Igor Dodon, revoltat de declaraţia simbolică privind unirea cu România

59

Președintele Igor Dodon este revoltat de gestul al mai multor consilieri locali, care au votat simbolic declarația de Unire cu România.

”Noi suntem răbdători, dar totul are o limită, fiindcă cei obraznici nu ştiu de bun simţ. În aceste zile, unioniştii sponsorizaţi şi îndemnaţi de unii ideologi imperialişti de aici sau de peste Prut au trecut această limită. Este o dovadă că s-a îngroşat gluma cu unionismul. Aceasta e deja acţiune anticonstituţională vădită”, a scris pe Facebook liderul de la Chişinău.

Potrivit lui Dodon, numeroşi lideri locali sunt dispuşi să adopte o reacţie la declaraţiile simbolice privind unirea cu România şi să semneze declaraţii care sprijină statalitatea Republicii Moldova. În acelaşi context, majoritatea consilierilor locali din Sadova, localitatea natală a lui Dodon, au semnat o declaraţie prin care îşi afirmă sprijinul faţă de statalitatea Republicii Moldova, condamnând acţiunile ”antistatale” ale liderilor localităţilor moldovene care au semnat declaraţia de unire cu România.

”Sunt sigur că o asemenea poziţie patriotică o împărtăşesc majoritatea absolută a aleşilor locali. Şi sunt mîndru că prima localitate în care majoritatea consilierilor (8 din 13) au semnat o declaraţie de sprijin a statalităţii moldoveneşti este Sadova, satul meu natal. Vă mulţumesc, dragi consăteni. Sunt convins că şi alte localităţi vor semna declaraţii similare, prin care să demonstrăm că avem ţara noastră, avem casa noastră şi ştim să fim patrioţi adevăraţi atunci când este ameninţată direct statalitatea şi identitatea noastră. Nu vrem ceartă cu nimeni şi nu-i dorim rău nimănui. Dar nici acţiuni perfide şi atentate la statalitatea patriei noastre nu vom tolera. Isteria anului 2018 va trece şi va rămîne în trecut, iar Republica Moldova va dăinui, va avea un mare viitor, în ciuda celor care ne vor dispariţia. Moldova are viitor!”, a adăugat Dodon, potrivit stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ