Evenimentul s-a produs sâmbătă în cadrul Consiliului de Coordonare Judeţean al PDL BN, întâlnire politică la care au fost convocaţi 400 de delegaţi din care au fost prezenţi 395. Oltean a întrunit 390 de voturi pentru şi cinci împotrivă, fiind singurul candidat pentru această funcţie. Tot astăzi, CCJ al PDL BN l-a reales şi pe Liviu Rusu pe funcţia de secretar general, în timp ce primarul Vasile Borş şi secretarul de stat Eugen Curtean au fost aleşi pe cele două funcţii de prim-vicepreşedinte.

La Consiliul de Coordonare Judeţean al PDL Bistriţa-Năsăud, care s-a desfăşurat sub sloganul "Pro unitate – acţiune, atitudine, înţelegere", au fost convocaţi 400 de delegaţi, din care au fost prezenţi 395.
Din partea conducerii centrale a PDL, au participat preşedintele partidului, Emil Boc, dar şi Vasile Blaga, Gheorghe Flutur, ministrul Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, ministrul de Interne, Traian Igaş, ministrul Muncii, Ioan Botiş, vicepreşedintele Senatului Petru Filip, Daniel Buda, George Scripcaru.
Ioan Oltean, în vârstă de 57 de ani  este cel mai longeviv parlamentar din Bistriţa-Năsăud. Oltean a intrat în politică în 1990 şi a fost ales deputat în calitate de membru FSN.
Din 1994 a fost ales preşedinte al PD, ulterior PDL Bistriţa-Năsăud, funcţie pe care a deţinut-o neîntrerupt în ultimii 16 ani. Din 2001, este şi vicepreşedinte la nivel naţional al partidului.
În calitate de parlamentar, Ioan Oltean a fost, între 2000 şi 2004, preşedinte al Comisiei de administraţie publică din Camera Deputaţilor, din 2004 până în 2007 a îndeplinit funcţia de chestor al Camerei Deputaţilor, iar din 2007 este vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Ioan Oltean a primit din partea pedeliştilor din judeţ cel de-al şaselea mandat în fruntea organizaţiei PDL Bistriţa-Năsăud, el fiind ales pentru prima dată la conducerea PD Bistriţa-Năsăud în anul 1994.

 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.