanţe în vederea eutanasierii câinilor fără stăpân, nici chiar după nefericitul caz al copilului în vârstă de 4 anişori ucişi de maidanezi, situaţie in care, domnul doctor şi prim-ministru Victor-Viorel Ponta, declara că cere Parlamentului să vină cu o soluţie.
Astfel, cifrele îl contrazic pe celebrul deja doctor în ale minciunii, Victor-Viorel Ponta, care, potrivit datelor din Monitorul Oficial, dacă premierul Boc a emis o OUG în medie, o dată la 3 zile, premierul Victor-Viorel Ponta a emis una la 2.8 zile, în condiţiile în care este susţinut de o majoritate covârşitoare în Parlament.
Domnul doctor Ponta este cel care, în timp ce declara la televizor că ordonanţele sunt neserioase şi preferă legile, în şedinţa de guvern trecea scurt alte două OUG –uri fără dezbatere publică. Astfel, în timp ce declara că nu va mai adopta ordonanţe, doctorul Ponta scoate de sub masă o ordonanţă fantomă şi o trimite spre publicare în Monitorul Oficial, ordonanţă care nu apărea în informarea publică privind actele adoptate în şedinţa de guvern la data respectivă (04.09.2013). (O.U.G. privind declanşarea procedurii insolvenţei la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta Turnu-Severin).
Asistăm astfel, la un alt caz de dedublarea a domnului doctor Victor-Viorel Ponta. Aşadar, nu există doar un Ponta-premier şi un Ponta-deputat, ci chiar doi Ponta – Prim-ministru, unul pro-ordonanţe şi unul contra-ordonanţe.
Prin urmare, cu o majoritate de peste 70 % în Parlament, guvernul domnului doctor Victor-Viorel Ponta se află într-o permanentă stare de urgenţă, normalitatea fiind dedublarea personajului tragico-comic Ponta.

În ceea ce priveşte contestarea la Curtea Constituţională a Ordonanţelor de Urgenţă, Avocatul Poporului a contestat Ordonanţa de urgenţă privind Codul insolvenţei (OUG 91/2013), aceasta după ce preşedintele Traian Băsescu a cerut pe 7 şi pe 8 Octombrie, în două declaraţii de presă, ca Avocatul Poporului să conteste ordonanţa la CCR, ordonanţă pe care o consideră discriminatorie. La judecarea cauzei, CCR a admis sesizarea Avocatului Poporului, stabilind că prevederile invocate sunt neconstituţionale.
Totodată, în 30 Octombrie 2013, CCR a declarat că dispoziţiile OUG 1/2013, care modifica Legea 263 a pensiilor sunt neconstituţionale, prin care Guvernul Ponta nu dorea să ajusteze sumele cuvenite celor care au ieşite la pensie în perioada 2011-2013, cu indicele de corecţie al punctajului.
Ce promitea domnul doctor Victor-Viorel Ponta? Că va elimina calcularea contribuţiilor de asigurări de sănătate la pensiile între 740 şi 1000 de lei. Cum a onorat domnul Ponta această promisiune? Simplu: a introdus contribuţii de asigurări de sănătate veniturilor suplimentare obţinute din chirii sau din agricultură.

Demagogia domnului doctor atinge apogeul la fiecare declaraţie pe care o oferă, într-adevăr, diferenţa fiind făcută de locul în care face declaraţia sau de momentul zilei. Observăm, aşadar, cum o temă de interes public este văzută şi apreciată diferit de domnul doctor, prim-ministru şi deputat Victor-Viorel Ponta.
Astfel, dacă pe vremea când era în opoziţie domnul deputat Ponta declara că acordul cu FMI este o crimă împotriva poporului român, în noua ipostază de prim-ministru, acordul cu FMI este o mană cerească pentru poporul român. Dacă din calitatea de deputat, aflat în opoziţie, domnul Victor-Viorel Ponta promitea scăderea ca în poveşti a taxelor şi impozitelor, în calitatea de Prim-ministru şi-a dat seama de necesitatea acestora, ba mai mult, a introdus în plus nu mai puţin de 30 de taxe şi impozite noi sau majorate.
Guvernul Ponta este lider în topul guvernelor care au adus cele mai multe schimbări legislației fiscale din ultimii 10 ani, stabilind un nou record negativ de impredictibilitate. Guvernul Ponta ne-a adus într-o adevărată demență fiscală în ultimele 18 luni de guvernare. 32 de modificări a produs executivul condus de Victor Ponta asupra Codului Fiscal și Codului de Procedură Fiscală de când este la guvernare, adică aproape două modificări făcute în medie pe lună.

Totodată, pe vremea opoziţiei domnului doctor Ponta, când ataca neobosit corupţia şi clientelismul din guvernele anterioare, nu credea că guvernul prea-cinstitului Ponta va fi campionul inculpaţilor, incompatibililor, celor în conflict de interese sau chiar al condamnaţilor.

Domnul doctor Ponta este cel care afirma, că acciza pe care o introduce la carburanţi nu va avea niciun efect major, ba chiar, din declaraţiile domnului Ponta, reieşea că aceasta va avea efecte pozitive pentru populaţie. Cu toate acestea, cu presiunea publică a domnului preşedinte Băsescu ca această acciză să nu se introducă, domnul doctor Ponta a luat decizia să-l trimită pe domnul ministru Voinea la Bruxelles, pentru a discuta un plan în două etape privind creşterea accizei. În drumul acestuia spre Bruxelles, domnul doctor Ponta apare public şi declară că va amâna pentru moment, cu trei luni introducerea accizei, în aşa fel încât efectul asupra preţurilor bunurilor de consum să nu fie imediat. Adică, să înţelegem că efectele nu vor fi pozitive, domnule doctor? Ba mai mult, declară, în calitate de prim-ministru, că preţul la benzină în România este oricum cel mai mic din toată Uniunea Europeană, fără însă să ia în calcul şi veniturile pe care le au românii raportat la media europeană. Intr-adevăr, un prim-ministru demn de apreciat, care-şi doreşte cu tărie bunăstarea românilor, care urmăreşte Binele comun. Se încadrează, această declaraţie, cu succes alături de celelalte declaraţii halucinante pe care acest mare om de stat le are la fiecare ieşire publică. Aşa cum săptămâna trecută declara că oricum noi nu avem atât de mulţi corupţi la nivel guvernamental precum au alte state ale Uniunii.

Domnule prim-ministru, gafele zilnice pe care le comiteţi mă determină să cred că veţi intra in istorie ca doctorul ruşinii publice a poporului român.
Unde urmează să meargă banii colectaţi din acciza de 7 cenţi pe litru la combustibil nici asta nu am înţeles de la acest cabinet Ponta, pentru că minciuna nu cunoaşte limite. Astfel, în 28 octombrie, doctorul Victor Ponta spunea, la România Tv, că nu respinge « în niciun caz » introducerea unei noi taxe pe benzină şi motorină.
La 30 Octombrie, la nici două zile distanţă, Victor Ponta dezminte că Guvernul ar lua în calcul introducerea unei noi taxe pe benzină şi motorină. „Nu se dă nicio nouă taxă, ce să mai punem alte taxe dacă nici pe astea nu le putem încasa? Să-i punem tot pe cei serioşi, cinstiţi, care plătesc taxe, iar şmecherii care nu plătesc taxe să ne râdă în nas? Nu!”.
În 4 Noiembrie, Victor Ponta anunţă că Guvernul va introduce o acciză de 0, 7 eurocenţi la litrul de carburant, banii astfel colectaţi urmând să fie vărsaţi într-un fond special destinat investiţiilor în infrastructura rutieră. Mirel Palada a revenit ulterior şi a precizat că acciza va fi de „7 cenţi” pe litru.
In 14 Noiembrie, ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu susţine că preţul carburanţilor va creşte cu circa 30-40 lei/litru în urma indexării accizelor în raport cu rata inflaţiei şi introducerii accizei suplimentare de şapte eurocenţi.
La 22 Noiembrie, Victor Ponta susţine că banii obţinuţi din majorarea accizelor vor merge la plata unor despăgubiri, nu la investiţiile din infrastructura rutieră aşa cum a spus anterior. « Îi luăm de la autostrăzi şi-i punem la hotărâri », a spus Ponta într-o conferinţă de presă.
La 26 Noiembrie. Ministrul Bugetului, Liviu Voinea susţine că creşterea accizei la carburanţi a fost o măsură pentru evitarea deflaţiei, al cărei pericol este mai mare decât cel al unei uşoare creşteri a inflaţiei întrucât din deflaţie nu se iese, generând şomaj şi recesiune.
In 29 Noiembrie, Victor Ponta susţine că introducerea accizei nu va conduce la majorarea preţului carburanţilor. „Nu va creşte pentru că avem un context economic favorabil, în care pe bursele mondiale preţul combustibilului va scădea în mod semnificativ şi, atunci, eu cred că impactul pentru cetăţean nu va exista”. În data de 8 Decembrie, ministrul Bugetului, Liviu Voinea spune că neintroducerea accizei ar fi condus la mărirea cotei unice de impozitare la 18%.

Iată cum părerile domnului deputat Ponta nu coincid aproape niciodată cu cele ale domnului prim-ministru Ponta. Astfel, soluţiile pe care le clama cât timp era în opoziţie, se izbesc violent de ignoranţa acestuia, şi iată-l luând decizii fără nicio viziune, fără nicio strategie, şi mai grav, îşi imaginează că va exista bunăstare fără principii. Nu înţelege că o ţară condusă de un om sărăc în principii, nu poate fi decât o ţară săracă.

Deputat Ioan Oltean

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.