Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege care stabileşte o nouă durată şi o nouă componenţă a învăţământului general obligatoriu, crescând durata acestuia până la 15 ani.

 

Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă pentru modificarea art.16 din Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011, act normativ care stabilește că învățământul general obligatoriu este de 15 clase, incluzând astfel ultimii doi ani ai învăţământului preşcolar.

Proiectul de lege, inițiat de deputați ai Grupului parlamentar al PSD, stabilește nu doar o nouă durată a învățământului general obligatoriu, ci și o nouă componență a acestuia. Astfel, ciclul de școlarizare obligatorie va cuprinde ultimii 2 ani ai învăţământului preşcolar, învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi primii 2 ani ai învăţământului secundar superior. Totodată, învăţământul liceal și grupa mare din învățământul preșcolar devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020, iar grupa mijlocie până cel mai târziu în anul 2023.

Potrivit proiectului adoptat de Camera Deputaților, în calitate de prim for, obligaţia de a frecventa învăţământul obligatoriu de 15 clase, la forma cu frecvenţă, încetează la vârsta de 18 ani.

1 COMENTARIU

  1. Asa mai, indobitociti-i de tot ! In loc sa faceti cat mai putine discipline si sa va axati strict pe meseriile si profesiile cerute de societatea romaneasca, asa incat la terminarea scolii fiecarui tanar sa i se asigure incadrarea intr-un loc de munca , sa faca ceva util ptr el si societate , faceti-i pe toti ” filozofi si masteranzi la pune x-ul ” si umpleti-i de tot felul de diplome fara nici o valoare !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.