Primarul ignoră o Hotărâre a Consiliului Local și desființează zona de agrement, votată în plenul CL. Pentru centura mult-visată, primarul Crețu încalcă flagrant orice lege și trece cu bocancii peste proiectele anterioare de dezvoltare a zonelor de agrement din oraș.

În 28 ianuarie 2010, în timpul mandatului său, consilierii au votat în unanimitate pentru transformarea Dealului Codrișor în zonă de agrement și au adoptat un PUZ în acest sens. Astfel, zona urma să fie transformată radical și pusă în valoare.

 

 

S-a prevăzut amenajarea unor alei pietonale, a unui parc, pistă de biciclete, cișmele, zonă de promenadă, iar în cel mai înalt punct al dealului s-a prevăzut amenajarea unui restaurant, cu vedere spre oraș. Urma amenajarea malurilor râului Bistrița, realizarea de alei pietonale care completa zona de relaxare a Bistriței.

În septembrie 2010, la câteva luni după aprobarea PUZ-ului, Crețu s-a sucit și de-atunci face lobby pentru realizarea unui drum cu două benzi prin mijlocul pădurii.

 

Cu influența lui Crețu, Pădurea Codrișor rămâne în extravilan. Era condiția obligatorie pentru realizarea centurii

 

Cu mare scandal, proiectanții tocmiți de Primăria Bistrița pentru a realiza Planul Urbanistic General s-au prezentat la sediul instituției, la dezbaterea privind dezvoltarea în perspectivă a orașului, dar și trasarea zonei de intravilan. Surpriza a fost mare, deoarece Dealul Codrișor a rămas în extravilan și astfel permitea realizarea unei centuri ocolitoare. Proiectanții au fost huiduiți de cei prezenți pentru manevra sugerată de Crețu, de a lăsa Pădurea Codrișor în extravilan și au creat cale liberă pentru proiectul de distrugere a zonei de agrement. Ecologiștii prezenți au sesizat ticăloșia și au protestat vehement, dar în zadar, deoarece în cele din urmă, Planul Urbanistic General a trecut cu votul consilierilor USL și procedural poate fi construită centura prin pădure.

 

Crețu încalcă legile de Urbanism

 

La propunerea primarului, consilierii au avizat traseul 2 SUD ca variantă ocolitoare. HCL 151/2010. Decizia aleșilor locali a fost contestată în instanță de un grup de locuitori ai orașului și ANULATĂ, conform legii. Tribunalul Bistriţa-Năsăud (prin SENTINŢA CIVILĂ Nr.409/2011) şi Curtea de Apel Cluj (prin DECIZIA Nr.3905/2011) constată ilegalitatea HCL 151/2010 şi o anulează deoarece încalcă două prevederi ale Ordonanţei nr.43/1997 privind regimul drumurilor în România.

(extras din OG 43/1997 republicată)

Art.37. „Pentru descongestionarea traficului în localităţi, protecţia mediului şi sporirea siguranţei circulaţiei pe reţeaua de drumuri expres şi drumuri naţionale europene se realizează variante ocolitoare, situate în afara intravilanului localităţilor, pe baza studiilor de trafic.”

Art. 47. „Pentru evitarea congestionării traficului în afara localităţilor se interzice amplasarea oricăror construcţii care generează trafic suplimentar la o distanţă mai mică de 50,00 m de marginea îmbrăcămintei asfaltice în cazul autostrăzilor, al drumurilor expres şi al drumurilor naţionale europene, respectiv de 30,00 m pentru celelalte drumuri de interes naţional şi judeţean. Prin construcţii care generează trafic suplimentar se au în vedere unităţi productive, complexe comerciale, depozite angro, unităţi tip show-room, obiective turistice, cartiere rezidenţiale, parcuri industriale, precum şi orice alte obiective şi/sau construcţii asemănătoare în care se desfăşoară activităţi economice.”

 

Costuri fabuloase. Centura visată de Crețu depășește 12 milioane de euro pe kilometru

 

Varianta Bistriţa 2 Sud, atât de mult susţinută de primarul Ovidiu Creţu, are o lungime de 14,43 km şi urmează traseul DN 17 Parcul Industrial – Dealul Cighir – Dealul Codrişor – Complex Wonderland şi intră în DN 17A. Potrivit declaraţiilor făcute de-a lungul timpului de Ovidiu Creţu, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, prin proiectantul SC Iptana SA, a estimat că centura de sud a Bistriţei ar costa aproximativ 175 de milioane de euro.

Practic, centura propusă este doar un drum în interiorul orașului și doar pe acte figurează în standardele cerute de Comisia Europeană. Traficul greu va fi deviat și va traversa zonele rezidențiale ale Bistriței (Zăvoaie, Mihai Viteazu, Valea Ghinzii), va trece la o sută metri de cartierele din partea de jos a orașului zona C.R.Vivu, pe deasupra ștrandului Codrișor, prin apropierea Spitalului TBC.

 

Crețu sparge bani aiurea pe un referendum inutil

 

Aproape două miliarde va costa referendumul comandat de primarul Crețu, cu toate că șansele ca pragul de 50 la sută să fie îndeplinit sunt minime. Există voci care ridică suspiciuni asupra procesului de votare, deoarece o mare parte din președinții secțiilor de votare ar fi membri de partid și, implicit, comandați politic. Nu întâmplător, referendumul a fost cuplat cu Ziua Recoltei, eveniment desfășurat în fiecare an, la Viișoara. Ba mai mult programul secțiilor de votare a fost extins și oamenii vor putea vota între orele 7 – 23. Indiferent de rezultatul alegerilor, opinia cetățenilor este doar consultativă.

 

Mafia imobiliară stă la pândă

 

Un astfel de proiect implică despăgubirea proprietarilor ce dețin terenuri pe traseul centurii ocolitoare. În mod cert vor fi răscumpărate casele ce vor fi demolate, dar sunt oameni de afaceri și grupuri de interese care dețin suprafețe de teren pe traseul centurii și care stau la pândă în spatele acestui proiect. Băieții deștepți ar putea încasa bani frumoși de pe urma tranzacțiilor cu bani publici.

 

Cosmin Botezat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.