Consiliul Local Bistriţa a aprobat joi, în şedinţă extraordinară, darea în administrare, cu titlu gratuit, către SC Aquabis SA, a unor terenuri în suprafaţă totală de circa 4000 de mp pentru extinderea reţelor de alimentare cu apă, canalizare, tratare ape uzate şi branşamente individuale, finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Mediu.

Valoarea totală a investiţiei este de 7,7 milioane de lei, adică 1,76 milioane de euro

Conform proiectului se va realiza o conductă de aducţiune a apei potabile, o reţea de canalizare în Valea Rusului, de asemenea se va reabilita reţeaua de apă pe str. Principală, din carierul Unirea, se va realiza extinderea reţelelor de apă în Valea Căstăilor şi în Valea Rusului.

„După discuţiile purtate la nivel tehnic la Primăria Bistriţa am cuprins zonele care nu aveau apă şi canalizare şi le-am inclus în etapa a doua. Discutăm de zeci de kilometri în Bistriţa care nu beneficiază la această dată de alimentare cu apă şi nu au nici canalizare. Etapa a doua va demara destul de repede pentru că, în luna martie, se vor deschide ofertele pentru consultant. Firma care va câştiga va trece la întocmirea proiectelor şi va începe licitaţiile pentru ca în 2018-2020 să fie lucrările terminate. În etapa a doua va intra şi canalizarea la Sărata şi o staţie de epurare. Discutăm de 17 milioane de euro la reţele de apă şi de 11,6 milioane de euro la canalizare, în total aproape 30 de milioane de euro pentru Bistriţa, inclusiv acoperirea decantoarelor bazinelor de la staţia de epurare”, a precizat Ioan Şandru directorul Aquabis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.