60 de localităţi din 14 judeţe sunt afectate după ploile din ultimele ore, dar, până la această oră, nu sunt persoane sau localităţi izolate şi nici urgenţe medicale la care să nu se fi putut ajunge, anunţă Ministerul Afacerilor Interne, după comandamentul de vreme rea de la Guvern, scrie Mediafax.

„Astfel, în urma centralizării datelor la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, în această dimineață se înregistrau efecte în 60 de localități din 14 județe. Totuși, până la această oră nu au existat persoane sau localități izolate și nici urgențe medicale la care să nu se fi putut ajunge”, anunţă Ministerul Afacerilor Interne, printr-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Intervențiile din ultimele 24 de ore ale angajaților ministerului au vizat, în principal scoaterea apei din gospodării (21 de case, 2 anexe gospodărești, 382 de curți, 20 subsoluri, 4 obiective social-economice) și îndepărtarea aluviunilor de pe căile de acces (7 drumuri naționale, 2 drumuri județene, 5 poduri și podețe).

Ministerul Afacerilor Interne precizează că a mobilizat, la nivel ţării, aproximativ 16.000 de angajați MAI, respectiv 8.000 de polițiști, 3.200 de pompieri, 4.600 de jandarmi, cu peste 6.600 mijloace tehnice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.