Un incident desprins parcă din filmele de groază a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri în localitatea Inuc, de pe raza comunei Aghireşu. Conform relatărilor victimei, Laszlo Ioan Mihai, în vârstă de 16 ani, acesta, aflat la o agapă cu prietenii în satul respectiv s-a trezit pus în faţa unei situaţii halucinante: un copil de 12 ani care a consumat alcool a înşfăcat un cuţit cu o lamă de 15 centimetri cu intenţia de a-l vârî în anusul unei tinere care se afla în încăpere. Supărat că Laszlo i-a zădărnicit gestul copilul şi-a chemat fratele, un biker în vârstă de aproximativ 30 de ani, care – fără să studieze cazul – i-a rupt lui Mihai nasul dintr-o lovitură de pumn.

 

Laszlo Ioan Mihai, un adolescent din localitatea Băgara, comuna Aghireşu, este însoţit la I.M.L. Cluj de mai mulţi membri ai familiei sale, teribil de îngrijoraţi. Are piramida nazală fracturată şi geme de durere, nerăbdător să intre în cabinetul de consultaţii al unităţii medicale. Suferinţa îi este atât de mare încât nu este în stare să vorbească prea coerent, aşa că sora lui, Noemi o face, aproape strigând: “Fratele meu m-a sunat marţi seară că merge într-o vizită la prietena lui, la Inuc. Acolo s-a întâlnit cu aceasta, iar acolo se aflau şi alte fete. La un moment dat un copil în vârstă de 12 ani, Cristian, care avea la el un cuţit a vrut să i-l bage – scuzaţi pentru expresie – în fund unei tinere de vreo 14 ani, aflate cu ei acolo”. Intervine în discuţie şi Mihai, care asculta discuţia noastră, legănându-se cu o grimasă de durere de pe un picior pe altul: “Copilul era beat şi după ce a lăsat cuţitul din mână m-a întrebat dacă vreau să-l cheme pe frate-său. La care – poate aici am avut şi eu un pic de vină – i-am spus că poate să facă ce vrea, iar acesta nu a mai stat mult pe gânduri şi şi-a chemat repede fratele mai mare, pe unul Sunny. Nu a durat mai mult de câteva minute şi Sunny a apărut şi m-a bătut până n-am mai ştiut de mine, după care mi-a distrus şi bicicleta. După ce mi-am revenit, am pornit pe jos spre casă, şi am parcurs cei 6 km cu bicicleta în spate”. Sora băiatului completează relatarea lui Mihai, subliniind faptul că fratele ei, care-şi lăsase acasă telefonul, a ajuns la casa familiei într-un hal fără de hal, după ce leşinase în câteva rânduri. Apoi membrii familiei au sunat la numărul unic de urgenţă 112. “Spre marea noastră indignare, poliţistul din comună a refuzat să vină la faţa locului, ca să-i arătăm ce s-a întâmplat acolo – cât oamenii implicaţi în eveniment erau de faţă – zicând că-i prea târziu, e singur şi nu are voie să se deplaseze pe teren decât împreună cu un alt coleg”, izbucneşte din nou Noemi. Aceasta arată mai departe că suferinţele fratelui nu s-au încheiat nici după ce adolescentul a fost adus cu o maşină, miercuri, în jurul orei 1.00, la Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială: “După ce ne-au dat afară din salon, l-au pus pe Mihai să semneze că renunţă la remontarea nasului deplasat, deşi acesta e minor şi nu are drept de semnătură. Totul, bănuim, pentru ca după ce-a ieşit din regimul de urgenţă să vină peste o săptămână şi apoi să plătim noi o sumă neprecizată – dar oricum foarte mare pentru operaţie. Iar băiatul, luat tare a semnat. Însă noi, după ce am aflat ce i s-a cerut am făcut scandal – am ameninţat cu televiziunile şi cu poliţia – şi la final, pe la ora 5.00 dimineaţa, operaţia s-a făcut, când fractura era proaspătă, însă anestezicul pe care l-au folosit a fost unul pentru măsele”. Tânărul este invitat curând în cabinetul de consultaţii şi după câteva minute se întoarce cu un certificat medico-legal în care i s-au recomandat între 16 şi 18 zile de îngrijiri. “Cu hârtia aceasta ne ducem direct la un avocat, pentru că în poliţie nu mai avem încredere – şi el se va ocupa apoi de tot ce trebuie ca Legea să-şi urmeze cursul”, ne-a declarat Laszlo Noemi, înainte de a părăsi – împreună cu fratele şi restul familiei – incinta I.M.L. Cluj.

2 Kis Pal Sunny, agresorultânărului de 16 ani

“La data de 10 august a.c., în jurul orei 00:10, Poliţia a fost sesizată  de către un tânăr cu privire la faptul că a fost agresat de o persoană, pe raza localităţii Inuc, comuna Aghireşu.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, cadru în care sunt anchetate împrejurările evenimentului sesizat”, a declarat pentru Gazeta, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.

Sorin Grecu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.