Ioan Blaga: NU SUNT UN REVOLUŢIONAR DE CARTON!

În urma publicării de către Gazeta de Bistriţa a mai multor articole cu privire la evenimentele din decembrie 1989 din Bistriţa şi unii dintre participanţii la acestea, precum şi despre scandalul declanşat în urma începerii urmăririi penale a unor persoane, despre care procurorii Parchetului General susţin că sunt implicate în falsificarea unor documente în baza cărora au fost atribuite certificate de luptător determinat în Revoluţie, am primit la redacţie o scrisoare din partea domnului Ioan Blaga, în care domnia sa îşi exprimă punctul de vedere. 

Redăm mai jos textul integral:

„Subsemnatul Blaga Ioan, născut în (…) martie 1950, cu domiciliul stabil în municipiul Bistriţa, vă prezint următorul material privind participarea mea la Revoluţia din decembrie 1989.

În data de 22 dec.1989, in jurul orei 7.30, traversând zona industrial a Bistriţei, m-am întâlnit cu coloana de manifestanţi în fruntea căreia se afla colegul de revoluţie Nelu Benţa împreună cu colegii de la Mecanica Bistriţa, în dreptul CPL Bistriţa. Auzind scandările mulţimii (ex. „Ceauşescu vinovat pentru sângele vărsat” şi altele), m-am alăturat coloanei de manifestanţi. Grupul de muncitori de la Mecanica, în frunte cu  Nelu Benţa, Dragoş Danci, Gigel Mihuş, Moni Adalbert, George Avram, Gheorghe Maxim sau Alexandru Murza, (scuze dacă nu i-am pomenit pe toţi), care veneau în faţa unei mari coloane de manifestanţi şi deschideau cu curaj porţile întreprinderilor din zona industrială, nu erau autorii unei „LOVITURI DE STAT”, domnilor! Erau „scânteia” a ceea ce s-a numit cea mai mare revoltă populară din istoria Bistriţei , care împreună cu ţara s-a transformat în cea mai sângeroasă REVOLUŢIE ANTICOMUNISTĂ din Europa de Est. A meritat ! A fost cel mai scump, dar şi cel mai frumos dar de Crăciun în 1989, după 45 de ani de tiranie comunistă. Am traversat oraşul Bistriţa de la capătul sudic până la nord şi în final în faţa Consiliului Judeţean. În jurul orei 8.40 am trecut prin faţa Garnizoanei militare Bistriţa. În faţa noastră se afla un pluton echipat de tragere cu armele îndreptate spre noi, aşteptând ordinul de tragere în manifestanţi. Am intrat într-o panică aproape  generalizată. Femeile, mai ales, s-au desprins în faţă, dintre noi, şi au început să strige disperate către soldaţi să nu tragă. “Suntem mamele voastre! Suntem surorile şi fraţii voştri! Copii, să nu cumva să trageţi!” Soldaţii au început să tremure şi mulţi plângeau. Din fericire pentru noi, nu s-a deschis foc şi am scăpat teferi. În jurul orei 9.00 mulţimea s-a adunat în fata Consiliului Judeţean,P-ta Petru Rareş, în jur de 10.000 de oameni. Cinci sau şase dintre manifestanţi am avut curajul să intrăm în sediu cu permisiunea comandantului poliţiei municipale de atunci, col. Acatrinei Gheorghe. În balconul judeţenei de partid ne aflam: subsemnatul, Chereji Florin, Benţa Ioan, Cărbunaru Vasile, şi două doamne.

Primul secretar de atunci, Letiţia Ionaş a încercat să conducă şi să calmeze mulţimea. A fost huiduită! A încercat apoi, primarul oraşului Bistriţa, Nicolae Lupşan. N-a reuşit nici el. I-am cerut eu microfonul primarului Lupşan. Cu greu mi l-a dat. Am condamnat public şi pentru prima dată după 45 de ani, comunismul ca sistem, arătând faptul că este o doctrină refuzată de istorie, bazată pe crime împotriva umanităţii şi impusă poporului nostru cu ajutorul tancurilor sovietice. Nu cred că la acea ora mai vorbea cineva în ţară în balconul judeţenei de partid cu Ceauşescu în funcţie. Vicepreşedintele consiliului judeţean de atunci Matei Gheorghe (de loc din Bacău), mi-a tras un pumn în plex şi am scăpat pentru moment microfonul. Colegul de revoluţie Florin Chereji a ripostat, întrebându-l pe Matei Gheorghe, de ce m-a lovit ? Am reintrat în sediu (biroul primului-secretar) şi personal am fost ameninţat eu şi familia părinţilor mei. M-au prins de braţ doi ofiţeri şi la strigătul primei-secretare a judeţului, m-au dat afară. Când am coborât printre soldaţii înarmaţi şi cu căşti metalice pe cap, m-am speriat puţin. Manifestanţii forţau uşa de la intrare şi strigau tare ca eu să vorbesc în continuare. Atunci,cei doi ofiţeri m-au luat iar şi ne-am întors din nou în biroul primului-secretar. Disperată, d-na prim-secretar Letiţia Ionaş m-a întrebat dacă nu sunt… nebun. Cum îmi permit să vorbesc împotriva comunismului şi a tov. Ceauşescu ? „Să ştii de la mine, azi eşti un om pierdut ! Între timp şi în prezenţa întregii conduceri a Consiliului Judeţean, s-a blocat toată asistenţa, când la un moment dat a dispărut imaginea de pe ecranul televizorului. Am auzit atunci strigăte puternice din direcţia Postei: A fugit dictatorul ! După câteva minute a apărut  pe ecranul televizorului imaginea cu drapelul găurit şi primii revoluţionari: Mircea Dinescu şi Ion Caramitru.  Au strigat : Jos comunismul ! Jos Tirania ! Am învins ! Dumnezeu ne-a ajutat !

Doamna prim-secretar, tânăra fiind atunci, şi-a băgat mâinile în cocul de păr şi îmi spunea mie, că e de loc din Sălaj şi e de numai câteva luni pusă la Bistriţa şi că n-a făcut rău la nimeni.  Eu eram buimac când am văzut cum şi ce îmi spune mie, un simplu economist la Avicola Bistriţa. I-am răspuns imediat că eu n-o cunosc, nu am nimic cu dânsa, însă trebuie să observam în toată Europa de est căderea comunismului ca sistem şi aruncarea lui la coşul de gunoi a istoriei. Este vorba de schimbarea unei lumi.

Imediat, întors în balcon am observat în mulţime oameni serioşi, intelectuali, împreună cu care am reuşit să păstrăm cât decât ordinea la Bistriţa şi să nu degenereze în haos. Primul care mi-a făcut cu mâna a fost prietenul meu, procurorul Gheorghe Buta. Împreună cu ceilalţi colegi am lucrat la crearea primelor structuri de conducere a judeţului, dar tot împreună am emis şi primele decizii de demitere din funcţii a membrilor CPEX.

Eram într-o puternică tensiune. În seara de 22 dec. 1989, s-a hotărât la Bucureşti ca toate judeţele să fie temporar conduse de către şefii de garnizoane. Astfel la Bistriţa a venit la conducere col. Ghircoiaş Paul. Seara, înainte de plecarea acasă, l-am întrebat pe d-l col. Ghircoiaş Paul: Cine a dat ordin să fie scos un pluton de soldaţi în poziţie de tragere în faţa regimentului, colţ cu b-dul Armata Roşie, împotriva manifestanţilor ? Ne-a răspuns că a avut ordin de tragere transmis şi semnat de către Elena Ceauşescu. I l-am cerut să ni-l aducă şi nouă sa-l depunem la actele revoluţiei. Ne-a promis că-l aduce a doua zi. Nu ni l-a mai adus.

Întrucât după formarea primelor structuri provizorii de conducere a judeţului şi municipiului am făcut şi eu parte din structurile de conducere nu voi face referire la detaliile acestora.  Precizez doar faptul că am fost singurul revoluţionar din Bistriţa care de la început m-am situat de partea dreaptă a revoluţiei declanşate în decembrie 1989. M-am înscris imediat în PNŢ. Am participat la primul Congres al PNŢ la Bucureşti, unde de dimineaţa, seniorul Corneliu Coposu ne-a primit în capul scărilor Teatrului Naţional, în timp ce un uriaş sicriu tras de un TIR se rotea toată ziua în sensul giratoriu de la Universitate. Pe sicriu scria mare : CORNELIU COPOSU. Am fost profund indignat.

Puţini au fost cei ce trebuiau să fie indignaţi, să ia poziţie civică, să-i fie alături seniorului, care purta cu demnitate pe piept distincţia cea mai înaltă, oferită de statul Francez – Legiunea de Onoare .

În 1992 am participat la alegerile locale din Bistriţa, fiind candidatul Convenţiei Democrate, pentru funcţia de primar. Am fost 10 candidaţi. În primul tur am obţinut locul I detaşat. În turul al doilea, toţi ceilalţi 9 candidaţi s-au pronunţat în favoarea contracandidatului meu şi am pierdut. Întrucât am avut multe necazuri atât cu serviciul, cât şi cu familia din cauza politicii şi a luptei mele, în anul 1995, după moartea seniorului Corneliu Coposu, m-am retras din activitatea politică.

Faţă de cele de mai sus, şi având în vedere riscurile mele de viaţă, am considerat şi crezut că am avut un „rol determinant”  în revoluţia din decembrie 1989. Am avut noroc de patru lucruri mari:

1. Nu s-a tras în noi când am trecut prin faţa Regimentului.
2. Comandantul de atunci al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, col. Negruşa, a fost un om înţelept şi n-a dat ordin să iasă trupele speciale.
3. Dacă aceste evenimente se petreceau doar cu trei luni înainte, când prim-secretar al judeţului Bistriţa-Năsăud era Nicolae Buşui, printre cei mai de temuţi din ţară, la Bistriţa cred că era mare vărsare de sânge.
4. Dacă soţii Ceauşescu nu erau prinşi sau nu se predau, ori dacă mai dura o lună conflictul, cu siguranţă eu plăteam scump.

Am văzut, am aflat mai târziu, modul cum alţii au dobândit Certificate de Revoluţionar. Eram revoltaţi cum după 20 de ani de la revoluţie, încă se tot fac revoluţionari.

Având în vedere că eu sunt pensionat, faptul că instigarea şi momeala au fost mai puternice decât mine, am căzut în această urâtă plasă, acum la vârsta mea. Regret nespus cele întâmplate!  Însă cred cu tărie ca merit calitatea de luptător anticomunist, alături de luptătorii adevăraţi anticomunişti din România. Mi-am pus viaţa în pericol real.

Îmi permit să vă scriu aceste rânduri deoarece citind articolele publicate în Gazeta de Bistriţa cu privire la revoluţionari, şi observând modul de analiză a evenimentelor din decembrie 1989, cred că merită să fac aceste precizări. Vă doresc numai bine! Felicitări pentru obiectivitatea Gazetei de Bistriţa.

Ioan Blaga”