Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Bistriţa” al judeţului Bistriţa – Năsăud au intervenit, în ultimele 48 de ore, pentru stingerea a opt incendii.

 

Unul dintre acestea a izbucnit la biserica greco – catolică din localitatea Feldru și s-a manifestat la nivelul altarului, iar prin intervenţia promptă a militarilor de la Secţia de Pompieri Năsăud, pagubele materiale au fost limitate considerabil, împiedicându-se extinderea la întregul imobil.

Pompierii bistriţeni au lichidat, în acest sfârşit de săptămână, un incendiu la o autoutilitară, izbucnit în localitatea Podirei, comuna Şieu Măgheruş, iar celelalte şase incendii au izbucnit la vegetaţie uscată, pe diferite suprafeţe, în localităţile Bretea, Braniştea, Bistriţa Bîrgăului, Blăjenii de Sus, Sărăţel şi Monariu.

 

În sprijinul pompierilor profesioniști, au intervenit și pompierii voluntari din cadrul Serviciilor voluntare pentru situații de urgență ale localităților pe raza cărora s-au manifestat incendii de vegetaţie, fie prin misiuni de stingere, fie prin misiuni de monitorizare, pentru a împiedica extinderea focarelor la fondul forestier sau proprietăţile populaţiei (patru misiuni în localitatea Teaca, două misiuni în Budacul de Jos, o misiune în localitatea Mogoşeni şi o misiune în localitatea Livezile). Datele sunt în curs de actualizare, mai multe Servicii Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă urmează să informeze unitatea noastră cu privire la misiunile de stingere a incendiilor de vegetaţie uscată. Cauza probabilă care a determinat izbucnirea incendiilor de vegetație uscată a fost folosirea focului în spații deschise, fără respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor.

 

 

Nerespectarea măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor, pe timpul efectuării arderilor de vegetaţie uscată şi resturi vegetale, poate avea consecinţe grave asupra comunităţii prin pierderi de vieţi omeneşti, pagube materiale importante şi afectarea mediului înconjurător. În speranţa că cetăţenii vor manifesta mai multă atenţie atunci când, pentru igienizare, utilizează focul deschis, ISU “Bistriţa” reaminteşte câteva reguli de prevenire a incendiilor:

– este interzisă arderea vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale pe timp de vânt;

– pentru ca arderea să poată fi controlată, vegetaţia uscată şi resturile vegetale se colectează în grămezi, în jurul cărora se curăţă vegetaţia pe o suprafaţă de aprox. 5m;

– arderea vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale se face numai pe timp de zi, activitatea fiind permanent supravegheată până la terminare;

– arderea se efectuează numai în zone care să nu permită propagarea focului la gospodăriile populaţiei, plantaţiile agricole, fondul forestier, reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale etc;

– la terminarea activităţii se va urmări stingerea totală a focului înainte de a părăsi locul arderii, fiind interzisă acoperirea cu pământ a focarelor.

 

 

Activităţile de ardere a miriştii, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale pot fi executate numai după obţinerea, în prealabil, a permisului de lucru cu foc. Emiterea acestuia se face prin grija primarului, de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din localitate sau persoana împuternicită în acest sens.

Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderilor de vegetație uscată atrage după sine aplicarea de sancțiuni contravenționale, cu amenzi cuprinse între 1.000 – 6.000 lei pentru persoane fizice, respectiv între 25.000 – 50.000 lei pentru persoane juridice, respectiv închisoare 3 luni – 1 an sau amendă penală 30.000 – 60.000 lei pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice.

 

1 COMENTARIU

  1. Nu risca absolut nimic. Duminica am venit pe dealul de la TEACA dinspre REGHIN. Fereasca DUMNEZEU ce se putea vedea din curbe. Aveai impresia ca APASII(indienii) s-au mutat la noi si o inceput bataliile. Zeci de focuri pe toate pasunile. Cand am ajuns la LECHINTA am luat-o spre TIGAU. Acolo un sarpe urias de foc pe tot dealul la cateva sute de metrii de localitate. La drumul cu SINIACOBUL un stalp de lemn de pe linia ferata ardea. De-a lungul strecului la fel ardea vegetatia. Nu am vazut nici o masina de MILITIE sa umble sa faca cercetari. Baietii de la tara stiu una si buna. Ca sa vina banii de la APIA trebuie sa fie pasunile curatate. Cum ? Dand FOC ! GATA !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.