Sâmbătă dimineață a izbucnit un incendiu la un azil de bătrâni din București din sectorul 3 al Capitalei.

Focul a izbucnit la etaj și a cuprins acoperișul și mansarda. Clădirea în care funcționa azilul nu avea autorizația necesară pentru securitate la incendii, au anunțat reprezentanții ISU
În total au fost 20 de victime, la majoritatea cazurilor fiind vorba de intoxicație cu fum.

61912631

„Sunt 20 de persoane care au fost îngrijite, fiind un azil de bătrâni. 19 au fost salvate de echipele pompierilor şi au fost transportate de SMURD și de Ambulanță la spitale. O persoană, din păcate, o declarăm decedată”, a anunțat Raed Arafat, ședul DSU, în jurul orei 7:30.

Autorităţile locale caută soluţii pentru cazarea bătrânilor, dar şi a celor afectaţi de extinderea flăcărilor.

„Este un centru privat, noi încercăm să îi ajutăm, vor trebui să intre în centrele noastre de bătrâni, iar la vecini vorbim de un service, vedem ce va fi acolo, cei cu casa de lângă, să vedem cum să le asigurăm o masă caldă, un acoperiş deasupra capului”, a declarat Honoriu Circa, manager al Sectorului 3, potrivit Digi 24.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.