Când pui un împiegat șef peste Căile Ferate Române atunci și înțelegerile cu licitațiile ajung la un alt nivel. Asemenea este și cazul împiegatului Macarie Alexandru Moldovan, care organizează licitații puse sub semnul întrebării. Unul dintre principalele contracte care au fost atribuite sub tutela acestuia a rămas “tot în familia” USL: pentru un fost deputat liberal. Reamintim că Macarie Moldovan a ajuns director adjunct la CFR cu ajutorul fratelui său, baronul social-democrat Radu Moldovan care conduce județul Bistrița-Năsăud.

 

 

Macarie Alexandru Moldovan nu primește contracte mari pe mână de la șefii mari de la CFR. Suntem curioși dacă și ei și-au dat seama cu ce fel de împiegat și-au pus mintea. O altă licitație în afară de cea pentru Reevaluarea terenurilor și construcțiilor aparținând domeniului privat al CNCF „CFR” SA este cea pentru achiziția a 170.000 de litri de benzină. Totalul decontat de CFR pentru această achiziție a fost de 883.871 de lei. Culmea este că această procedură a fost derulată prin intermediul unei societăți de brokeraj.

 

Opt loturi, toate câștigate de favoriți

 

Societatea Romlider Evaluări Imobiliare pare să aibă succes cu licitațiile organizate sub tutela împiegatului Macarie Alexandru Moldovan. Astfel, din opt loturi câte au fost scoase la licitația “Reevaluarea terenurilor si constructiilor apartinând domeniului privat al CNCF „CFR” SA“ toate au fost atribuite aceleiași societăți. Culmea este că în unele proceduri mai multe firme au fost declarate descalificate. La primul lot au fost descalificate două firme din patru, la al doilea lot au fost declarate trei firme neconforme din cinci, la al treilea lot au fost declarate două firme neconforme din trei, deci singura societate rămasă în concurs a și câștigat. Același lucru s-a întâmplat și în cazul celui de-al patrulea lot, când din trei firme a fost declarată admisă doar una singură. În cel de-al cincilea lot au fost ”exmatriculate” jumătate din cele patru firme, iar în cel de-al șaselea lot au fost declarate neconforme două din cele trei firme. Exact aceeași situație s-a petrecut și cu loturile șapte și opt, unde doar firma câștigătoare, Romlider Evaluari Imobiliare, a fost declarată admisă. Astfel, din cele opt loturi câștigate toate de către aceeași firmă, doar jumătate dintre ele au fost cu concurență reală, în restul cazurilor împiegatul Macarie Moldovan&Co a distrus cu totul concurența. Totalul sumelor câștigate de această societate a fost de 61.885 de lei, reducându-se astfel estimarea celor de la CFR la jumătate.

 

Favorit al licitațiilor, liberal de mare clasă

 

ROMLIDER EVALUARI IMOBILIARE este o firmă agreată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, conform unui raport care apare chiar pe site-ul instituției. Suntem curioși ce a prevăzut această “agreere” de către un minister, mai ales că lista conține doar 22 de firme. Societatea este deținută de către Cristina Mihaela Zamfir, Gabriel Sorin Zamfir și Cristina Vîlcu. Administratorul și principalul acționar al societății, Gabriel Zamfir, este un fost deputat PNL, nume cunoscut pe piața imobiliară.

Culmea este că aceeași societate Romlider Evaluări Imobiliare SRL a fost desemnat câștigătorul și al contractului pentru “Servicii de evaluare şi elaborare a raportului privind realizarea operaţiunilor de evaluare a S.C. Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM S.A. în vederea determinării valorii de piaţă a acţiunilor emise de către aceasta”, potrivit anunţului de atribuire publicat în sistemul electronic de achiziţii publice. Valoarea contractului este de 189.750 de lei, iar autoritatea contractantă este Ministerul Transporturilor. Cu toate că societatea a câștigat acest contract și l-a derulat, listarea pe bursă a Tarom nu s-a petrecut niciodată. Culmea este că atunci, societatea cu afinități liberale a redus consistent prețul estimate al licitației, ajungându-se la o valoare aproape de nouă ori mai mică. Oficialii Ministerului Transporturilor se așteptau să cheltuiască 1,6 milioane, iar prețul oferit de Romlider Evaluari Imobiliare poate părea un adevărat chilipir. Dar având în vedere că acei bani nu au fost fructificați niciodată în listarea acțiunilor, atunci au fost doar o ”risipă” aparent necesară.

 

Cifra de afaceri, asigurată jumătate de la stat

 

Societatea deținută de fostul deputat liberal este una care câștigă licitații pe bandă rulantă de la statul român, adjudecându-și aproximativ jumătate din cifra de afaceri a fiecărui an cu unul sau mai multe contracte bănoase. Astfel, deși anul trecut societatea a avut o cifră de afaceri de 490.000 de lei, 189.000 de lei au fost câștigați doar dintr-un contract cu statul. Anul acesta, au mai primit pe lângă contractele asigurate de la CFR și unul cu Primăria Arad, condusă de democrat-liberalul Gheorghe Falcă.

Macarie Alexandru Moldovan a fost și va rămâne un împiegat și acest lucru poate fi observat de încrederea limitată pe care i-o acordă directorului adjunct al CFR mai marii conducători din companie, respectiv directorul general George Micu. Oricât ar încerca fratele acestuia, Emil Radu Moldovan, să îl împingă de la spate în conducerea mare a unei companii în prag de privatizare, Macarie Alexandru Moldovan arată că încearcă să facă doar șmecherii și să direcționeze “licitații” pentru colegii săi de alianță, care l-au propulsat aici. Câteodată nici forța baronilor nu este atât de mare pe cât și-ar dori Macarie Alexandru Moldovan. Mai ales când în spate ai de cărat o povară a unui dosar penal…

 

Tiberiu Hrihorciuc

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.