Spre deosebire de județele învecinate, cei de la Bistrița-Năsăud au reușit să gestioneaze cu brio problema asigurării condițiilor minime pentru funcționarea untităților de învățământ.

Potrivit reprezentațiilor de la Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, nu există nici o unitate școlară închisă pentru ziua de luni, 9 ianuarie. Ba mai mult, aceștia susțin că și transportul școlar s-a desfășurat în condiții optime.

„Nu există nici o școală închisă. Am vorbit cu cei din conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, și conform ultimelor verificări, nimeni nu a semnalat impedimente pentru ca orele de curs să se desfășoare. În alt oridine de idei, menționăm că directorii au fost anunțați din timp ca în weekendul care a trecut să asigure resursele necesare de căldură și apă pentru ca elevii și profesorii să își desfășoare activitatea” declară pentru Gazeta de Bistrița, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Buboly Monica.

3 COMENTARII

  1. de ce mintiti cu nerusinare?
    astazi copiii au stat imbracati la orele de curs de la generala 6 din stefan cel mare.
    nici apa la baie nu au avut voie sa o traga ca era inghetata o conducta.

  2. Efectiv, nu inteleg de ce guvernantii nostri , cu Ministerul Invatzamantului, nu modifica Legea invatzamantului, pentru ca anul scolar sa inceapa la data de 1 martie si sa se termine la 1 decembrie a fiecarui an si vacanta Mare sa fie din 1 decembrie pana in 1 martie … !
    In acest fel,
    1/. Copiii nu ar mai suferi de frig pe drumul la si de la scoala si nici in clase ;
    2/. Nici o scoala nu ar mai trebui inchisa din cauza blocarii drumurilor si cailor de acces ;
    3/. Toate cheltuielile facute de primarii, cu energia temica si electrica ar fi la minimul, minimului, numai pentru intretinerea unitatilor scolare, sa nu inghetze instalatiile … ;
    4/. Copiii stand acasa in perioada gerului, nu ar mai fi obligati sa mearga la scoala prin nameti, troiene, ger neprasnic, locuri dosite si periculoase si nici nu ar mai exista atatea cazuri medicale din aceasta cauza ;
    5/. Primavara, vara si toamna, cursurile scolare s-ar derula fara consumul acestor cantitati uriase de energie termica pentru incalzirea salilor de curs si fara atata energie electrica, fiind un sezon cald si cu lumina naturala …
    De ce atata rezistentza de prost gust , de creere ” re.tarde ” si nimeni nu se gandeste la aceste eforturi social-sconomice fara rost coroborat cu pericolul la care ne expunem copiii ?
    Daca veti chestiona cadrele didactice si veti tine cont doar de parerea lor, fiti siguri ca acestea nu vor renuntza benevol la „Vacanta Mare „… din timpul verilor… si la cheltuielile enorme facute din banii publici cu intretinerea scolilor si la viiatza, integritatea si sanatatea copiilor nostri, nu se gandeste si nu-i pasa absolut nimanui …
    Oare chiar suntem un „stupid people” … ?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.