Numărul hoţilor din Bistriţa-Năsăud este în continuă creştere. Ieri, poliţiştii au prin alţi trei conjudeţeni care s-au „dedulcit” din bunurile altor pesoane. Astfel, doi bistriţeni au furat dintr-un autoturism bunuri în valoare de câteva sute de lei, în timp de un bîrgăuan a spart spart o locuinţă de unde şi-a însuşit bunuri în valoare de câteva mii de lei. Toţi trei s-au ales cu dosare penale pentru furt calificat şi distrugere.

 

Potrivit unui comunicat al IPJ BN, la data de 25 iulie a.c., în cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar penal, înregistrat inițial cu autor necunoscut, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat doi tineri, ambii de 19 ani, din Bistrița, bănuiți de comiterea unui furt.

Cei doi sunt cercetați pentru faptul că în noaptea de 22/23 iulie a.c. ar fi sustras bunuri, în valoare de 600 lei, dintr-un autoturism de pe raza municipiului Bistrița.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate.

Cercetările continuă de Biroul de Investigații Criminale sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

 

În aceeaşi zi, în cadrul cercetărilor efectuate în două cauze penale, înregistrate inițial cu autor necunoscut, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bîrgăului au identificat un tânăr de 19 ani, din Prundu Bîrgăului, bănuit de comiterea infracțiunilor de furt calificat și distrugere.

Tânărul este cercetat pentru faptul că în perioada 01 iunie-07 iulie a.c. ar fi sustras mai multe bunuri dintr-o locuință din Prundu Bîrgăului, cauzând un prejudiciu de 6.000 lei, iar la data de 01 iulie a.c. ar fi produs distrugeri unui autoturism, pe raza comunei Prundu Bîrgăului.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat în proporție de 90%.

Cercetările continuă de Secția 2 Poliție Rurală Prundu Bîrgăului.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.